Mecanismele globalizarii (titlul romanesc pentru Making Globalization Work, aparuta in SUA in 2006) este o sinteza a rezultatelor mai degraba negative ale globalizarii, dar si un manifest cu solutii pentru remodelarea ei. Joseph E. Stiglitz, cistigator al Premiului Nobel pentru stiinte economice in 2001 si fost economist-sef al Bancii Mondiale, e unul dintre economistii de stinga, specializat in problema informatiei economice, in cea a somajului si are contributii in dezbaterea din ce in ce mai acuta despre bunurile publice globale. Fost consilier al lui Bill Clinton, orientarea sa progresist-democrata in abordarea problemelor globale e vizibila. Stiglitz pleaca de la citeva ipoteze pe care le sustine cu o serie de date empirice: fundamentalismul de piata (propriu cercurilor conservatoare si neoliberale) nu e cea mai buna metoda in globalizare, iar liberalizarea unilaterala (dupa modelul american impus FMI sau Bancii Mondiale) a contribuit la cresteri rapide de capital, dar nu la un progres real pentru statele in curs de dezvoltare. Nu exista un singur capitalism, iar mitul eficientei pietelor libere trebuie spulberat – desigur, acest punct va fi intotdeauna contestat de conservatori. Globalizarea a produs tari bogate cu locuitori saraci, diferentele intre bogati si saraci s-au accentuat, saracia si nesiguranta au cuprins cel putin doua continente, Africa si America de Sud.
Globalizarea este in primul rind sociala si politica
Intregul volum sustine ideea echitatii in defavoarea eficientei pe termen scurt. Globalizarea trebuie reformata, si acest lucru e posibil, sustine Stiglitz. Primul pas ar fi reconstructia democratica a unor institutii internationale (ca Organizatia Mondiala a Comertului sau FMI) si o repolitizare a deciziilor. Globalizarea nu este doar economica, ci in primul rind sociala si politica. In spatele deciziilor care afecteaza global ar trebui sa stea cetatenii din statele lumii care se pun sau nu se pun in acord. O globalizare participativa ar fi cu siguranta mai buna decit una in care negociatorii economici si diferite grupuri de lobby iau anumite decizii. In acelasi timp, exista citeva asimetrii care fac acest proces anevoios: prima ar fi cea intre efectele globale ale unei decizii si gindirea localista, pe care toti indivizii, indiferent de ideologie sau interese, o au. Alta asimetrie ar fi cea intre valorile culturale ale diferitelor zone. Nu in ultimul rind asimetria informatiei, adica faptul ca pietele sint imperfecte si incomplete si de aceea ar trebui gasite mecanisme de regularizare si interventie. Stiglitz crede ca interventia statului este uneori justificata si poate avea efecte benefice daca stabilim un raport corect intre interventia guvernamentala si piata libera.
Primele capitole ale cartii fac o indexare a rezultatelor globalizarii dupa sfirsitul Razboiului Rece. In afara de cazul Chinei, al Indiei si al citorva tari asiatice, globalizarea a dus la destabilizare, datorii, acorduri economice inechitabile si la mari tensiuni sociale. Chiar daca exista un rezultat pozitiv – gradul de democratizare al statelor a crescut in ultimii 50 de ani – globalizarea nu a avut ca rezultat o dezvoltare durabila si sustinuta a tuturor statelor. Stiglitz spulbera alte mituri: PIB-ul, atit de drag economistilor, nu reflecta de fapt nivelul de trai. De multe ori, asa cum arata paradoxul bunastarii, prezenta resurselor si exploatarea lor (care se reflecta intr-un PIB marit) nu implica o viata mai buna pentru indivizi. Nici infuzia de capital strain sau imprumuturile nu asigura dezvoltarea, ele provoaca doar salturi spectaculoase, urmate de momente de recesiune. Economistul american sustine ca o dezvoltare echitabila si eficienta e posibila doar in prezenta a patru elemente: piata libera, guvern necorupt, comunitati solidare si indivizi egali in drepturi. O globalizare echitabila presupune si altceva: renuntarea la acordurile economice care conditioneaza si ingreuneaza de fapt statele sarace, deschiderea pietei agricole, renuntarea la masuri protectioniste de catre statele dezvoltate (in special SUA si UE), un alt regim al proprietatii intelectuale care sa nu mai favorizeze marile companii si care sa limiteze patentele farmaceutice, limitarea daunelor ecologice, conservarea mediului si impadurirea, reducerea vinzarilor de arme, reducerea decalajului informational intre statele bogate si cele sarace etc. Stiglitz observa ca, in acest stadiu al capitalismului, unele tari si corporatii de fapt exploateaza direct si indirect state slabe si indivizi saraci. Exista un conflict continuu intre valorile esentiale ale drepturilor omului si acordurile comerciale internationale, sustine economistul american, si pina nu se va rezolva democratic acest conflict, globalizarea va fi doar un spatiu de joc in care regulile sint stabilite de cei puternici.
Primul pas e revolutia mintii
Ideea echitatii exista in subtext de la prima la ultima pagina. Autorul nu se fereste sa denunte fiecare inechitate aparuta fie pentru ca SUA insista pe un singur tip de globalizare, fie pentru ca multinationalele sint societati cu raspundere limitata (iar externalitatile negative pe care le produc sint platite tot de cei saraci), fie pentru ca o anumita politica de tip conservator liberalizeaza piata de capital, dar nu si piata muncii. Critic, dar echilibrat, subliniind fiecare avantaj pe care globalizarea l-a adus celor multi, Stiglitz face mai putin o vinatoare de vinovati (chiar daca cel putin o data pe pagina numele SUA e citat, urmat de cel al UE), ci incearca sa propuna un model social al globalizarii. Model care se bazeaza pe principiul echitatii, pe corectarea deficitului de democratie din institutiile economice mondiale si pe adoptarea unei priviri globale si nu a uneia utilitarist-locala in fata problemelor globale. Remodelarea globalizarii inseamna a face posibila dezvoltarea eficienta a indivizilor din statele sarace. Fara indoiala, acest lucru e posibil, chiar daca va dura decenii sa schimbam regulile jocului. E vremea sa actionam, iar primul pas e revolutia mintii. Cita vreme acest mesaj vine de la un economist care la plecarea de la Banca Mondiala nu a devenit CEO al unei companii, revolutia deja a inceput.
Joseph E. Stiglitz, Mecanismele globalizarii,
colectia „Economie si societate”,
Editura Polirom, 2008