Nu e un secret că biografiile unor personalități transpuse în forma unor filme artistice reprezintă un gen foarte popular în ultimii ani. Aceste biopics se aglomerează pe listele de premiere, unele au un uriaș succes de public, iar genul în sine provoacă multe discuții în presă, unde unii, precum ziariștii de la „Irish Independent“, sunt curioși să afle de ce unele filme despre vedete au succes și altele nu. Iar ziariștii de la cunoscuta revistă franceză „Premiere“ cred că știu de ce sunt atât de prizate de public și analizează impactul lor, precum și provocările și controversele care înconjoară acest gen cinematografic captivant.
„Genul biopic pare să fi cunoscut o popularitate crescândă în ultimii ani“, amintește „Premiere“. „După lansările foarte remarcate ale filmelor Elvis de Baz Luhrmann și Blonde de Andrew Dominik în 2022, anul 2023 a fost de asemenea marcat de biografii. Acest lucru include drama lui Christopher Nolan despre Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, o frescă realizată de Ridley Scott dedicată lui Bonaparte. Există și portretul lui Leonard Bernstein, realizat de Bradley Cooper.“
Că popularitatea acestui gen nu dă semne de oboseală o poate dovedi și o listă cu cele mai așteptate biopics, realizate de mari regizori și jucate de mari actori, ce urmează să aibă premiera în acest an.
Astfel, în 2024, publicul interesat va putea urmări:
• Back to Black, regizat de Sam Taylor-Johnson – o biografie muzicală despre Amy Winehouse.
• Maria, de Pablo Larraín – Angelina Jolie o interpretează pe cântăreața Maria Callas în anii ’70.
• Ferrari, de Michael Mann – Penélope Cruz și Adam Driver în rolurile principale într-o biografie a lui Enzo Ferrari.
• Monsieur Aznavour, de Grand Corps Malade și Mehdi Idir. Tahar Rahim în rolul marelui interpret francez, Charles Aznavour, un film centrat, pare-se, pe cariera acestuia din anii ’50.
• Bob Marley: One Love, de Reinaldo Marcus Green. Kingsley Ben-Adir îl interpretează pe Bob Marley, explorând viața personală și impactul avut de muzica lui asupra insulei sale natale, Jamaica, în anii ’70.
• A Complete Unknown, de James Mangold. Timothée Chalamet în rolul lui Bob Dylan.
În opinia revistei franceze, „biografiile beneficiază de o mare popularitate, durabilă, datorită mai multor factori-cheie. Ele captivează publicul prin povestirea unor istorii reale, dar într-un mod mai captivant decât documentarele sau biografiile scrise. Ele atrag publicul mai ales când au ca subiect o personalitate marcantă, lucru care permite captarea interesului publicului prin explorarea vieții și provocărilor personale ale acestor indivizi. Aceste filme păstrează, de asemenea, o parte de libertate artistică pentru a interpreta parcursul vieții personalităților reale. Chiar dacă biografiile vizează, în general, prezentarea unei imagini echilibrate a subiecților lor, ele se pot îndepărta uneori de adevărul istoric“.
Prezentând biografiile în contextul mai larg al istoriei filmului, revista „Premiere“ amintește că aceste filme „sunt adesea lăudate pentru capacitatea lor de a da viață pe ecrane unor figuri celebre, care permit deseori actorilor interpretări remarcabile. Genul a cunoscut un succes consolidat încă din anii ’80, cu numeroase Oscaruri câștigate de actori și actrițe“. Dar, în ciuda unor performanțe, publicația franceză amintește că genul se confruntă de cele mai multe ori cu o „percepție mixtă“, în opinia multor specialiști biopic-ul nefiind „la fel de impresionant ca alte genuri cinematografice“.
Asta se leagă și de faptul că a prezenta povestea unei personalități este o provocare imensă. „Criticii și publicul scrutează minuțios fiecare detaliu, de la voce la mimică, de la costume la machiaje. Reprezentarea cinematografică este adesea comparată cu realitatea istorică disponibilă prin interviuri, biografii și alte resurse accesibile“, scrie „Premiere“, care adaugă faptul că „în special, biografiile centrate pe figuri feminine tind să se concentreze pe suferința și provocările personale mai degrabă decât pe reușitele lor. Sunt filme care perpetuează adesea narațiuni de victimizare și eșec, o tendință observabilă și în filmele de astăzi“, spune Dennis Bingham, profesor de film, în a cărui opinie biopic-ul este „cel mai riscant“ gen cinematografic.
În fine, aceste riscuri asigură că filmele de gen sunt foarte expuse deseori la critici aspre: „ele sunt uneori acuzate de simplificare sau deformare a realității în favoarea unei narațiuni mai spectaculoase sau emoționale. Dar, cu toate acestea, ele au puterea de a transforma figuri istorice în vedete moderne și de a provoca o anume reflexie asupra trecutului și a prezentului. Este, așadar, un gen cinematografic indispensabil și mereu relevant“, scrie „Premiere“.
Din contră, publicația britanică „The Spectator“ se declară exasperată de gen, într-un articol publicat la începutul acestui an și intitulat Hollywood, please stop the biopics!. „Genul acesta a devenit atât de uzitat, încât actorul Kingsley Ben-Adir, care îl joacă pe Marley în Bob Marley: One Love, a mai jucat deja în două biografii, în rolul lui Barack Obama în The Comey Rule, și al lui Malcolm X în One Night in Miami“, scrie revista britanică.
„Adevărul este“, conchide articolul din „The Spectator“, „că oricât de clișeistică, de convențională este biografia, acest gen de filme are deseori un uriaș succes de public. Bohemian Rhapsody a încasat 910 milioane de dolari, dar nu fiindcă oamenii au iubit filmul, ci pentru că iubesc formația Queen. O astfel de biografie poate fi ceva cu un pic mai mult decât o pagină de Wikipedia, un CV cinematografic și, cu toate acestea, tot ar putea avea succes tocmai fiindcă publicul se dă în vânt după chestii familiare. Marile studiouri știu asta foarte bine. Din acest motiv avem atâtea remake-uri, atâtea francize, atâtea adaptări de cărți și jocuri video, prequels și sequels și, acum, atât de multe biografii“.