Când Milo Rau îți răspunde la e-mail a doua zi după ce i-ai scris, nu poate fi decât un semn foarte bun.
Am constatat de-a lungul celor șaptesprezece ediții de Festival Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași o realitate permanent reconfirmată privind stilurile complet diferite de abordare a corespondenței profesionale. Occidentalii, inclusiv cei foarte, foarte ocupați, își găsesc răgazul și energia necesare pentru a da reply, unul scurt, la obiect, politicos, însă fără înflorituri diplomatice, atașând în CC adresa de e-mail a unui asistent sau consultant responsabil de chestiune. Acesta preia dialogul și rezolvă chestiunea în sensul indicat de destinatarul principal, cel care decide, de cele mai multe ori, favorabil. Peter Schumann, Susanne Kennedy, Joël Pommerat, Philippe Genty, Duda Paiva, ca să selectez câteva nume, au procedat astfel.
Anul acesta, tema FITPTI e „tranziție“, mi-am pus în gând să proiectez filmul pe care regizorul de origine elvețiană l-a realizat despre The Last Days of the Ceausescus/ Ultimele zile ale Ceaușeștilor. Milo Rau este un artist militant, în prezent curatorul Wiener Festwochen, pe care l-a revoluționat. Convingerea lui este că arta trebuie să fie insurgentă, conectată la durerile prezentului. A înființat International Institut of Political Murder, a fost directorul Teatrului Național Gent din Belgia, a inițiat și coordonat numeroase proiecte care au orientat atenția asupra războaielor din diverse puncte ale planetei, genocidelor, abuzurilor și ororilor de care unii dintre semeni sunt capabili.
Contabilizăm 35 de ani de la ruperea de comunism, așa încât un reminder istoric de genul acestui film documentar este perfect la nivel conceptual. Rau avea vreo 12 ani când urmărea, ca mulți alți europeni, Revoluția Română televizată. Niște ani mai târziu, în 2009, semna un spectacol de teatru cu procesul cuplului dictatorial, extrem de bine documentat. Jucat la Teatrul Odeon București a stârnit atunci o controversă, căci Valentin Ceaușescu s-a opus prezentării, clamând drepturi de autor. Milo Rau a făcut și un film documentar, un reenactment care conține secvențe din spectacolul de teatru (primul de acest gen) și secvențe de arhivă din acele zile. Cum ziceam, regizorul a fost rapid de acord cu proiecția, așa încât vă invit să îl vizionăm. La proiecție va fi prezentă și actrița Victoria Cociaș, din distribuția spectacolului și a filmului, care va rememora cum a decurs colaborarea cu Milo Rau.
Profilactic
În aceeași zi vom avea în premieră absolută o lectură performativă a câtorva fragmente din romanul lui Eugène Meiltz, Scrisoare către dictatorul meu, o traducere din limba franceză a lucrării acestui autor elvețian de origine română, care va apărea la Editura Fides, cu sprijinul Ambasadei Elveției la București.
Tot despre Ceaușescu și dictatura comunistă va fi vorba și în Hello, Ceaușescu!, o producție a Teatrului de Comedie București pe un scenariu de Matei Lucaci-Grünberg și Eduard Buhac. O poveste haioasă care poartă spectatorul înapoi în anii comunismului, intersectând narațiuni personale și elemente istorice de care e profilactic să ne reamintim. Atât nostalgicii care au selectat din anii roșii elemente îndulcite de trecerea anilor, printr-o sortare afectiv-mnemonică, dar și de cei care au venit pe lume în democrație și nu o imagine experiențială a dimensiunilor odioase ale acelor ani. Ani în care spunerea unui banc cu Nicolae sau Elena Ceaușescu te putea costa libertatea. Când oameni de la care nu te-ai fi așteptat – rude, prieteni apropiați – scriau rapoarte de colaboratori la Securitate pentru bani și alte avantaje. Când o casetă video cu Michael Jackson, un pachet de cafea adevărată ori unul de țigări Kent deveneau marfă de contrabandă, cumpărate cu bani grei de la bișnițari. Povestea de fundal e istorică, poveștile de pe canavaua trecutului aparțin oamenilor striviți de acel sistem al severului control ideologic.
Arta vie autentică
Scenografia Iulianei Vîlsan reconstituie hiperrealist interioare ante-decembriste prin mobilier, aparatură, bibelouri, fotografii, electrocasnice, un interval temporal condensat în pești din sticlă, televizoare pe ale căror mici ecrane curg fragmente din emisiunile vremii, radiouri, mileuri, panouri electrice, măsuțe, dulăpioare, un portal către anii ’80-’90. Revendicarea formatului din Good Bye, Lenin! e asumată, citarea e evidențiată de prezența intertextuală a lui Lenin, în cheie parodică, așa cum sunt construite majoritatea secvențelor.
Echipa e tânără, e grozav că artiștii emergenți sunt pasionați și de subiecte din istoria recentă pe care să le trateze în stilistici specifice.
Hello, Ceaușescu! e un spectacol la care se râde mult, dar care e menit și să tragă un semnal de alarmă preventivă în privința autoritarismului și a celor care-l promovează. Libertatea e cel mai important drept cetățenesc, e obligatoriu să veghem la respectarea lui.
Anul acesta am plasat multe evenimente și în cafenele. „De ce?“, m-a întrebat un mare iubitor de teatru obișnuit cu incintele clasice, cu fotoliul comod din partea neluminată a sălii. Întrucât anumite formate de spectacol se pretează foarte bine și acestor ambienturi asociate cu relaxarea și socializarea. Întrucât există foarte multe forme de teatru în care locul însuși devine protagonist sau măcar contribuie în felul său special la atmosfera de ansamblu. Întrucât aromele de cafea și ceai se potrivesc extrem de bine cu un show susținut de o actriță ori de un actor într-un decor minimalist, cu tematici și abordări în registru accesibil. Arta vie autentică e oriunde unde e publicul în a cărui întâmpinare trebuie să ieșim. Jassyro, Fika și Negru.Zi sunt partenerii noștri acum, vă așteptăm să ne bucurăm împreună și acolo.