Egalitatea de gen naște dezbateri din ce în ce mai aprinse și în lumea teatrală din România. Vocile regizorale feminine se fac auzite în tot mai multe teatre, predominante fiind în zona teatrului independent.
De altfel, multe acolo s-au format. Lucrând în spații mici, cu bugete asemenea, dar motivate de nevoia de a schimba paradigme, mentalități. Însă acestea nu lipsesc nici de pe scenele teatrelor de stat. Se fac statistici, se nasc întrebări privind reprezentarea, esteticile, direcțiile de lucru, subiectele alese de artistele din spațiul cultural românesc. Tocmai de aceea, un festival care să le fie dedicat și care să poarte numele unei personalități marcante cum a fost regizoarea Cătălina Buzoianu a fost primit cu mare entuziasm.
În perioada 7-11 septembrie 2024, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași a organizat prima ediție a unui festival de teatru care a cuprins cele mai importante spectacole semnate de regizori-femei, din ultimele două stagiuni – 2022-2023 și 2023-2024. Finanțat de Ministerul Culturii, Festivalul de Regie „Cătălina Buzoianu“ a avut drept motto „Facem ce spun ele“ și a propus publicului nu doar spectacole ce redau viziunea unor creatoare femei asupra temelor actuale care le preocupă, ci și dezbateri și lansări de carte care să le completeze, să le pună în discuție, să le contextualizeze. Nu au lipsit din calendarul pe zile al evenimentului regizoare ca Leta Popescu, Carmen Lidia Vidu, Catinca Drăgănescu, Gianina Cărbunariu, Andrea Gavriliu, Teodora Petre, Diana Mititelu, Nicoleta Esinencu, Sânziana Stoican, Irina Popescu Boieru, Irisz Kovács.
Conform declarațiilor oficiale ale organizatorilor și ale selecționerului, teatrologul Oana Borș, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București, alegerile pentru agenda festivalului s-au făcut în funcție de „risc estetic, spirit de avangardă, deschidere spre alte arte, perspective profunde față de realitățile unei lumi care se schimbă sub ochii noștri“.
Energii feminine dezlănțuite
Zece spectacole, zece regizoare care își desfășoară forța creatoare într-o lume artistică considerată de mulți dominată de personalități masculine au reprezentat tot atâtea provocări pentru a privi prin lentile cât mai subtile stiluri regizorale, estetici teatrale, abordări dramatice, tehnici de scriere a unor texte de teatru, personalități creatoare, modele și contramodele, surse de inspirație.
Dezbaterile și lansările de carte din cadrul Festivalului de Regie „Cătălina Buzoianu“ s-au dovedit a fi adevărate prefețe ale serilor animate de spectacole. Expoziția Cătălina Buzoianu. O călătoare, dezbaterile Leadership și management teatral – practici specifice de management cultural și focus pe organizații diferite, dar care țintesc o configurație valorică de elită și Paradigmele regiei feminine, prezentarea numărului 64(2)/ 2024 al revistei „Scena.ro“ și al dosarului inițiat de aceasta, Egalitatea de gen în teatru. Modelul francez, lansările cărților DamenVals. Voci feminine în critica de teatru a secolului XX de Miruna Runcan, Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen, volum colectiv coordonat de Oltița Cîntec, Puncte vulnerabile. Trilogie de Alexandra Badea și IN(CORECT)/ Vrabia de Leta Popescu au fost tot atâtea ocazii de a radiografia prezentul în teatrul românesc și rolul femeilor în dezvoltarea unor noi direcții de lucru. Teatrologi, manageri culturali și artiști, creatori precum Marina Constantinescu, Velica Panduru, Emil Coșeru, Aura Corbeanu, Ada Hausvater, Oana Borș, Diana Parpalea, Carmen Lidia Vidu, Miruna Runcan, Oltița Cîntec, Mihaela Michailov, Irina Zlotea, Leta Popescu, Catinca Drăgănescu și-au prezentat punctul de vedere, au încercat să sintetizeze și să interogheze, au interacționat cu cititori și spectatori de teatru, au pus degetul pe răni mai noi sau mai vechi, au evidențiat lipsuri și au marcat cu linii în continuă expansiune teritorii cucerite de femeile creatoare.
Egalitatea de gen în teatru
Femeile regizor și felul în care au reușit ele să se facă auzite în lumea teatrală românească este o temă care se discută mult în ultimii douăzeci de ani, mai ales după coagularea unei mișcări teatrale independente. Așa cum am mai spus, multe dintre aceste regizoare au început în zona independentă, acolo unde puteau experimenta mai mult și unde puteau aborda tematici dintre cele mai diverse, fără constrângeri repertoriale. Și în această primă ediție a festivalului de la Iași s-a întors pe multe fețe egalitatea de gen în teatru și felul în care sunt tratate femeile care activează în domeniu, ce bugete și ce săli primesc atunci când aleg să monteze într-un teatru de stat, care este procentul reprezentării lor în comparație cu cel al bărbaților.
Teatrul independent a reușit să se impună în viața culturală a comunităților în care s-a dezvoltat prin exploatarea unor tehnici și estetici teatrale inedite pentru a face diferența față de teatrul din sistemul de stat. Luând în considerare acest lucru, nu este de mirare că asociem anumite forme de teatru cu teatrul independent. Printre acestea se numără performance-ul și artele performative, teatrul-dans, teatrul epic, teatrul politic, teatrul devised, teatrul documentar. Multe dintre regizoarele din România au rezonat cu aceste tehnici și estetici. Tocmai de aceea nici de la Festivalului de Regie „Cătălina Buzoianu“ de la Iași nu au lipsit teatrul documentar al Gianinei Cărbunariu, al Letei Popescu, al Nicoletei Esinencu sau teatrul coregrafic al Andreei Gavriliu.
Freelancingul în teatru nu este pentru oricine. Necesită perseverență, răbdare, acceptare a unor lipsuri financiare în anumite perioade, curaj, un crez artistic de neclintit, creativitate cu resurse materiale limitate. Totuși, teatrul anilor 2000 din România a beneficiat de contribuția unor artiști care au ales zona independentă pentru a aduce un suflu nou, a schimba mentalități și a impune unele forme de teatru care găsesc un teren prielnic în spațiile neconvenționale.
În urma analizei pe care am făcut-o pentru perioada 2000-2015, am putut constata că vocile feminine se fac din ce în ce mai auzite și am descoperit câteva personalități bine conturate și puternice: Andrea Gavriliu, Mihaela Drăgan, Oana Mardare, Christine Cizmaș, Andreea Novac. Deși au cunoscut și atmosfera de lucru din teatrele de stat, acestea au ales să aibă un cuvânt de spus în teatrul independent. Fie că au optat pentru teatru-dans, teatru documentar, teatru comunitar și educațional, teatru politic și activist, toate aceste artiste își asumă statement-ul, mesajele transmise publicului, explorează apele adânci ale realității sociale și politice din țara în care au ales să profeseze.
Din dezbaterile care au avut loc în cadrul festivalului am putut trage câteva concluzii cu privire la energiile care le ghidează și le provoacă pe creatoarele de teatru prezente, la motivațiile pe care le au, la dificultățile pe care le întâmpină și la direcțiile în care se îndreaptă, motivul pentru care au ales o anumită formă de exprimare artistică în zona teatrului independent.
Am înțeles mai bine felul în care se văd pe sine ca artiste, ce le diferențiază de ceilalți, de unde au învățat meserie, dacă școala a fost suficientă pentru a deprinde tehnicile de care au nevoie în tipul de teatru pe care îl practică, cine, ce îl inspiră, cum este să fii freelancer-artist independent de gen feminin în România și care este relația cu managerii teatrelor de stat, cum văd fenomenul teatral din România prin prisma propriei experiențe, cum colaborează cu alți artiști din zona independentă sau de stat și cum se pun bazele unei astfel de colaborări, cum își construiesc spectacolele, ce teme le frământă, cum arată procesul de creație, de la idee la reprezentație, unde caută colaborări și aplică pentru finanțări, cum sunt primite spectacolele lor de către publicul din România și din afară, ce presupun workshopurile, de multe ori parte integrantă a activității unei trupe de teatru sau a unui artist în plină formare și ascensiune, care sunt tehnicile de exprimare artistică pe care le preferă, în condițiile în care teatrul contemporan este mult axat pe corporalitate, pe minimalism scenografic, pe tehnicile multimedia, pe dans, care sunt principalele dificultăți și satisfacții profesionale.
Teatru documentar, teatru dans, teatru popular, teatru de stare
TSCHICK. De ce am furat mașina, punere în scenă de Irisz Kovács
Selecționerul Oana Borș a adus la Iași, la prima ediție a Festivalului de Regie „Cătălina Buzoianu“ spectacole care să fie ca o fereastră către regia feminină românească așa cum arată ea în prezent și care să o sintetizeze. Diversitate, actual, sincretism sunt doar câteva epitete ce pot fi folosite pentru a descrie aceste creații. În cele cinci zile de festival, spectatorii au putut vedea pe scena mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași sau la Sala Teatru Cub: Anatomia unei sinucideri, adaptare, dramatizare, regie și coloană sonoră de Diana Mititelu, Sentimentul fragil al speranței, cu un scenariu și o regie semnate de Carmen Lidia Vidu, Eu sunt propria mea soție, regizat de Teodora Petre, Apocalipsa gospodinelor de Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan, Daniel Chirilă, Paul-Ovidiu Cosovanu, Corina Grigoraș, Lucreția Mandric, Ruxandra Maniu, Paula Niculescu și Daria Tămăslăcaru și o regie semnată de Nicoleta Esinencu, SF (Superfragil) de Andrea Gavriliu, Bujor, în regia Letei Popescu, Agnes, aleasa lui Dumnezeu, pus în scenă de Sânziana Stoican, TSCHICK. De ce am furat mașina, o punere în scena marca Irisz Kovács, Caracatița, regizat de Catinca Drăgănescu, Frici de Irina Popescu Boieru, Magyarosaurus Dacus de Gianina Cărbunariu.
Magyarosaurus Dacus de Gianina Cărbunariu
Tehnicile teatrului documentar, teatrul în teatru, intrarea și ieșirea din convenția teatrală, mișcările specifice dansului adaptate discursului teatral, intervențiile la microfon, instrumentele muzicale pe scenă și numerele muzicale, proiecțiile video, decorurile minimaliste și centrarea pe actori, pe personajele interpretate, pe teme au predominat în toate punerile în scenă selectate pentru această ediție a festivalului. Ceea ce arată clar o desprindere a multora dintre regizoarele prezentului de esteticile teatrului de artă și orientarea spre postdramatism, spre tehnicile colaborative și spre performance. Am văzut asta și în Sentimentul fragil al speranței și în Apocalipsa gospodinelor, în SF (Superfragil), Bujor, Caracatița sau Magyarosaurus Dacus.
În ceea ce privește temele abordate, am putut observa, nefiind la primul contact cu reprezentările scenice ale unora dintre regizoarele prezente, că acestea au o anumită continuitate în căutările lor artistice, atât în ceea ce privește esteticile, cât și subiectele alese. Nu mai este un secret pentru nimeni, de exemplu, că Gianina Cărbunariu, una dintre cele mai cunoscute exponente ale teatrului documentar din România îmbină istoria personală cu cea factuală. A documentat multe teme de interes social de-a lungul timpului, cum ar fi arhivele securității sau migrația.
În Magyarosaurus Dacus, spectacol selectat pentru Festivalul de Regie „Cătălina Buzoianu“, Gianina Cărbunariu a lucrat cu actorii Teatrului „Szigligeti Színház“ din Oradea și a reușit din nou, așa cum și-a obișnuit deja publicul, să se joace pornind de la momente și fapte cu importanță istorică și socială. Deși spectacolele sale par de multe ori o răsfoire a arhivelor, dinamica pe care reușește să le-o imprime folosindu-se și de dans și de muzică și de umor este remarcabilă. Magyarosaurus Dacus poartă spectatorii până în anul 1899, când în Oradea începea construcția teatrului, pe baza planurilor arhitecților vienezi Fellner și Helmer. În scenariul Gianinei Cărbunariu, personaj principal este Nopcsa Ferenc, un cercetător pasionat de viața dinozaurilor. La Institutul Geologic din Viena acesta prezintă pentru prima dată dinozaurii transilvăneni. Spectacolul Gianinei Cărbunariu recuperează, de fapt, o parte din istoria uitată a orașului Oradea. Personalitatea complexă a personajului său, reprezentativ pentru epoca pe care o reconstituie, este o colecție de ambiții și indivizi, care, deși sunt jucați de alți și alți actori, reprezintă una și aceeași entitate.
Un alt spectacol impresionant prezent în festival este SF (Superfragil), producție a Teatrului Excelsior din București, gândit de Andrea Gavriliu. Copilăria pe acordurile teatrului-dans a înduioșat și a stârnit nostalgii. Un parc adus pe scenă și o radiografie a comportamentelor copiilor pusă în lumina reflectoarelor au completat o suită de
mișcări coregrafice bine gândite și legate într-o poveste. De altfel, spectacolul Andreei Gavriliu a câștigat la festivalul ieșean aflat la prima ediție Premiul Pentru Cea Mai Bună Regie.
SF (Superfragil) de Andrea Gavriliu
Fiica regizoarei Cătălina Buzoianu în juriul care a premiat cele mai bune spectacole
Tot Premiul Pentru Cea Mai Bună Regie a fost acordat și spectacolului Bujor, în regia Letei Popescu. Concentrat pe jocul actorilor și pe poveste, Bujor atrage atenția asupra relației părinți-copii în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. În această etapă de tranziție, educația sexuală pare a fi atât un subiect tabu, cât și o necesitate. Povestea din spectacolul Letei Popescu este spusă cu mult umor, așa cum regizoarea și-a obișnuit deja publicul, din perspectiva domnului Bujor, învățătorul unor copii de la clasa a IV-a.
La Festivalul de Regie „Cătălina Buzoianu“ au mai fost acordate premii pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cea mai bună scenografie, cât și premiul special pentru spectacol-manifest și spațiu sonor. Astfel, Premiul pentru Cel Mai Bun Actor i-a fost acordat lui Gabi Costin pentru rolul Charlottei von Mahlsdorf din spectacolul Eu sunt propria mea soție, dar și lui Vlad Volf pentru rolul Bujor din spectacolul cu același nume. Juriul, compus din Velica Panduru (scenograf și fiica Cătălinei Buzoianu), Ștefana Pop-Curșeu (director artistic al Teatrului Național din Cluj-Napoca) și actorul Emil Coșeru, a desemnat drept cele mai bune actrițe pe Nicoleta Lefter pentru rolul Bonnie din spectacolul Anatomia unei sinucideri și pe Cristina Juncu pentru rolul Agnes din spectacolul Agnes, aleasa lui Dumnezeu. Premiul Pentru Cea Mai Bună Scenografie a fost adjudecat de Ioana Pashca pentru concepția dispozitivului tehnic al spectacolului Eu sunt propria mea soție și de Valentin Vârlan pentru concepția dispozitivului scenic din Agnes, aleasa lui Dumnezeu. Apocalipsa gospodinelor, o producție a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț a primit Premiul Special al Juriului Pentru Spectacol Manifest și Spațiu Sonor.
Cu o selecție care a reușit, așa cum și-a propus, să ia pulsul creațiilor regizoarelor din noua generație de creatori din teatrul românesc, cu o expoziție care i-a fost dedicată celei care a fost o forță artistică impresionantă și inspirațională, Cătălina Buzoianu. O călătoare, prima ediție a Festivalului de Regie „Cătălina Buzoianu“ a surprins, a bucurat, a stârnit discuții aprinse, a încurajat voci puternice sau mai timide să își transmită mesajul și a creat așteptări. Pentru continuitate, pentru mai mult, mai bine.
Galerie foto
