N-am făcut parte niciodată din clubul celor cu bilete răspândite peste tot, pe post de „Nu uita!“, sau, mai rău, „Trebuie făcut!“. Listele cu cărți de citit în vacanță n-au existat pe biroul personal, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că am citit întotdeauna haotic, după bunul-plac și fără nici un program (nu mă refer aici la cititul bibliografiilor de curs sau al altor lecturi profesionale). De fiecare dată când am așezat în vârful teancului cu cărți de citit un volum pe care-l consideram prioritate mi s-a întâmplat ca planurile să-mi fie dejucate din varii motive și de conjuncturi cu factori variabili, al căror control nu depindea de mine. Așa se face că prima mea întâlnire cu autorul meu preferat a fost în… tren. N-o să uit niciodată călătoria aceea aproape inițiatică, de aproape 17 ore, când am citit integral cartea ce va rămâne în topul preferințelor personale, orice ar fi. Fiindcă citesc oriunde, ba chiar și când mă aștept mai puțin, vacanțele n-au fost niciodată asociate cu programele de lecturi. Orientată sau nu, impusă sau la libera alegere, citirea unui volum de ficțiune sau nonficțiune e o chestiune ce intră în sfera subiectivității. N-am să pledez pentru folosirea verbului „trebuie“ sau, mai rău, „obligatoriu“ când e vorba de literatură, mai ales acum, în epoca în care AI-ul tinde să ne reorienteze obiceiurile de consum, dar o să răspund, pe cât posibil, la întrebarea „Tu ce recomandări ai face?“.
Fiindcă vacanțele de vară sunt perioadele în care familiile se reîntregesc sau reuniunile sunt mai dese decât în alte perioade ale anului, recomandările mele de cărți sunt pentru toate vârstele, dar și pentru toate gusturile. Proză scurtă, roman, exegeză, convorbiri, analiză am încercat să adun într-un singur loc piesele unui puzzle care se poate numi simplu – recomandări de lecturi (pentru o vacanță altfel).
Sistemrestart de György Dragomán
Am așteptat acest volum, nu doar pentru că e tradus de Ildikó Gábos-Foarță, ci pentru că Regele alb, roman apărut tot la Editura Polirom, dar acum niște ani buni, m-a impresionat foarte mult. De această dată, György Dragomán ne propune proză scurtă și rămâne să stabiliți voi dacă se pot stabili relații între personajele din Regele alb și cele care populează universul ideatic și faptic din Sistemrestart. Un mic pont: spre deosebire de roman (care, de altfel, va fi adaptat scenic la unul dintre cele mai mari și prestigioase teatre din România în stagiunea 2024-2025), în volumul de proză scurtă se îmbină timpurile cu regimurile politice, reale sau imaginate, iar personajele sunt pe cât se poate de comune, ba chiar generice (paznicul, prizonierul).
Ly şi Sofi hoinare prin timp de Daniela Ulieriu și Raluca Ardeleanu, cu ilustrații de Carmen Parii
Daniela Ulieriu nu e la prima carte scrisă la două mâini, dar (dacă nu mă înșel) e la prima colaborare cu Raluca Ardeleanu. După recentul Regele din Bissap, apărut tot la Editura Polirom, Daniela Ulieriu, ajutată de Raluca Ardeleanu, alocă istoriei lumii un loc în acest volum scris special pentru copii, dar genul literar e schimbat total. De această dată, avem de-a face cu două personaje care se trezesc undeva, în viitor, așadar, o utopie, prin intermediul căreia copiii se vor acomoda cu date istorice, evenimente și personaje mai puțin cunoscute lor. Ilustrațiile realizate de Carmen Parii susțin perfect textul și vor motiva și pe cel mai cârcotaș copil să citească câteva pagini, măcar din curiozitate, căci restul vine de la sine.
Integrala prozei scurte de Samuel Beckett
Următoarea propunere este tot de proză scurtă, dar am ales volumul din două rațiuni, pe cât de diferite, pe atât de neașteptate. Primul motiv ar fi chiar numele scriitorului, Samuel Beckett, al doilea motiv derivă dintr-o realitate incontestabilă: autorul e mai degrabă asociat cu teatrul și dramaturgia, decât cu proza scurtă. Integrala prozei scurte de Samuel Beckett a intrat în 2024 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Iubitorii lui James Joyce, dar și ai literaturii absurdului n-au cum să rateze acest volum, el vine să întregească firesc un univers livresc unic în istoria literaturii universale. Dacă vă sunt cunoscute piesele Așteptându-l pe Godot, Endgame sau Ultima bandă a lui Krapp, atunci o să citiți pe nerăsuflate și Integrala prozei scurte, pentru că Beckett reușește să-și țină cititorul într-o zonă a disconfortului provocator, acolo unde interogația dictează ritmul lecturii și trăsăturile de personaj intră în alcătuirea unor profiluri pe cât de autentice, pe atât de memorabile.
Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Regele Ioan * Richard al II-lea
În ultimul timp, pe scenele din România, se joacă mult teatru contemporan, texte scrise în ultimii cinci-zece ani, de actualitate, despre a căror calitate intrinsecă nu e locul să discut aici. Clasicii teatrului, Shakespeare, Cehov, Molière și alții, își găsesc cu greu locul în repertoriile teatrelor, din varii motive. Curios este faptul că spectatorii își doresc să vadă în continuare marile texte montate și chiar dacă există un festival (anual și internațional) Shakespeare la Craiova, tot nu este suficient pentru ca nevoile acestor iubitori ai Thaliei să fie satisfăcute. Ce e și mai trist este faptul că tinerii spectatori rareori mai vin în sala de teatru pregătiți, cu piesele citite în prealabil, astfel încât să înțeleagă viziunea regizorală și să o poată judeca în cunoștință de cauză. De aici și confuzia de ordin estetic care răzbate din comentariile și aprecierile multora după ce au văzut un spectacol pe un text clasic. Adrian Papahagi, unul dintre cei mai buni (sau mari, cum preferați) exegeți ai operei lui William Shakespeare, a avut ideea de a scrie o serie întreagă de cărți dedicate pieselor marelui Will, o exegeză pe cât de binevenită, pe atât de utilă, atât novicilor, cât și specialiștilor din domeniul artelor teatrale (actori, regizori, teatrologi, critici de teatru etc.). Andrei Pleșu spune despre acest demers că este: „O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă“, și nu-l putem contrazice. Medievist de mare forță, cu un doctorat la Sorbona, Adrian Papahagi reușește să-l traducă pe Shakespeare generațiilor de astăzi, rămânându-i fidel până la capăt. Prezentarea contextului istoric, fără de care nu se pot înțelege intrigile și conflictele de putere din piesele marelui Will este realizată cu acribie de Adrian Papahagi, ceea ce recomandă această serie de exegeze și interpretări înainte de orice. Vezi cu alți ochi montări noi (unele dintre ele frizând ridicolul, altele curajoase prin adaptarea la o realitate cât se poate de comună timpului prezent) și revezi din alte unghiuri punerile mai vechi în scenă ale pieselor, intrate în patrimoniul cultural universal; te raportezi într-un mod critic la spectacole de care te-ai atașat și încerci să le vezi cu alți ochi pe cele pe care le-ai respins involuntar. Chiar dacă e vacanță – sau tocmai pentru că e vacanță – merită să luați toate volumele apărute în această colecție de sine stătătoare dedicată lui Shakespeare. Veți înțelege mai bine istoria timpului prezent.
Jocul de-a statuia de Günter Grass
Un volum pe care-l recomand și pentru că traducerea este realizată de Victor Scoradeț, unul dintre cei mai fini, buni și inteligenți traducători de limbă germană din spațiul românesc. Dar, surprinzător sau nu, recomand Jocul de-a statuia și pentru că are desenele originale, realizate de Grass însuși. O scriere târzie a autorului recompensat cu Premiul Nobel, care și-a câștigat definitiv dreptul la memorie cu Toba de tinichea, o carte care își găsește ușor locul în bagajul de vacanță.
Un balet de leproși de Leonard Cohen
Nu vă lăsați înșelați de titlu, cartea merită citită chiar și la malul mării sau pe un vârf de munte. Un roman și câteva povestiri, cum bine spune și subtitlul volumului, scrieri inedite din tinerețea artistului canadian, în care „geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa“. Tradus de Radu Pavel Gheo, Un balet de leproși este un dar foarte special pentru fanii lui Cohen și, în același timp, un volum parcă scris special pentru iubitorii de proză scurtă. Ca să înțelegeți și mai bine cine a fost (cu adevărat Leonard Cohen) și cum de-a reușit să cucerească definitiv și irevocabil milioane de fani din generații foarte diferite, căutați un volum mai vechi, apărut tot la Editura Polirom, scris de unul dintre cei mai buni cunoscători ai universului artistic creat de Leonard Cohen – Mircea Mihăieș, Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen. Poate fi citit înainte de Un balet de leproși, astfel încât la final să puteți spune cu inima deschisă că da, ați început să-l cunoașteți pe Cohen sau, mai bine, să-l vedeți cu alți ochi și să-i ascultați muzica așa cum n-ați făcut-o până acum.
O istorie a minciunii de Juan Jacinto Muñoz-Rengel
Surprinzător, dar da, recomand o carte de nonficțiune. Promit că nu vă stric vacanța cu o astfel de recomandare, fie și pentru că de multe ori, la reîntoarcerea din excursii sau sejururi, mulți dintre noi ne simțim păcăliți de agențiile de turism sau înșelați de prietenii care au făcut recomandări departe de orice urmă de credibilitate. Doctor în filosofie, autorul de origine spaniolă face o analiză a minciunii, atât din perspectivă istorică (nu întâmplător pe copertă tronează celebrul cal troian), cât și din perspectiva domeniilor vieții sociale. O să rămâneți surprinși cât de vechi sunt tehnicile de manipulare folosite de agențiile de marketing sau de operatorii de vânzări de astăzi, sau de cât de veche este ideea de fals. Paradoxul demersului lui Juan Jacinto Muñoz-Rengel: să spui adevărul despre minciună. Dacă izbutește, rămâne să ne povestiți voi, după ce citiți cartea.
Am reușit să rămân eu însămi de Ileana Mălăncioiu (ediție definitivă)
Un volum care se recomandă aproape singur, prin numele autoarei, dar și prin pleiada numelor celor care au stat de vorbă cu ea de-a lungul anilor: Gabriela Adameșteanu, Marta Petreu, Victoria Milescu, Daniel Cristea-Enache, Radu Doru Cosmin, Lucia Ivănescu, Eva Iova, Laura Albulescu, Simona Chițan, Doinel Tronaru, Simona Sora, Clara Mărgineanu, Lucia Negoiță, Irina Nechit, Eugen Dedov, Xavier Montoliu Pauli, Iulian Boldea, Paul Gorban, Iulian Talianu, Roberto Mussapi, Olimpiu Nușfelean, Bogdan Crețu. O arhivă de interviuri acordate de celebra poetă, eseistă și publicistă, care, puse între copertele aceluiași volum, concură la realizarea unui portret pe cât de fin, pe atât de exact în detalii. Recomand volumul și pentru că se poate citi fragmentat (un avantaj când ești la malul mării), dar și pentru că interviurile sunt luate de personalități foarte diferite, oameni cu diverse structuri și profiluri culturale, din generații diferite. La final nu te întrebi dacă Ileana Mălăncioiu s-a schimbat – excelent ales titlul volumului – ci cât de diferit ne raportăm la valorile și personalitățile celor din alte generații decât a noastră. De asemenea, în epoca podcasturilor (vorba unui scenograf celebru, al oamenilor care vorbesc singuri la microfon), reîntoarcerea la dialog, la interviul clasic, e mai mult decât o invitație de a reveni la normalitate, e o revenire la normalitate.
Șapte volume (plus un al optulea, bonus) pe cât de diferite, pe atât de frumoase. Sunt alegeri subiective, care în mod sigur spun ceva despre mine, cea care am scris aceste rânduri, despre interesele și gusturile mele livrești. Nu vă provoc să intrați cu mine într-un dialog de idei, ci cu autorii acestor cărți. Nu e obligatoriu să vă placă toate cărțile, cu atât mai puțin să le citiți. Dar dacă o singură carte din acest teanc v-a atras atenția și, mai mult, v-a plăcut, înseamnă că nu v-am tulburat chiar de tot vacanța. Cu speranța că în septembrie veți reveni de pe unde v-au purtat pașii, mai bogați sufletește și mai relaxați, mai spun doar atât: aș începe cu Cohen.