În căutarea memoriei. Apariția unei noi științe a minții este cartea pe care Eric R. Kandel, câștigător al premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2000, a scris-o pentru ca publicul larg să înțeleagă fiziologia stocării amintirilor de către creier, miza fiind înțelegerea minții omenești în termeni biologici, așa cum o demonstrează noua știință a minții – biologia moleculară: „Astfel, această nouă știință a minții ne oferă nu doar informații despre noi înșine – cum percepem, cum învățăm, cum ne amintim, cum simțim și acționăm –, ci și o nouă perspectivă asupra situației noastre în contextul evoluției biologice. Ne ajută să înțelegem faptul că mintea omului a evoluat din molecule folosite de cei mai primitivi strămoși ai noștri și că extraordinara conservare a mecanismelor moleculare ce reglează diversele procese vitale se aplică și vieții noastre mintale“.
Volumul analizează modul în care creierul stochează amintirile, diferența dintre memoria pe termen scurt și cea pe termen lung, pierderea memoriei determinată de vârstă, modificările structurale ale creierului care îmbunătățesc memoria, modul în care tot ceea ce trăim ne schimbă nu doar creierul, ci și structura noastră genetică, conștiința de sine, limitele liberului-arbitru, subiectivitatea, bolile mintale. Pentru Eric R. Kandel, „memoria este totul. Fără ea nu suntem nimic“, fiind „lipiciul“ care ne leagă viața mentală și oferă un sentiment de continuitate. Dar cum sunt fabricate amintirile de creier? Cum reușește creierul fiecărei persoane să creeze conștiința unui sine unic și sentimentul liberului-arbitru? Cum se transformă memoria de scurtă durată în memorie de lungă durată? Memoria are la bază repetiția și se dezvoltă în trepte? Sinapsele pot fi întărite prin învățare? Modificarea puterii sinapselor determină modificări de comportament? Cum „se consolidează“ o amintire? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își găsesc răspunsuri în cartea lui Kandel.
Amintirile vii din țesătura celulară a creierului
Volumul este un amestec de autobiografie, istorie, biologie moleculară, psihologie cognitivă, psihanaliză și neuroștiință, Eric R. Kandel fiind și un povestitor savuros. Elementele autobiografice cu care începe volumul nu sunt deloc întâmplătoare, ele fiind elementul care a generat preocuparea autorului pentru cercetarea bazei biologice a memoriei.
s-a născut la Viena, unde a locuit până în 1939, când familia sa a emigrat la New York pentru a scăpa de regimul nazist. Kandel deapănă amintiri din primii săi ani în Viena: sărbătorile evreiești petrecute în mijlocul unei familii iubitoare și unite, vacanțele fericite, amintirea bunicilor, primele sale experiențe sexuale cu o menajeră seducătoare, a noua aniversare după care se va declanșa dezastrul antisemitismului, povestea de iubire cu Denise Bystryn, cea care îi va deveni și soție, viața privată și academică de mai târziu din America.
Ultimul an petrecut la Viena i-a marcat însă profund întreaga viață, nu doar din cauza prăbușirii în 1938 a culturii vieneze întreținute în mare parte de evrei. Frumusețea unor amintiri contrastează puternic cu suferințele provocate de antisemitismul predominant în Austria la acea vreme și cu teama pe care a simțit-o când Hitler a intrat în Viena. Loviturile din ușa apartamentului au rămas extrem de vii în țesătura celulară a creierului său, încât și după cincizeci de ani a retrăit detaliile vizuale și emoționale ale traumei. Cei doi polițiști naziști care stăteau în prag le-au dat câteva minute pentru a-și face bagajele și a pleca, forțându-i să se mute cu o altă familie de evrei pe care nu o cunoșteau. Când soții Kandel s-au întors acasă câteva zile mai târziu, au aflat că apartamentul lor a fost jefuit, printre lucrurile de preț dispărute fiind și strălucitoarea mașină de jucărie a lui Kandel. La scurt timp, după a noua sa aniversare, Kandel și fratele său mai mare au fost trimiși să stea la o mătușă în Brooklyn, New York. Părinții lor i-au urmat șase luni mai târziu. Imaginile trecutului au rămas vii și vor deveni cele mai puternice amintiri din întreaga sa viață.
Tabloul Vienei aflate sub dominația naziștilor i-a înfățișat pentru prima dată latura întunecată, sadică a comportamentului uman: „Cum poate cineva să înțeleagă violența neașteptată, plină de răutate a atâtor oameni? Cum putea o societate cu un înalt nivel de educație să adopte atât de repede politici și măsuri punitive înrădăcinate în disprețul față de un întreg popor?“. Ceea ce l-a contrariat pe Kandel a fost ideea potrivit căreia calitatea culturii unei societăți nu reprezintă un indicator solid al respectului acesteia pentru viața omului. Ideea că, pur și simplu, cultura nu e în stare să le arate oamenilor prejudecățile pe care le au și să le modifice felul de a gândi l-a afectat profund. Întrebări pline de revoltă nu îi dădeau pace. Cum a fost posibil ca valorile culturale ale Vienei să se disocieze într-un mod atât de radical de valorile ei morale?
Memoria, esențială pentru transmiterea culturii
Din aceste experiențe și uimiri a ponit interesul său pentru persistența memoriei, pentru imprevizibilitatea motivațiilor oamenilor, iar încercarea de a înțelege memoria s-a intersectat cu tentativa de a înțelege mintea din punct de vedere celular și biologic. Kandel va studia apoi istoria și literatura europeană modernă la Harvard, dar curiozitatea legată de memorie și interesul intrinsec pentru psihiatrie l-au determinat să studieze medicina și să intre în cercetarea neurobiologică. Pasiunea pentru psihanaliză, învățare și memorie a fost mult mai puternică decât orice. Astfel, în 2000 a primit Premiul Nobel pentru contribuția sa la elucidarea proceselor moleculare prin care se formează memoria, încă un mare mister pe vremea aceea.
Motivația și entuziasmul lui Kandel au fost stimulate și de conștientizarea ideii că, pe de o parte, memoria este esențială nu doar pentru continuitatea identității individuale, ci și pentru transmiterea culturii, pentru evoluția și continuitatea societăților de-a lungul veacurilor, iar pe de altă parte, dacă memoria împărtășită ne îmbogățește viața personală, pierderea memoriei distruge conștiința de sine, rupe legătura cu trecutul și cu alți oameni, putându-l afecta și pe copilul mic aflat în dezvoltare, și pe individul matur.
După cum mărturisește, bucuria naivă, curiozitatea și uimirea nu l-au părăsit pe Eric R. Kandel niciodată când a fost vorba de explorarea științei. Experimentele și progresele necontenite i-au oferit privilegiul fiorului redescoperirii permanent reînnoite a minunilor lumii.