E-o carte eleganta, cu farmec discret (nu al burgheziei, ci al cuvintului complice si bine spus), care-arata a album de arta, fiind, de fapt, un album de sporovaieli deloc minore. Impart acelasi dialog Iolanda Malamen si Serban Foarta, doi fini causeuri pe care-i citim ca si cum am sta cu ei la masa si-am sorbi admirativ din ceasca. In timp ce noi sintem ocupati cu ghicitul in cafea (pata aia de zat arata parca a cavaler care vine de la drum lung), doamna si domnul de care-am pomenit vorbesc despre literatura, despre la chair triste pen’c’a citit toate cartile, despre copilaria la Turnu-Severin si strada Decebal (pe Via Burillianu, pe generalul Carol Schmitt si pe dom’ Vasile covrigarul as fi vrut sa-i cunosc si eu!), despre cum a invatat Borges germana la Geneva, despre prietenie sau scrisul „pe dedesubt”.
Cozerii in lila e o superba carte „conversationala”, Iolanda Malamen stiind sa intretina ritmul suav al confesiunii. Serban Foarta ni se dezvaluie, cu teama sa „de a deveni ininteligibil” peste ani sau cu amicitiile sale literare (un episod memorabil cu Mazilescu la Varsovia), cu frantuzismele „fara criterii” sau culorile in care ar picta melancolia ori emotia. In orice caz, Cozeriile in lila trebuie neaparat citite, si asta cit mai repede, ca sa fiti siguri ca nu ratati o fraza ca: „ar fi de-a dreptul de prost gust, daca nu chiar o indecenta, din parte-ne, sau un pacat, sa nu vrei sa faci tandari masinaria asta, sa nu incerci sa te disloci, sa-ti scapi din miini si sa te spargi (…): sa te smintesti, sa te imbeti, sa faci amor sau sa adormi, sa dormi (si, poate, sa visezi); pe scurt, sa cauti a te de-regla”.