A fost nevoie să treacă 5.484 de zile de când membrii formației Oasis au părăsit plini de nervi scena V Festival ce se desfășura în Staffordshire, pentru ca frații Gallagher să îngroape securea războiului – cel puțin pentru moment – și să anunțe că cea mai discutată și, probabil, așteptată reuniune a unei trupe rock a devenit oficială.
„Armele au tăcut“, au anunțat faimoșii frați Noel și Liam. „Stelele s-au aliniat. Marea așteptare a luat sfârșit. Veniți să vedeți.“
Iar acest anunț a pus capăt unei suite de 15 ani de certuri cataclismice, care au inclus momente în care Liam l-a numit pe Noel „un pitic trist“, „băiatul tofu“ și „un omuleț oribil“, în timp ce fratele mai mare, Noel, l-a descris pe Liam drept „un om cu o furculiță într-o lume a supei“. În conflict s-a amestecat și Sarah McDonald, a doua soție a lui Noel Gallagher, proaspăt trecută printr-un divorț de 20 de milioane de lire sterline.
Și, brusc, toată lumea vorbește numai despre această reuniune, se entuziasmează, postează șiruri de meme pe rețelele sociale, face planuri și calcule. Turneul deja anunțat (poate și un viitor nou album?) este, cu siguranță, evenimentul lunilor care urmează și va avea un impact considerabil. De exemplu, primii care par a profita din plin de această efervescență, în afara trupei Oasis, evident, par a fi trupele-tribut, cele care și-au făcut o adevărată carieră din a interpreta hiturile celebrului grup. „Întotdeauna am fost solicitați și am reușit să trăiesc din activitatea unei trupe de aproape 20 de ani, dar acum telefonul sună încontinuu“, spune Ian Alcock de la formația Definitely Mightbe.
De când a fost anunțată marea împăcare a fraților Gallagher, cererile de concerte pentru Definitely Mightbe s-au înmulțit, iar membrii trupei, la fel ca și alții cu activități similare, se așteaptă ca următoarele luni să fie solicitați la maximum. Publicul lor? Fanii Oasis, de la 30 la peste 60 de ani, dar și „public foarte tânăr“.
Și pentru Oasis reuniunea și turneul aferent se pot dovedi extrem de lucrative, după cum calculează „The Guardian“. De fapt, unul dintre cele mai lucrative din istoria muzicii pop.
La apogeul carierei, Oasis a fost o adevărată forță și nici unul dintre concertele individuale ale celor doi frați (care și-au continuat cariera solo după destrămarea trupei) nu s-a putut compara. Acum noul turneu, spune Universitatea Birmingham, ar putea aduce 475 de milioane de euro (la un preț al biletelor de 17 euro), Liam și Noel putând câștiga câte 59 de milioane fiecare, dublându-și averile în numai câteva săptămâni. Este o sumă uriașă, confirmată pentru „Financial Times“ de surse din industria muzicală.
„Vor câștiga probabil mai mult decât au scos de-a lungul anilor ’90“, afirmă jurnalistul muzical Eamonn Forde. Iar aceste calcule sunt făcute numai pe baza turneului în Marea Britanie și Irlanda.
De fapt, Oasis va scoate bani, scrie „Slate“, comercializând nostalgia după anii ’90. Deși desființată de multă vreme, trupa nu a fost niciodată uitată, iar un documentar ca Supersonic, din 2016, a readus-o în lumina reflectoarelor, câștigând și un număr uriaș de „noi adepți, un public foarte tânăr bucuros să descopere estetica working class și detașarea specifică finalului anilor ’90“. Nu e de mirare că, astăzi, muzica Oasis numără 22 de milioane de ascultători săptămânali pe Spotify. Numai piesa Wonderwall a fost ascultată în streaming de peste un miliard de ori.
Se vede limpede că trupele arondate curentului britpop (dar nu numai), colegi de generație cu Oasis, strâng încă mulți noi fani. Reunirea fraților Gallagher se înscrie în siajul altor trupe britanice a căror reformare a umplut sălile și stadioanele, trupe precum Suede, Blur sau Stone Roses. Tinerilor le place muzica și ambianța anilor ’90.
În fața acestei frenezii, se întreabă BBC Culture, pe bună dreptate, „De ce ne pasă atât de mult de Oasis?“. „Oasis a fost mai mult decât o trupă extrem de populară, a fost o adevărată telenovelă cu doi dintre cei mai carismatici combatanți ai rock-and-rollului“, scrie BBC, care enumeră: „Este, totuși, important să ne amintim cât de faimoși au fost. Pentru cei care nu au trăit acea perioadă sau au încercat să o evite în mod deliberat, Oasis a fost, la apogeul său, la mijlocul anilor ’90, aproape de neocolit. What’s the Story (Morning Glory) a fost cel mai vândut album britanic al acelui deceniu, cu cinci milioane de copii vândute în Marea Britanie și 22 de milioane la nivel mondial. Cu treisprezece ani înainte de finalul lor conflictual din 2009, era, în august 1996, la apogeul perioadei sale imperiale. Timp de două seri, 250.000 de oameni a văzut-o cap de afiș la Knebworth, în ceea ce a fost punctul culminant al britpopului. (…) Și în ziare apărea aproape în fiecare zi. Când Tony Blair a câștigat o victorie zdrobitoare în 1997, a organizat o recepție festivă la Numărul 10. Fotografia lui, zâmbind, dând mâna cu un Noel Gallagher la fel de vesel, a devenit imaginea definitorie a acelei luni de miere de scurtă durată, Cool Britannia – un val de mândrie în cultura britanică de la sfârșitul anilor ’90. Aceasta a fost ultima strigare a culturii de dinainte de internet, când prezența în topuri, la TV și în ziare era o garanție că aproape toată lumea din țară, fie că le plăcea sau nu, va afla despre tine“.
Tot BBC arată că trendul actual dovedește că Generația Z, cei de 18-24 de ani, este îndrăgostită de tot ce ține de anii ’90. „O generație al cărui majorat a fost amputat de Covid, pentru care anii ’90 sunt o perioadă atrăgătoare. Această generație nu a avut parte de petrecerile care li se cuveneau și pe care le doreau. Pentru ei, anii ’90 par la fel de radicali și liberi pe cât păreau anii ’60 tinerilor din anii ’90“, spune Mark Knox de la „Brit Cult“.
Un alt studiu arată că 29% dintre Gen Z preferă muzica anilor ’90. O decadă privită prin lentile roz atât de cei care au fost tineri atunci, cât și de cei care sunt tineri azi, este de părere Neil Ewen de la Universitatea Exeter, care studiază această nostalgie.
„În secolul 21 trăim într-o criză perpetuă, anii ’90 par o perioadă de calm relativ“, spune el, adăugând că tinerii de azi denotă o dorință de a simți conexiunea pre-internet despre care vorbesc cei de acum trei decenii. Plus că, deși astăzi sunt multe trupe bune, muzica zilelor noastre nu se ridică la același nivel. „Oasis arăta ca noi, se îmbrăca la fel ca noi, vorbea ca noi și scria piese pentru noi. Și nu cred că după ei a mai apărut cineva care să facă același lucru“, spune Neil Ewen.