Am configurat și o secțiune de teatru studențesc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2024, la care participă producții ale facultăților de profil din Târgu-Mureș, Sibiu, Iași, Constanța. Ah, și câștigătorii Galei Hop de anul acesta, câțiva dintre ei, reuniți în HOP… Stories, un colaj realizat de regizorii Erwin Șimșensohn (directorul artistic al Galei) și Diana Mititelu, din momentele de actorie care au convins juriul. Dialogul dintre emergenți și consacrați e vital.
În egală măsură crearea unor platforme de vizibilizare a tinerilor. Uite, de pildă, Alex Stoicescu joacă în Ierbar (regia Radu Afrim, Teatrul Național Târgu-Mureș) și Alice (Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte Târgu-Mureș).
Cu aceste două prezențe instituționale a fost o fază simpatică. Primesc mesaj pe WhatsApp: „Sunt de la Târgu-Mureș, cu cine să iau legătura pentru cazare?“. Răspund: „Așa cum s-a comunicat inițial, studenții stau la cămine, profesorii la hotel“. Și simt un moment de tăcere, apoi citesc: „Noi suntem de la Teatrul Național“. „Ah, replic, credeam că sunteți de la Facultate!“, a fost nostim să-i tratez pe profesioniști ca pe artiști în devenire. Fețișoare zâmbitoare și de-o parte și de alta!
Studenții și masteranzii de la Iași joacă în toate teatrele dinregiune. Emilia Ivan (Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu) e colaboratoare deja la Teatrul Național „Radu Stanca“, Ana Dinu, tot de la clasa Ofeliei Popii, la Teatrul Gong. Secțiunea studențească e posibilă grație parteneriatului cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași, Facultatea de Teatru.
Am trăit o satisfacție uriașă
Cât de greu se călătorește de la Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Sf. Gheorghe la Iași, dar și din alte colțuri ale țării, ne dăm seama la fiecare nouă ediție. Cu avionul ar trebui să fie cel mai rapid, deși intervalului orar de zbor și frecventelor modificări ale orelor de plecare și sosire li se adaugă timpii de deplasare la aeroport, cei de check-in și security control. Doar că nu există curse directe Timișoara-Iași și nici Cluj-Napoca-Iași, ci doar cu escală în București. Adaugi alți timpi de așteptare, alt security control, ca să nu mai spun de preț, care devine mai mare decât dacă ai călători la Milano sau Londra. Cu mașina ar fi o variantă, numai că autostrăzile, pardon, autostrada se oprește la Târgu-Mureș, deci nici asta nu e de secol XXI. Trenul? Horror! Vagoane (stră)vechi, mizerie, toalete nefuncționale, viteză ca acum o sută de ani.
Ne irosim vremea și răbdarea și energia cu o infrastructură de transport rudimentară. Au trecut 35 de ani de la decembrie 1989, era elementar să avem măcar două autostrăzi mari care să lege nordul de sud și estul de vest. Plus șosele de centură, de mare viteză, poduri, pasarele etc., orice ne-ar ajuta să ajungem rapid și civilizat dintr-un loc în altul.
Nici n-a început FITPTI 2024 și deja lucrez la ediția 2025. Am descoperit o companie de teatru independent din regiunea pariziană cu care am intrat în contact pentru a-i invita la anul. Am trăit o satisfacție uriașă să deschid noul folder din laptop – FITPTI 2025. Mai aveam în portofoliu și alte câteva idei, dar, luată de valul pregătirilor pentru manifestarea curentă, am reportat operațiunea pentru după data de 10 octombrie. Așa fac de obicei, e micul meu ritual de a-mi lua rămas-bun de la un FITPTI și a mă concentra pe următorul.
Certitudinea finanțării ar trebui să fie sfântă
Ideea e că sistemul românesc de finanțare nu favorizează lucrul în perspectivă. Bugetul se comunică abia pe la debutul primăverii și stă mereu (așa a fost în ultimii doi ani) sub semnul unei incertitudini care zădărnicește extrem de multe eforturi. Nici un curator, oricât de organizat și prevăzător ar fi, nu poate anticipa „surprizele“ pe care decidenții le lansează din mers, în timpul jocului. Așa a fost în 2023, așa era cât pe ce să fie și-n 2024, iar organizatorii de eveniment de amploare se și vedeau pe la ATI cu tuburi de oxigen și perfuzii în vene. Complet neconstructiv să lucrezi astfel. Chiar distructiv!
Certitudinea finanțării ar trebui să fie sfântă. Iar cuantumul ei să fie cunoscut încă înainte de ianuarie. Dacă aveți curiozitatea, intrați pe paginile teatrelor din Franța, Germania, Marea Britanie, de pildă, și veți constata că sunt anunțate deja premierele anului viitor, cu zile și ore exacte, cu biletele puse în vânzare. Un exemplu de predictibilitate și stabilitate.
Mă intersectez pe stradă cu o familie de cunoscuți deținătoare a unui puști adolescent și îi invit la festival. Le fac niște recomandări, sunt tentați, simt o reținere. „Nu sunteți în oraș?“ Sunt în oraș, însă îmi spun mai în glumă, mai în serios: „Poți tu să vorbești cu doamna de mate’ să nu le mai dea atâtea teme de făcut, probleme de rezolvat inclusiv peste weekend?“. A fost, ca la masca simbol a teatrului, și de râs și de plâns. Sunt convinsă că și profelor de mate’ le place arta scenică. Arta în general.
Rezolvarea unei probleme complicate, mă refer la cele care provoacă matematicieni din întreaga lume, la care soluția ori soluțiile, căci pot fi mai multe, necesită creativitate la greu și ani de încercări, gânduri, reveniri, testarea de variante posibile. Adică există și în matematică, chiar aridă cum pare când o înveți în școală, o latură artistică.
Așa că le rog frumos pe doamnele de mate’ să le dea mai puține teme pentru acasă elevilor în intervalul 3-10 octombrie și îi așteptăm împreună la FITPTI 2024 (ediția XVII, „tranziție“, la 35 de ani de la momentul decembrie 1989).