O selectie care nu naste dezbateri si dezacorduri e un exercitiu confortabil de bifare a unor evenimente lipsite de orice potential de tensiune necesara oricarei interactiuni vii.
Editia din 2005 a Festivalului de la Avignon, care l-a avut ca artist asociat pe coregraful Jan Fabre si invitati, printre altii, pe Warlikowski si Castellucci (artist asociat al festivalului in 2008), a declansat o polemica legata de – ceea ce unii critici au considerat – periclitarea si subminarea teatrului prin formule spectaculare fundamental mixate. Volumul Le Cas Avignon, coordonat de George Banu si Bruno Tackels, e o carte-martor al unui festival controversat, analizat pe larg de specialisti in teatru si dans, care considera „periclitarea” o calitate substantiala a festivalului.
Selectionerul-performer
Exista o diferenta esentiala intre o selectie pasiva si o selectie activa, intre un risc asumat si un risc blocat.
Selectia pasiva presupune lipsa riscurilor, numelor consacrate, invitarea acelor spectacole pe care ne asteptam sa le vedem, cu alte cuvinte o strategie liniara de discurs selectiv, care nu se expune zonei experimentelor. Fara prea mari surprize, fara prea mari rupturi in perceptie si analiza. Fara defrisarea unor zone de experiment care pot produce un alt tip de limbaj decit cel cunoscut.
O selectie activa opereaza cu conceptul de criza, inteles in sensul de ruptura in ordinea deja stabilita a unui fenomen atit de vulnerabil cum este, pina la urma, teatrul, sugrumat si invalidat atunci cind i se cer certificate de garantie pe termen lung. Faptul ca lipsesc dintr-un festival anumite nume sau spectacole tine, dincolo de criteriile selectionerului, de o dinamica vitala a mediului performativ.
Selectia activa isi asuma citeva riscuri importante pentru orice festival care nu e o simpla programare de spectacole cu grad zero de neasteptat, si care are o componenta extrem de importanta: laboratorul. Acest tip de selectie recurge la un proiect de cercetare performanta a zonelor cu resort performativ.
Mai simplu spus, selectionerul cerceteaza activ lipsurile si nevoile din mediul in care este investit sa faca selectia respectiva si devine un performer capabil sa actioneze in spatiul sau de investigare. Devine un actant care provoaca acte critice, dezbateri, reflectii avizate.
FNT 2008 a produs o neliniste in receptare, legata de citeva aspecte esentiale din structura de adincime a festivalului, propusa de Cristina Modreanu, care a performat o selectie activa. A introdus o sectiune destinata debutului, care era absolut necesara in contextul in care, in Romania, sint foarte putini directori de teatru deschisi catre absolventi. FNT a acoperit astfel o nevoie de spatiu pentru citiva dintre cei care termina facultatile de teatru si despre care se stie foarte putin.
A acoperit, apoi, o nevoie de prezenta – e vorba de spectacolele straine – de a caror absenta ne plingem de foarte multe ori, dar pe care le contestam atunci cind nevoia ne este satisfacuta. Faptul ca la FNT au fost prezenti creatori de teatru care au inovat fundamental spectacologia contemporana – Rimini Protokoll, Capitalul de Karl Marx – pare sa nu fi impresionat prea mult pe nimeni. Sa inviti la Bucuresti artisti care sint prezenti, in acelasi an, la Festivalul de la Avignon e un merit despre care, nu-i asa, nici nu merita vorbit!
Mi se pare inoportuna intrebarea legata de utilitatea si necesitatea traducerii unor carti intr-un festival de teatru, in conditiile in care avem atit de putine volume de specialitate. Dar, cine stie, poate nu avem nevoie nici de carti!
Cit despre frica pierderii specificului national, normal nici n-ar merita vorbit, atit de lipsita de fundament pare intreaga teorie. Se pare insa ca spectrul poet national si universal inca ne bintuie!