Cu cât vrei să duci o viață mai rafinată, cu atât apare tendința de a folosi în limbajul uzual cuvinte care pentru oamenii normali și cinstiți par foarte întortocheate. Nu mă refer la jargoanele profesionale, caz în care trebuie să spui sternocleidocârcelpelimbian sau dimetiltereftalat fiindcă nu există sinonime mai simple pentru respectivele noțiuni, ci la cuvinte pe care le folosești în orice împrejurare și context social, de parcă se prezumă că toți ceilalți le-ar cunoaște, totodată ridicând puțin bărbia și împingând pieptul în față la gândul șăgalnic că tocmai i-ai trimis pe unii la dicționar.
Ne tragem din daci, popor care, după spusele încă neadeverite ale unora, a civilizat planeta.
Și a făcut asta folosind cuvinte simple și scurte, fiindcă așa era și viața în acele vremuri. Atât de concis și de clar se exprimau, încât toată lumea înțelegea pe toată lumea și nu era nevoie să se și scrie ceva.
Așa că, dragi confrați homo dacicus modernus, să nu vă simțiți vreodată inferiori într-o conversație în care cineva aruncă un neologism stufos căruia nu-i cunoașteți noima. De exemplu, recent am aflat că există cuvântul procrastinare.
L-am prins din zbor, cu urechea stângă, în timp ce spălam o farfurie și doi domni din televizor conversau amical. Hm, un cuvânt pe care nu-l știam, îmi zic. Înseamnă că nu am avut nevoie de el. Pare la fel de greu de pronunțat sau de ușor de stâlcit ca obstetrica. Dacă mi-l pune cineva pe tavă într-o discuție? Îndată voi scoate din raft sfântul dicționar al lui Vasile Breban, singura sursă în care am încredere și îmi voi însuși termenul. Cum mi-a alunecat farfuria din mâini nici până azi nu știu. Respectând cu strictețe indicațiile lui Murphy, a trecut milimetric pe lângă chiuvetă și s-a spart în zeci de fragmente la impactul cu gresia, cioburile căutând adăpost în cele mai greu accesibile și tenebroase unghere ale bucătăriei. Le-am măturat laolaltă cu demersul de învățare.
Înainte de recentele ploi am fost la pescuit. Nefiind interesate de mine, jivinele bălții m-au lăsat să contemplu natura, iar la un moment dat pe cerul senin creierul mi-a scris procrastinare, de parcă făcea curățenie în memorie și voia să știe ce facem cu ciudatul ăsta. Îl mai ținem până diseară, când ajungem acasă și ne uităm peste scrisele domnului Breban, i-am zis. Dar oboseala de peste o zi în care nu prinzi pește este mereu apăsătoare și foarte repede, ajuns acasă, dacă îmi permiteți acest joc de cuvinte, te prinde somnul.
Chiar mă bucur că mi-am readus în atenție acest cuvânt interesant. Promit că în viitorul apropiat îl voi desluși și îl voi folosi.