Președintele Klaus Iohannis părăsește urât scena de la Palatul Cotroceni. Avea posibilitatea să o facă demn, chiar dacă al doilea mandat a fost unul șters, în care mai degrabă au contat dorințele și mofturile sale. Șeful statului și-a dorit un al doilea mandat liniștit, iar manevra i-a ieșit. Somnul nu i-a fost tulburat.
Pentru asta a adus PSD la guvernare, dar în definitiv și liberalii au vrut pace și bună înțelegere cu social-democrații. Cu USR colaborarea scârțâia din start și devenise clar că PNL nu avea nevoie de un partener care să pună întrebări la fiecare pas.
Recentele evenimente legate de proiectul PNL, depus în grabă la Parlament, prin care i se dă posibilitatea președintelui României, Klaus Iohannis, să candideze ca independent pe listele unui partid la alegerile parlamentare din 1 decembrie arată nu doar cinism, ci și dispreț față de electorat. Este clar o lege cu dedicație care îi oferă președintelui posibilitatea să candideze pentru un post în Parlament. Dacă își dorea cu adevărat să intre în Senat, dar în același timp să nu profite de statutul său, președintele și-ar fi dat frumușel demisia de la Cotroceni, apoi candida ca orice om de rând. O putea face fie pe listele PNL, fie din postura de independent.
Inițiatorii acestei legi, Gabriel Andronache și Daniel Fenechiu, argumentează că este urgent să rezolvăm o nedreptate legislativă care nu permite președintelui în funcție să candideze la final de mandat pe listele unui partid. De ce e nedreptate și de ce urgență? Să presupunem că legea ar fi fost nedreaptă cu domnul Iohannis. Dar de ce s-o schimbăm acum, cu câteva săptămâni înainte să înceapă campania electorală? Cum s-a trezit președintele că vrea dintr-odată un post de parlamentar? Dacă tot e nedreptate, de ce nu a fost operată modificarea la jumătatea mandatului? De ce mereu trebuie schimbate legi importante pentru un om?
Castelul meșterit de Klaus Iohannis s-a prăbușit. Șeful statului a tot încercat să obțină o funcție importantă la nivel internațional, însă nu a reușit. Mai întâi și-a anunțat candidatura la șefia NATO, dar olandezul Mark Rutte nu i-a dat nici o șansă. A fost o candidatură strategică, pentru că Iohannis a încercat să obțină eventual un alt post la schimb. E adevărat că există compromisuri și în politica de la Bruxelles, dar târguieli ca la piața din Berceni nu sunt admise acolo. Ar fi vrut președinte al Consiliului European sau măcar o poziție mai de soi în Comisia Europeană. Dar n-a fost să fie. Așa s-a ajuns la manevra din aceste zile, cu drumul deschis de PNL către candidatura pentru Parlament. Cel mai probabil, PSD va fi de acord cu mutarea. Social-democrații îi datorează lui Iohannis venirea la guvernare imediat după alegerile din 2020, dar pe de altă parte, strategii PSD socotesc că PNL ar putea suferi pierderi electorale semnificative dacă Iohannis rămâne în prim-plan.
Mutarea este catastrofală în planul imaginii pentru liberali. Probabil că prin teritoriu, șefii din PNL se uită uluiți unii la alții și nu înțeleg ce se întâmplă. Au de muncit de cinci ori mai mult ca în trecut pentru un vot la prezidențiale, iar acum se trezesc cu o altă ghiulea legată de picior.
Pentru PNL, dar și pentru România, Klaus Iohannis părea un capitol închis. Dacă actualul șef al statului a decis să rămână în politică, atunci e de presupus că nu o va face din postura de spectator. Se va implica inclusiv în bătălia din interiorul PNL. Mulți liberali de frunte abia așteaptă ca Nicolae Ciucă să își rupă gâtul la prezidențiale și să ceară mazilirea acestuia. Rămâne de văzut dacă Iohannis va revendica direct poziția de șef al partidului sau doar va pune umărul pentru un apropiat de-al său.
Mai există un scenariu care circulă deja în spațiul public: rocada Ciolacu-Iohannis. Adică liderul PSD e sprijinit de liberali să ajungă la Cotroceni, iar Iohannis vine la Palatul Victoria. Vă amintiți declarația recentă a lui Ciolacu cum că postul de premier va fi oferit unui alt partid? Nimeni nu va recunoaște public că ar exista o asemenea variantă țesută în laboratoare.
Dacă înfrângerea lui Nicolae Ciucă la prezidențiale este tot mai probabilă, pentru PNL problema este să obțină un scor rezonabil la parlamentare. Elefantul pe care șeful statului îl scotea pe vremea lui Dragnea din Palatul Victoria se plimbă nestingherit prin sediul PNL. Doar că acum nu are cine să-l dea afară.