O nouă expoziție dedicată artistului Johannes Vermeer este întotdeauna un eveniment în lumea artei, așa de mare este atracția durabilă a artistului olandez din secolul al XVII-lea. Însă vizitatorii unei expoziții actuale dedicate pictorului vor descoperi că doar jumătate dintre cele șase lucrări expuse au fost create de mâna lui Vermeer însuși, scrie BBC Culture care analizează muzeele ce expun în mod intenționat capodopere falsificate.
Cu puțin timp înainte de deschiderea expoziției Vermeer’s Secrets la Galeria Națională de Artă din Washington DC, muzeul a dezvăluit faptul că o lucrare din colecția lor, Fata cu flaut (foto sus), anterior atribuită cunoscutului artist olandez, nu a fost realizată de el. „De ani de zile a existat un semn de întrebare în privința acestei lucrări“, spune curatorul Betsy Wieseman.
Ideea inițială era că Vermeer ar fi început pictura, dar că aceasta a fost finalizată de altcineva. Cercetările științifice efectuate în perioada în care muzeul a fost închis din cauza pandemiei au arătat că „nu există nimic în straturile inferioare ale picturii care să fie mai bine realizat decât ceea ce este la suprafață“. „În fiecare etapă a picturii a putut fi detectată o oarecare neînțelegere din partea pictorului, fie în modul în care trebuiau măcinați pigmenții, fie în ce privește proporțiile corecte ale materialelor utilizate, ceea ce a creat unele defecte inerente“, explică Wieseman. De aceea concluzia specialiștilor este că tabloul a fost probabil realizat de un asociat al lui Vermeer, cineva care a lucrat îndeaproape cu artistul, dar care nu a reușit să-i egaleze tehnica. „Este o producție sinceră, realizată de cineva care a încercat din răsputeri să imite un anumit artist, dar fără intenția de a înșela“, spune Wieseman. „Nu este un fals, nu este o imitație.“
Dar alte două tablouri expuse, Fata care zâmbește și Dantelăreasa, nu fac parte din aceeași categorie, iar BBC Culture se miră cum aceste pânze au putut fi atribuite inițial lui Vermeer care „ar fi fost el însuși șocat să fie asociat cu ele“. Tablourile au apărut pe piață în anii 1920, când au provocat agitație în rândul colecționarilor, iar Andrew Mellon le-a achiziționat rapid și le-a donat Galeriei Naționale de Artă în 1937, unde au fost expuse alături de celelalte capodopere europene. Curând, însă, au apărut îndoieli cu privire la autenticitatea lor, iar în anii 1970, cercetările au confirmat că picturile conțineau materiale care nu existau în secolul al XVII-lea. Se crede că lucrările au fost realizate de Theodorus van Wijngaarden, pictor, restaurator și comerciant de artă olandez care era și prieten cu un faimos falsificator de Vermeer, Han Van Meegeren.
De ce sunt acum expuse aceste tablouri recunoscute oficial ca fiind falsuri? Este vorba, pentru Wieseman, tocmai despre diferența între Fata cu un flaut, un „fals“ involuntar, și un fals deliberat, o distincție care o interesează foarte mult. În 2010, în timp ce lucra la Galeria Națională din Londra, ea a organizat o expoziție intitulată Close Examination: Fakes, Mistakes and Discoveries. „Sunt documente fascinante despre istoria gusturilor și a unor artiști anumiți și despre evoluția popularității lor. De asemenea, sunt fascinată de trucurile pe care le folosește un falsificator, metodele pe care le inventează pentru a face ca falsul lor să pară vechi de secole“, explică Weiseman.
Galeria Națională de Artă nu este singura galerie care a ales să expună lucrări false. În prezent, la Muzeul de Artă Taft din Cincinnati, Ohio, poate fi vizitată o expoziție intitulată Fakes, Forgeries, and Followers (Falsuri, falsificări și urmăritori), o colecție de picturi și lucrări de artă decorativă care „nu sunt ceea ce par la prima vedere“.
„Unele dintre aceste lucrări au fost ținute în depozit timp de trei decenii sau mai mult și ne-am gândit că ar fi interesant să le scoatem la lumină și să le spunem poveștile“, declară curatorul Tamera Lenz Muente pentru BBC Culture. „Poveștile despre ceea ce se credea inițial că sunt, când Charles și Anna Taft le-au achiziționat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, și despre câtă știință și studiu sunt necesare pentru a determina că o piesă nu este autentică sau nu este ceea ce se credea a fi.“
Expoziția include picturi despre care se credea odată că au fost realizate de Rembrandt van Rijn, John Constable și Francisco Goya. Unele lucrări au fost expuse chiar până în 2004, spune Muente, și nu toate sunt falsificări intenționate. „Avem o pictură legitimă realizată de Frederic Watts, care a fost un admirator al lui Constable. A realizat lucrări despre subiecte foarte similare și a expus la Academia Regală și la alte expoziții sub numele propriu. Un comerciant de artă a adăugat foarte probabil semnătura J. Constable într-un colț al picturii la un moment dat, iar aceasta a fost expusă ca un Constable în mai multe expoziții, de exemplu în anii 1880.“
Pentru Muente, falsurile pot juca un rol valoros în istoria artei: „Ele ne pot spune despre piața de artă din diferite perioade. Când ai obiecte care sunt atât de căutate, desigur, vor exista oameni care încearcă să profite de acest lucru – nu doar artiști care imită alte perioade ale artei, ci și dealeri care sunt dispuși să se preteze la tot felul de acțiuni dubioase. De asemenea, cred că înțelegerea a ceea ce nu este real te poate ajuta să înveți mai multe despre lucrul autentic“.
Ar putea părea curajos din partea unei galerii să admită că a fost păcălită, apreciază BBC, dar proliferarea falsurilor de-a lungul istoriei înseamnă că majoritatea muzeelor au obiecte care nu sunt ceea ce se credea inițial. „Creează un fel de patină de umanitate“, spune Gareth Fletcher, lector și tutor de seminar în Afaceri de Artă la Institutul de Artă Sotheby’s, care predă un curs despre criminalitatea în artă. „Nu numai că cei care achiziționează lucruri greșesc uneori, dar își asumă asta și reflectează asupra a ceea ce au învățat. Cred că vom vedea mai multe expoziții care scot la lumină scheletele din dulap.“
Galerie foto
