În Australia, până la finalul anului ar putea intra în vigoare o lege care să interzică în mod expres accesul tinerilor sub 16 ani la rețelele sociale. La toate. Este o măsură pe care o susțin, la unison, premierul, liderul opoziției, dar și părinții. Ei pleacă de la premisa că deținerea unui smartphone nu poate constitui un drept fundamental.
În vreme ce discuții despre efectele nocive ale rețelelor sociale (în special TikTok, dar și Snapchat, genul de rețele pe care părinții de obicei nu sunt prezenți) sunt vii și în Europa și în Statele Unite, pe nici un alt continent sau în vreo altă țară nu s-a ajuns până în punctul în care să fie emisă legislație pe tema aceasta.
Părinții și legiuitorii consideră că, într-un fel, adolescenții și copiii le sunt răpiți de către ecrane. Aceștia au pășit deja într-un soi de metavers, prin jocuri și rețele sociale.
Precum afară, așa și în casă
În România, odată cu noul an școlar, Ministerul Educației a interzis accesul elevilor cu telefoanele mobile în clase.
O măsură aprig contestată și, până la un punct, destul de dificil de aplicat în absența unor controale la sânge. Orice adult va spune că e pe deplin justificată. În urmă cu vreun an, se umpluse TikTokul de live-uri făcute de minori în timpul recreațiilor.
În campanie electorală, politicienii români nu au pe agendă să facă mai mult de atât în direcția protejării minorilor în spațiul online. Ceva campanii de conștientizare mai face Ministerul Afacerilor Interne, se mai implică niște ONG-uri și cam atât. Suntem departe de a face politici naționale dure.
O bună parte a planetei se va uita cu interes la modelul australian, dacă va ajunge până la finalul anului (așa cum se laudă premierul de acolo) legea bătută în cuie. Cum va funcționa? Aveau nevoie cu adevărat părinții de această lege pentru a le impune interdicții copiilor și adolescenților? Ca și în cazul fumatului în spațiile publice, probabil că da, cât timp interdicția este universală: și la școală, și în parc, și în orice loc public. Precum afară, așa și în casă.
O problemă mare și pentru creatorii de conținut
Lucrez mult ca producător video și consultant pentru clienți care doresc să aibă o prezență pe TikTok. Este rețeaua cu cea mai largă pătrundere și în România în rândul minorilor. A devenit spațiul care produce idoli: de la Dorian Popa (un exemplu cuminte) la modelele de pe OnlyFans.
Știu ce fel de reacții au minorii atunci când îi întâlnesc pe cei care au devenit virali (au sute de mii de urmăritori și multe zeci de milioane de vizualizări ale clipurilor lor). Ele sunt aidoma reacțiilor noastre când vedeam vreo mare vedetă de la televizor sau din lumea muzicii, numai că generația de azi este mult mai dezinhibată în a-și exprima admirația față de influencerul pe care îl întâlnește în carne și oase.
TikTok nu ne oferă nici un fel de date de audiență care să privească publicul sub 18 ani.
Ținând cont de amploarea reacțiilor în mediul offline, în stradă, în mod cert clipurile ajung la foarte mulți minori, fără ca tipul de conținut pe care îl producem să le fie adresat. Ba, în unele cazuri, dacă vorbim despre lupte politice dure, cu accente a-păsate (de limbaj), în mod clar contraindicat pentru cei de 8, 9, 10… 16 ani.
Prin urmare, da, e o problemă mare și pentru creatorii de conținut accesul neîngrădit al minorilor la rețelele sociale.
Din experiența ultimilor ani, inclusiv peste Ocean, șările folosesc mijloace destul de rudimentare în lupta cu giganții tehnologici, iar politicienii vechi înțeleg puțin spre deloc cum funcționează ecosisteme precum Meta, Google ori TikTok. Iar adolescenții, îndeosebi, la fel ca „pe vremea noastră“, vor găsi căi de a ocoli interdicții parentale sau legale, cât timp ceea ce îi interesează se află în continuare „acolo“.
Singurele măsuri eficiente ar fi cele luate de platformele însele. Aici mai au de lucrat.