În perioada 3-5 septembrie am participat la Crescendo, trei zile de festival la Cahul cu Un recviem German și Uvertura academică festivă de Brahms, multă muzică de cameră, Concertul op. 16 în la minor de Grieg, într-o versiune inedită pentru două piane și orchestră, și un concert extraordinar „Trei Tenori Ieșeni“. Despre acest festival unic în Republica Moldova, organizat de oameni harnici și inimoși din sudul Basarabiei, am stat de vorbă cu directorul lui artistic, un muzician cu studii la Sankt Petersburg, multe vise și energie cât pentru o întreagă orchestră. La finalul ediției a XII-a Crescendo de la Cahul, „unde inima ta bate“, cum spun basarabenii, am stat de vorbă cu Rotilă Ilie Croitoru, dirijor și fondator al festivalului, într-un interviu pentru „Suplimentul de cultură“.
Ilie, îți mulțumesc pentru acest interviu și felicitări pentru cea de-a XII-a ediție a Festivalului Crescendo! Să începem cu începutul: de ce ai vrut să faci un festival de muzică clasică în Moldova? Cum ți-a venit această idee?
E o idee care mi-a venit cu mult timp în urmă, încă din perioada studenției de la Sankt Petersburg, când discutam cu prietenii mei de la Conservator despre cât de frumos ar fi să facem un festival cu muzică clasică. Și iată că Dumnezeu m-a ajutat și am reușit să pun în practică acest plan.
© Caterina Bondareva
Cum a fost începutul?
Unul grandios, așa cum l-am visat! Am început festivalul la Chișinău, cinci ediții au avut loc în capitala Moldovei, între 2003 și 2007.
Pe același tipar, cu invitați din Moldova, România și din străinătate și cu participarea tuturor instituțiilor muzicale de la noi.
După o scurtă pauză, în care am demarat un alt festival la Sankt Petersburg – unul destul de amplu, care dura o săptămână întreagă –, m-am gândit să mă întorc la Cahul. Apăruseră deja și concerte pe care trebuia să le dirijez, în Chișinău și nu numai, și a trebuit să-mi canalizez energia, să mă hotărăsc la ceva.
La capitolul cultură, orașul Cahul are o oarecare tradiție aici, în sudul Basarabiei.
Da, eu am fost la mai multe festivaluri din Europa, mai mari sau mai mici, și am văzut cum se mișcă lucrurile, în special în orașele mici în care, la astfel de evenimente, se implică întreaga comunitate. Iar efectul este unul extraordinar, e o anume unitate, o efervescență care se leagă în jurul unui astfel de eveniment, de aceea m-am întors acasă.
Eu sunt născut aici, în sud, aici am început să studiez muzica la școală (n.r. Școala de Muzică „Maria Cebotari“ din orașul Cahul), și am avut această șansă unică să întâlnesc un om extraordinar, care susține foarte mult cultura, primarul Nicolae Dandiș, așa că am mutat festivalul aici!
Ai fost curajos!
Nu numai curajos. (Râde). A fost o idee nebună, pentru că, deși noi ne mândrim că avem tradiție culturală, muzica clasică nu are chiar o mare tradiție la Cahul. Aici este bine reprezentat folclorul, cu muzica populară și dansurile – știi că domnul Nicolae Botgros este născut în raionul Cahul, de aceea Palatul de Cultură îi poartă astăzi numele. Pentru mine a fost o nebunie frumoasă. Mi se pare fascinant să ai în față o coală albă, să începi de la zero să construiești ceva.
Și ai construit un festival care astăzi e cel mai mare din Republica Moldova. Unde vrei să ajungi?
Vreau să ajung departe! Știi că am studiat la Conservatorul din Petersburg, am avut profesori dirijori de elită, am fost asistentul lui Gherghiev la Filarmonica din Sankt Petersburg, deci pot să spun că am standarde înalte, că am crescut în spiritul acestor standarde. Dar pentru mine modelul absolut este Festivalul „George Enescu“ din România, chiar dacă am studiat în Rusia, pentru mine, pentru noi, România este mereu un model. Este foarte greu, dacă nu imposibil să ajungem curând acolo. Dar putem măcar să visăm.
E important să visezi și, dacă tot o faci, măcar să visezi frumos! Ilie, spune-mi te rog ce ți-ai propus cu Festivalul Crescendo?
Mi-am propus să fie un fel de ușă spre Europa, spre cultură și civilizație. Și mi-am propus în al doilea rând să-i aduc acasă pe toți ai noștri care sunt plecați în toată Europa, și nu numai, și cântă pe scene muzicale internaționale.
Sunt foarte mulți basarabeni în orchestre sau soliști în afară.
Foarte mulți și foarte buni, care și-au făcut deja o carieră în Occident. Pentru că la noi anii ’90 au fost foarte grei, trebuia să trăiești cumva, trebuia să subziști și atunci foarte mulți au ales calea plecării. Iar pentru mine asta a fost o prioritate, să-i aduc la Cahul, să ne adunăm toți acasă. Și am reușit să-i aduc pe mulți dintre ei.
Într-o capitală e mai greu, cum e la Chișinău, există o anumită concurență, o comunicare mai anevoioasă. La Cahul nu avem așa probleme, vine toată lumea bucuroasă: soliști vocali, instrumentiști, orchestre, toți se bucură să cânte împreună acolo de unde se trag și unde sunt bine primiți. Ne întâlnim, ne bucurăm că ne întâlnim și stăm la aceeași masă într-un loc prietenos, că facem muzică și suntem prieteni.
Și prin această prietenie, prin festivalul Crescendo, orașul Cahul a devenit o capitală a muzicii clasice la noi în Republica Moldova.
Prietenia e frumoasă, dar pentru organizatorul unui festival sunt și multe griji și multă muncă. Pentru tine care dintre edițiile Crescendo a fost cea mai grea?
Categoric cea de anul trecut. Pentru că a fost o ediție mare, am avut un grant european și am făcut opt seri de concerte, ceea ce a fost destul de dificil.
Am reușit să avem în fiecare seară sala plină, dar a fost o muncă titanică. Am invitat Noua Orchestră Transilvană din Cluj-Napoca, Orchestra Europeană de Tineret, Orchestra Națională de Cameră „Sala cu Orgă“ din Chișinău, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici“ și Capela Academică „Doina“, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu“, pe marele pianist Alexander Palei, un artist născut în Basarabia și stabilit în Franța, dar și Orchestra Națională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova“. Fiecare seară a fost una deosebită, cu un nivel artistic extraordinar. A fost o ediție copleșitor de grea, dar a fost o reușită, a fost frumos!
Nici anul acesta nu a fost simplu pentru tine, să alergi între organizare și repetiții. Ai dirijat aici, la Cahul, în prima seară, premiera unei capodopere vocal-simfonice sacre, au fost seri cu muzică de cameră la un nivel superb și un concert special cu „Trei Tenori Ieșeni“ dirijat tot de tine. De ce ai vrut să începi această ediție cu numărul 12 cu un recviem?
Încă din perioada studenției m-am atașat de vocal-simfonic. Am dirijat chiar pe scena Filarmonicii din Sankt Petersburg, Un requiem german de Brahms, oratorii de Händel, dar și Pasiunile după Matei de Bach, în România, cu Corul de Cameră „Emanuel“. Mi-am dat seama că e un teritoriu insuficient explorat la noi, chiar necunoscut. Iar muzica religioasă e un domeniu fascinant, sunt atât de multe lucruri necunoscute, chiar lucrări ale unor compozitori foarte mari, care trebuie să fie auzite, pentru că vorbim de o muzică minunată, absolut minunată.
Uite, spre exemplu, Anton Rubinstein, pianistul și compozitorul care provine din zona noastră, cel care a cântat prima audiție absolută a Concertului de Grieg, pe care l-am avut și noi în program într-o versiune aranjată de duetul Iurie Mahovici și Anatol Lapicus, a fost un om foarte preocupat de creația vocal-simfonică sacră. El este cel care a fondat primul conservator la Petersburg, fratele său, primul conservator la Moscova, și a fost un om iubitor de Dumnezeu și de muzica sacră. A fost un evreu convertit la creștinism de Mendelssohn-Bartholdy.
Un alt celebru caz de convertit.
Așa este. Și-a dedicat viața spiritualității, muzicii religioase. Toată creația lui vorbește despre asta, ba chiar a vrut să-și construiască un teatru pentru muzica sacră, pe modelul celui de la Bayreuth, pe care un rege i l-a construit lui Wagner. Nu cred că mie îmi va construi cineva vreun teatru încă (râde), dar pot măcar să mă ocup de această muzică pe care am iubit-o încă din anii începuturilor.
Tu la Petersburg ai lucrat în anii studenției cu maestrul tău Fedotov și simfonic, și operă…
Așa este, dar m-am simțit dintotdeauna mai apropiat sufletește de oratoriu, de muzica sacră. Maestrul Victor Fedotov ne învăța la Conservatorul „Nikolai Rimski-Korsakov“ din Sankt Petersburg tot ce trebuie să știe un șef de orchestră, dar mie mi-a plăcut vocal-simfonicul. Și a fost și acesta un vis de-al meu, să fac în premieră recviemul german de Brahms la Cahul, și iată că Dumnezeu m-a ajutat, chiar dacă cineva mi-a spus odată, în Rusia, că sunt un fantazer…
Asta înseamnă ce?
Фантазер e un visător, e din limba rusă, de la „fantezie“. Domnul Doga mi-a mai spus odată că sunt aferist, adică tot un cuvânt din rusă, аферист care e tot un fel de „visător“, dar unul mai straniu. (Râde). Și asta s-a întâmplat când cineva propusese să dăm numele Eugen Doga Filarmonicii noastre din Cahul. Dar eu când m-am întâlnit cu domnul Doga – mergeam la un concert și m-am oprit pentru o cafea – atunci i-am spus: „Maestre, să nu vă supărați pe mine, vă respect foarte mult, eu sunt un om credincios și aș vrea să-i fac o filarmonică lui Dumnezeu la Cahul, așa că nu aș vrea să se numească Eugen Doga“. A râs și mi-a spus: „Nu mă supăr, Ilie, cum să mă supăr, tu ești un fel de aferist!“. (Râde din nou). Așa e cu fanteziile.
Da, încă o fantezie împlinită. A ieșit foarte bine recviemul dirijat de tine în deschiderea festivalului de anul acesta.
Mulțumesc, mă bucur mult că ți-a plăcut!
Tot la capitolul fantezii și vise, și înființarea unei orchestre aici, la Cahul, a fost un vis de-al tău, și mai de la începuturi.
Da, a fost un alt vis nebunesc. E greu să faci o orchestră, iar când vrei să faci o orchestră contează ce muzicieni ai pentru asta. Eu am visat dintotdeauna să formez o orchestră în baștina mea, la Cahul. Iar pentru asta lucrez și cu profesioniști, dar mă adresez și generațiilor noi. Lucrez cu tinerii pentru că ei sunt viitorul, iar cei pe care îi am eu în vedere merg deja la licee sau la conservator. Și îmi pun speranța în ei. Sunt oarecum mulțumit, sunt deja doi ani de când am inaugurat prima stagiune a filarmonicii noastre, pe 30 septembrie 2022, era pandemie, era totul închis și m-am simțit la concertul acela care a fost și transmis în direct ca și cum aș fi fost în centrul atenției întregii lumi. Filarmonica Cahul înseamnă muzică, filarmonica înseamnă deschidere și este prima și unica instituție filarmonică din sudul țării mele și a doua din țară. Eu mi-am dorit foarte mult să mă întorc acasă la mine, după ce am activat mai bine de 20 de ani afară, în Rusia și Spania și în alte locuri. Și trebuie iarăși să aduc aminte că am acest „acasă“ – că îmi permit să nu fiu un străin – datorită domnului primar Nicolae Dandiș, care a crezut în această idee, nu ca într-o afacere, ci ca una dintre cele mai importante afaceri pentru viitorul copiilor noștri.
Cine te ajută cu festivalul Crescendo, cine e nădejdea ta de căpătâi?
Vezi, când am venit prima oară aici toată lumea era foarte entuziasmată. Dar știi cum e, dragostea mai trece, iar așteptările devin tot mai mari, ca de fiecare dată când e vorba de ceva nou! Iar când nu se întâmplă totul dintr-o dată, ca prin minune, când trebuie să tragi din greu pentru a realiza ceva, parcă mai scade și din entuziasmul general de la început. (Râde). Dar oamenii de care m-am înconjurat sunt foarte harnici și avem tot concursul din partea primăriei și a echipei de aici. Am reușit să organizez o Societate Filarmonică la Cahul, la care am reușit să cooptez oameni inimoși, atât intelectuali, cât și persoane din zona de afaceri. Mulți dintre ei au lucrat afară și s-au obișnuit cu viața de concert din orașe ca Paris, Viena sau Berlin și au fost uimiți și totodată bucuroși că pot avea parte de așa ceva și la Cahul. Sunt oameni cheie pentru Filarmonica Cahul, nu sunt mulți, vreo 80 de prieteni, care reușesc prin tot ce sunt și prin tot ce dau comunității să susțină această idee, fiecare după puterea și priceperea lui. Și le mulțumesc pentru asta, pentru că doar împreună putem să reușim ceva. De pildă, Societatea Filarmonicii din Cahul organizează, pe lângă concertele stagiunii, în fiecare lună, un salon muzical, e o atmosferă mai caldă, publicul stă pe scenă în jurul muzicienilor, o adevărată plăcere să participi și să faci parte dintr-o astfel de idee generoasă care are muzica în prim-plan. Încercăm să facem și puțină educație muzicală, iar lumea primește bine toată această poveste a noastră. Am reușit să achiziționăm o orgă din Germania, am adus anul acesta și o harpă Aurora din Italia, de la Salvi, cea mai mare fabrică de profil din Europa. Lucrurile se mișcă și se mișcă cu ajutorul comunității care e lângă noi, care s-a mobilizat. Cred că trebuie să nu-i dezamăgim pe oamenii care au încredere în noi.
E lăudabil că faceți asta.
Nu știu exact cât de multe vom reuși, dar cred că în perioada asta în care trăim o răsturnare a scării valorilor, e important să așezi muzica drept reper. Simt că publicul se bucură, mai ales că nu e o mare tradiție să participi la concerte, saloane sau recitaluri aici, la noi. Dar cred că în timp, această valoare a muzicii, a unei muzici valoroase, poate face mult bine unei comunități, așa cum poate face bine și unui oraș și oamenilor săi, care privesc spre un viitor european.
Voi aveți și avantajul faptului că în Republica Moldova există încă multe școli de muzică. Mă gândesc că, spre deosebire de România, unde nu avem privilegiul ăsta, voi aveți de unde alege, mai ales când vine vorba de alcătuit o orchestră.
Într-adevăr, sunt mai multe școli muzicale. Dar ele au fost construite și, din păcate, mare parte au rămas pe vechiul sistem sovietic – era obligatoriu ca în fiecare sat și orășel să fie școală de muzică. Dar ce se preda acolo e important. Se făcea într-un fel și școală serioasă, nimic de spus, dar, deși lucrurile s-au schimbat foarte mult, încă se merge pe multe din vechiul sistem de învățământ. Eu cred că acesta este viitorul: dacă nu investim în cei tineri, în cei care vin după noi și în educația lor, se va alege praful! În sudul Moldovei, pe lângă Cahul, avem aproximativ 15 școli de muzică, cu tot cu zonele în care trăiesc și minoritățile de bulgari și găgăuzi. Filarmonica este astfel unicul liant, unicul nucleu de legătură între cei care vor să studieze mai departe muzica. Noi încercăm să ținem legătura cu profesorii și, îți repet, mă gândesc mult la ce trebuie să facem pentru viitor.
Și aveți copii foarte talentați, mereu am avut impresia că voi, basarabenii, sunteți mult mai talentați!
Ți se pare! Asta pentru că suntem mai săraci, iar sărăcia te motivează! Când ai un confort, când nu ai grija zilei de mâine, nu ești așa de motivat… deci nu e talentul, cum spui. (Râde.)
Îți mulțumesc foarte mult, Ilie Rotilă Croitoru! Și îți țin pumnii pe viitor, să ți se împlinească toate visele! Ai început să gândești ediția 2025 la Crescendo?
Da, deja am început să mă gândesc, îmi doresc foarte mult ca publicul să aplaude din nou muzică de calitate aici, la Cahul. E cea mai mare mulțumire sufletească!
Mulțumesc, mult succes în tot ce faci la Cahul!
Mulțumesc și eu, Cătălin!
Galerie foto
