Filmat din mina, pe strazile din Dublin, in cine-verite. Parea tot mai mult un fel de „Scurta intilnire” multiculturala de secol al XXI-lea. Un film atit de firesc incit eroii nu trebuiau sa fie frumosi sau sa faca vreun efort sa fie draguti. Sa zimbeasca numai cind le vine; sa nu incerce cu orice chip sa lege prietenii noi. Eroii sint Guy si Girl. Nu au nume. El e irlandez si cinta seara pe strada, la chitara, iar ziua isi ajuta tatal in atelierul de reparat aspiratoare. Ea e cehoaica, a venit cu copilul si mama in Dublin si are mai multe slujbe, printre altele vinde trandafiri in strada. Si are un aspirator stricat.
Ea il acosteaza pe strada, el nu are chef de vorba. Ea insista. Daca ii vei cinta asa frumos si fetei pe care o iubesti, o sa se intoarca la tine. Noroc cu aspiratorul stricat, pe care fata il tiriie a doua zi de furtun, ca pe un ciine bolnav. Pe urma lucrurile vin dintr-una intr-alta. Fata spune ca si ea cinta, dar ca n-are pian, insa exerseaza zilnic intr-un magazin de instrumente muzicale. Cei doi merg acolo (cu aspiratorul tiriit in urma fustelor lungi ale fetei). In magazin el ii spune ca a compus un cintec, Falling Slowly. O invata acordurile, ii da versurile. Incep. E momentul cind de fapt se leaga maioneza, iar noi ne dam seama ca aceasta poveste de dragoste nu putea avea loc pe uscat, in afara muzicii. Ca e ca un cintec la care vocile trebuie sa se potriveasca firesc si din prima, fara cazne si zeci de ore de repetitii. (www.youtube.com/watch?v=CoSL_qayMCc)
Dar filmul nu e un love story asa cum am fost dresati sa primim (si cum, tot prin dresaj, probabil ca asteptam sa traim). Baiatul iubeste o fata care, dupa ce l-a inselat, s-a mutat la Londra. Sotul cehoaicei e in Cehia, relatia nu merge nemaipomenit. Intreg filmul sintem martorii unei iubiri care se naste, dar care nu e numita niciodata. Asta nu inseamna ca nu exista. Iar timpul nu are importanta, caci filmul tine citeva zile, suficient ca cei doi sa se viziteze o data, sa faca o plimbare cu motocicleta (marca pe care a folosit-o si Marlon Brando in The Wild One!) si, mai ales, sa gaseasca niste muzicanti in strada si, in aceasta formula improvizata, sa inregistreze un demo. Pe urma, baiatul ii cumpara fetei pianul si pleaca la Londra, la cealalta fata, sperind in reluarea relatiei si intr-o cariera muzicala. In acelasi timp, cehul soseste la Dublin pentru a incerca sa lege maioneza casniciei obosite.
Te face sa te gindesti la Lost in Translation
Vroiam happy end? Dar acesta nu e un happy end? Nu termina amindoi eroii filmul cu zimbetul pe buze? Au fost cuminti si au facut ce trebuie, in conditiile date. Nimeni nu spune ce s-a intimplat luna urmatoare cu personajele. (Am aflat ca protagonista, Marketa Irglova, a avut sau mai are o relatie cu protagonistul, Glen Hansard, si ca s-ar fi mutat de la Praga la Dublin.) Ce conteaza? Filmul insa nu te face sa vrei sa stii mai mult decit ti se spune. Pentru ca nimic nu e mai frumos decit aceste mari povesti cu litere mici care-ti schimba viata. (Desi, ca sa nu mint, tot timpul te gindesti ca cei doi par atit de potriviti impreuna… Pai tocmai asta e!)
Once te mai face sa te gindesti si la Lost in Translation pentru ca e la fel de muzical ca filmul Sofiei Coppola in interstitiile lui, iar personajele atit de umane in lucrurile banale pe care le fac sub ochii nostri. Si in Lost in Translation era vorba de o scurta intilnire care ii schimba pe protagonisti, desi ii lasa in coordonatele vietii lor de pina atunci. E drept, dragostea e cel mai bun vehicul, iar schimbarile de soarta facute astfel – cu duhul blindetii – sint si mai frumoase, si mai usor de asimilat. Totul e sa nu ceri de la ele mai mult decit trebuie.
Once, 2006.
Regia si scenariul: John Carney.
Cu: Glen Hansard, Marketa Irglova,
Hugh Walsh, Gerard Hendrick, Alastair Foley