Cunoscuta carte a lui William Golding a fost publicată pe 17 septembrie 1954 și, deși astăzi este considerat un roman clasic, a exista un moment când a fost cât pe ce să fie aruncată la gunoi.
Luna aceasta, Universitatea Exeter din Marea Britanie oferă celor interesați posibilitatea de a vizita o expoziție prilejuită de aniversarea a șapte decenii de la apariția unei cărți foarte cunoscute și foarte apreciate, romanul Împăratul muștelor de William Golding. Expoziția aduce în fața publicului mai multe documente, manuscrise originale, carnete de însemnări și scrisori ale lui Golding și, printre ele, versiunea inițială a romanului, o versiune alternativă mult mai puțin cunoscută.
Această versiune originală a romanului începe cu relatarea detaliată a evacuării băieților, eroii poveștii distopice a lui Golding, în timpul unui război nuclear și căderea avionului lor pe insula unde se petrece acțiunea cărții. Este o primă versiune care nu a supraviețuit procesului editorial și a fost rescrisă în întregime. Se spune că Golding ar fi mărturisit că, după ce a terminat rescrierea, diferența față de intenția inițială era atât de mare încât „nu mai avea puterea să se uite la ea“. Cu toate acestea, această versiune nouă avea să fie cea care să îi lanseze cariera de scriitor.
Autor al unor cărți extrem de apreciate (printre care se numără și Moștenitorii sau Martin cel avid), William Golding a devenit laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1983 și este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai ultimului secol. Romanul său de debut, Împăratul muștelor, o poveste distopică despre degradarea unei societăți formate dintr-un grup de băieți izolați pe o insulă, rămâne extrem de popular, fiind intens comentat și analizat chiar și la decenii după apariție. Cartea nu lipsește de pe nici o listă a celor mai bune lucrări de literatură engleză din ultimul secol sau din toate timpurile. Este unul dintre romanele cele mai populare ale biografiei școlare britanice, adaptat pentru radio, teatru, muzică și film (în 1963, în 1975, în 1990 și, mai nou, sub forma unei miniserii ce urmează a fi lansată de BBC în această toamnă). Cu ocazia aniversării a șapte decenii, cartea a fost adaptată și sub forma de roman grafic de olandeza Aimée de Jongh. Și, cu toate acestea, cartea lui Golding, așa cum se întâmplă deseori, a fost cât pe ce să nu vadă niciodată lumina tiparului, fiind salvată la propriu din coșul de hârtii de un editor inspirat.
Golding trecuse de 40 de ani când a avut ideea acestei cărți, în fapt o reimaginare în cheie sinistră a romanului The Coral Island, din 1857, a lui R.M. Ballantyne, poveste de aventuri pentru tineret în care un grup de școlari britanici naufragiați civilizează o insulă pustie. „N-ar fi o idee bună să scriu o poveste despre niște băieți pe o insulă, să arăt cum s-ar comporta ei cu adevărat, fiind băieți și nu sfinți dintr-o carte pentru copii?“, i-a spus Golding soției sale, așa cum avea să își amintească scriitorul mai târziu.
În 1953, Golding a trimis romanul la nouă edituri care l-au respins rând pe rând, amintește BBC. Fără să se lase descurajat, Golding a trimis manuscrisul și la Faber and Faber, una dintre cele mai prestigioase edituri londoneze, unde a ajuns la Charles Monteith, un proaspăt angajat al editurii. „Am remarcat imediat manuscrisul ăla învechit, uzat, care trecuse pe la mai mulți editori înainte să ajungă la noi“, povestea în 1984 Monteith la emisiunea BBCs Bookmark. „Era un manuscris mare, îngălbenit, pătat, cu pagini îndoite, cu urme de la cești de cafea sau pahare de vin.“ Deja manuscrisul fusese lecturat de unul dintre cititorii profesioniști ai editurii care îi dăduse verdictul de „fantezie absurdă și neinteresantă“ și îl marcase cu R de la „respins“, adăugând „Prost și plicticos“.
Dar Monteith a hotărât să se uite pe text. „L-am citit și trebuie să spun că, inițial, nu am fost atras de începutul lui, dar am continuat să citesc și în cele din urmă m-a absorbit. A fost momentul în care mi-am zis că această carte trebuie luată în serios“, povestea editorul. El i-a convins pe cei de Faber and Faber să publice cartea, cerând autorului să schimbe începutul și titlul – inițial cartea se numea Strangers from Within.
Mai multe detalii din bucătăria acestei cărți celebre pot fi găsite în volumul din 2019 Faber & Faber: The Untold Story, o istorie a editurii prezentată prin intermediul corespondenței dintre autori și editori. „Tocmai am citit șpalturile de la Împăratul muștelor și sunt și mai entuziasmat decât am fost la început“, îi scria Monteith lui Golding pe 20 mai 1954. „Deși am mai citit cartea de patru sau cinci ori, pur și simplu n-am putut lăsa șpalturile din mână. A avut exact același efect și asupra mai multor colegi de la editură. Doi dintre ei chiar mi s-au plâns că romanul le-a dat coșmaruri. Ce carte extraordinară!“
Conform biografului lui Golding, John Carey, citat de BBC, „manuscrisul original era un roman religios care diferea drastic de Împăratul muștelor pe care l-au citit oamenii“. Experiențele din Al Doilea Război Mondial îl transformaseră pe Golding într-un om profund religios, dar toate aceste elemente aveau să dispară, rând pe rând, din roman la insistențele lui Monteith „până când a rămas un roman secular, care nu invocă nici o intervenție supranaturală“.
Și a mai rămas și experiența de viață a scriitorului. Astfel, William Golding explica, în 1980, felul în care războiul, la care participase de pe puntea unui distrugător, îi modificase înțelegerea asupra naturii umane: „Atitudinea mea s-a schimbat, încetul cu încetul, pe măsură ce descopeream ce făcuseră naziștii. Aveam acest neam de oameni foarte civilizați care făcuseră, așa cum aveam să aflăm, lucruri de neimaginat. Mi-am zis în acele zile că și în mine există un nazist, că în anumite circumstanțe și eu aș fi putut deveni un nazist. Și, pe măsură ce am descoperit și mai multe, s-a schimbat și felul în care am înțeles de ceea ce sunt capabili oamenii, felul în care înțeleg natura umană și capacitatea oamenilor de rău absolut“.