„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Regii gunoaielor de Ruxandra Cesereanu, în curs de apariție în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom.
— FRAGMENT —
Miron Boșa veni să îl vadă pe Nămoilesc, erau amici de când cu primele afaceri în televiziune la ceasul tranziției și cu jocul piramidal Caritas, în care câțiva câștigaseră pe spezele altora, dar majoritatea jucătorilor la risc pierduseră case, mașini, pământuri. În plus, Boșa știa de romanul la care râvnea Nămoilesc și îl chiar îmbia să facă din Ceaușescu o inteligență artificială, în ton cu moda și vremurile. De fapt, prieten la cataramă cu Nămoilesc fusese Simion, tatăl lui Miron Boșa, care îi transferase fiului său această prietenie cointeresată, începută în timpul fenomenului Caritas. Dacă există robotul Sophia care le știe pe toate, de ce nu ar exista și un robot Ceaușescu, mentor al proletarilor dezbinați și recombinați?!
Boșa era un tip la vreo cincizeci de ani, cu părul blond prins în coadă, încă stufos. Era destul de elegant, mereu cu pulovere sport, dar șic, pe sub sacouri de clasă, deși pantalonii erau aproape constant blugi strânși pe coapse. Ce-i drept omul se vădea a fi încă subțirel, nu avea burtă. Purta ochelari fumurii cu rame metalice, nu prea i se puteau zări ochii, lucru pe care și-l dorea chiar el, căci era convins că în lumea actuală gândurile puteau fi citite prin tot felul de tertipuri. La Revoluția din decembrie, în 1989, ieșise în stradă, la bătălia pentru câștigarea Televiziunii, doar după ce tatăl său Simion, căpitan în Securitate, la sectorul electronic, îl asigurase că Revoluția va fi câștigată de popor, deci poate ieși alături de răzvrătiți. Așa că Miron mișunase printre revoluționarii de acolo, ba chiar primise o armă cu care trăsese la nimereală, poate omorâse pe cineva, poate nu, habar nu avea. În orice caz, după răzmeriță primise certificat de revoluționar, nu murise ca un prost, iar papa Simion Boșa fusese păstrat în Serviciul Român de Informații, tot în sectorul electronic, adică nepericulos. Peste un deceniu avea să fie înaintat la gradul de colonel, dar între timp investise banii pe care îi câștigase ca salariat al temutelor instituții surori într-o firmă de copiatoare și computere, iar când se retrăsese la pensie, Mironel, cum îi zicea papa, preluase firma ce devenise un trust, rebotezat Netlink. Miron se vădise un bun administrator al trustului și își găsise niște slujbași potriviți care să gestioneze firma, iar el se ambalase într-o revistă on-line, de amploare națională, socio-economico-literară, în care intenționa să implementeze și să impună un Îndreptar al noii literaturi de propagandă a postcomunismului. Boșa era un adept al poeziei anti-capitaliste din România, căutând tineri autori proletari, care trăiau în mizerie, pe care îi prelua și îi călăuzea. Scopul său era să scrie un Manual și Îndreptar al noii literaturi, cu impact net asupra poporului. Miron Boșa nu avea nici o facultate terminată, dar nici nu era nevoie de așa ceva. Absolvent al unui liceu de mate-fizică, era autodidact și ambițios nevoie mare. Ochii lui negri, cu gene lungi, chiar dacă nu se zăreau din pricina ochelarilor, clipeau ca niște motorașe. După moartea tatălui său, îi făgăduise postum acestuia că va deveni faimos, fără să știe exact în ce privință. Dar acum știa: Îndreptarul noii literaturi în postcomunism nu era un proiect de lepădat, ci de dus până la capăt, cu aplomb.
Mister Netlink, zise și surâse către el Titus Nămoilesc când îl zări intrând pe Miron Boșa. Ai venit pe nepusă masă, Miroane, cu ce treburi pe-aici? Domnule Nămoilesc, așa i se adresase dintotdeauna Miron Boșa, chiar vreau să vă conving să finalizați romanul despre Ceaușescu, dar să îl adaptați la timpurile noastre, să fie oarecum SF, măcar puțin. M-am tot gândit la dumneavoastră, vă văd competitiv în acest sens de dezvoltare a tehnologiei prin literatură. Ba chiar aș vrea să vă public eu romanul acesta, când și dacă va fi gata. La trustul Netlink nu avem editură, dar putem crea o breșă prin care să inventăm o mică editură ce ar debuta tocmai cu romanul semnat de domnia voastră. Nămoilesc începu să protesteze voalat sau mai degrabă șmecherește: măi, Miroane, tu te joci cu mine!
Boșa îl scrută așa cum obișnuia dintotdeauna, scuturând ușor din coada blondă, mirat, dar și admirativ față de energia acestui boss de aproape optzeci de ani, masiv, chelios, cu o barbă scurtă și albă de muschetar vetust, dar a cărui minte încă funcționa, mai ales în ce privește afacerile curat-murdare. Nămoilesc se asezona tocmai cu parfumul Boss Noir, în mod previzibil de altfel, care avea aromă de cedru și mandarină, cu efect tonic. Boșa îl mirosi pe Nămoilesc așa cum adulmeci un câine vagabond pus pe rele, un ciobănesc cu blana scămoșată de la cât se încăierase cu alți câini. Papa Boșa îi spusese odinioară că de la Nămoilesc poate învăța cum să cucerească damele și totodată cum să se înfigă în lumea tranziției de acum. Așa că, după moartea lui papa, Miron se aciuise amical pe lângă Nămoilesc, nu ca partener de afaceri, ci mai degrabă ca un prieten spiritual, dacă se poate zice astfel și nu sună aiurea. Domnule Nămoilesc, reveni Miron la obsesia sa, dacă ați crea din Ceaușescu un robot, poate s-ar face chiar un film la Hollywood pornind de la scrierea domniei voastre, iar eu aș trage sforile pentru un Oscar mititel, nu degeaba trustul meu se numește Netlink, știți prea bine că suntem implicați în relații de colaborare cu Twitter, Facebook și alte rețele de socializare, ba chiar și cu niște subdirectori americani de la Warner Bros. Nămoilesc începu să sughițe ușor. Miron se uită cu atenție la el, la felul în care burta i se vălurea prin costum, Nămoilesc nu purta niciodată cravată, chiar dacă era mereu la costum, ci doar cămăși largi care să-i camufleze, atât cât se putea, marsupiul. Ochii lui erau spălăciți, fără culoare, deși de felul lor erau căprui, semn că avea probleme cu cataracta și chiar cu tensiunea. Burta vălurea deodată cu chicoteala sa, iar Miron îi simți transpirația acidă amestecată cu Boss Noir. Domnule Nămoilesc, nu glumesc defel, nu îmi îngădui așa ceva, vorbesc serios: dacă lui Ceaușescu, după ce ar fi împușcat sau înainte, i s-ar prezerva ADN-ul și ar putea fi clonat, asta e cea dintâi idee. A doua e să fie creat un cyborg identic cu el, care ar putea să lanseze o Ligă a cyborgilor în postcomunism. Miron izbucni el însuși în râs, căci putea ieși de-a dreptul caraghios un asemenea scenariu. Și mai am un plan, al treilea, cel mai sofisticat, inspirat de un film pentru care am făcut obsesie. E un film despre mai multe straturi de vise între care se circulă, așa încât Ceaușescu ar putea să aibă mai multe versiuni de viață în postcomunism, circulând între aceste variante de realitate ca un acrobat. Nămoilesc hohoti de-a binelea și zise: poate n-ar fi rău să scrii tu romanul ăsta, dacă tot îmi dai atâtea indicații. Boșa nu îi răspunse imediat, fiindcă știa că schimbul de vorbe era o joacă amicală, dar adăugă altceva: firește, nu puteți semna romanul cu numele dumneavoastră, fiindcă nu e un nume potrivit de prozator. Ar trebui ceva de genul Titus Nanu sau Titus Săvescu, Săveanu, Savatin, zic și eu așa, ne putem gândi pe îndelete, putem găsi un nume cu o sonoritate care să publiciteze în mod real cartea.
Deci Nămoilesc nu e bun nicicum, conchise bossul noir, gânditor de data asta. Deocamdată nu merge numele ăsta, apăsă iar pedala Miron Boșa, și apoi nici nu cred că ar fi bine să vă expuneți atacurilor ideologice, indiferent din ce parte ar veni ele, tocmai de aceea zic că ar fi spectaculos să existe mai multe variante ale unor posibile vieți în postcomunism gândite pentru Ceaușescu. La amploarea pe care a luat-o imperiul Facebook și alte rețele de socializare, un astfel de roman s-ar răspândi ca ciupercile după ploaie. Dar tu ce interes ai din asta? îl luă brusc la rost Nămoilesc. De ce mă toci la cap? Din pură admirație, zise fără pic de lingușeală Miron Boșa, cred că aveți multă experiență de viață, ați cunoscut varii regimuri politice, pe îndelete, aveți psihologia necesară și instrumentele narative, fiindcă știți multe povești ale altora, ceea ce vă trebuie e doar un brânci, pe care, iată, îl asum eu, căci tocmai vă îmbrâncesc acum, surâse Boșa, simțind din nou mirosul acid care venea de sub cămașa lui Nămoilesc, respectiv din straturile de orcă umană ale marsupiului. Această transpirație, însă, nu îl dezgusta, ci făcea parte tocmai din felul de a fi al lui Nămoilesc, cu toată viața lui acumulată în atâtea regimuri politice, sisteme de conducere și manipulare a mulțimilor sau a unor indivizi țintiți.
CARTEA
În fiecare noapte emisiunea-concurs Jos masca! de pe TVR Alternativ, ce are ca participanți doi-sprezece travestiți, îi ține lipiți de ecranele televizoarelor din România pe toți cetățenii țării animați de voyeurism și totodată trezește interesul celor care caută încă o modalitate de a profita de pe urma acestor cetățeni. Iată un prilej perfect pentru a scruta România, pornind de la telespectatorii cei mai simpli și mai naivi și ajungând la președinte sau chiar dincolo de el, la cei care dețin adevărata putere. Este un bun prilej și de a rememora o serie de evenimente-cheie ce au marcat mentalitatea autohtonă, începând de la execuția lui Nicolae Ceaușescu și fenomenul Piața Universității 1990 și până la pandemia de COVID-19 și momentul izbucnirii războiului în Ucraina, toate pe fondul unei corupții generalizate.
Astfel, României i se dă jos masca și i se pune în față o oglindă neiertătoare, ce nu o mai lasă să se ascundă sau să fie indiferentă la realitatea din spatele imaginii atât de abil manipulate de mass-media. Satiră și distopie pamfletară despre postcomunism – alături de fresca narativă ce surprinde perioada comunistă Un singur cer deasupra lor și de manifestul poetico-civic Scrisoare către un prieten și înapoi către țară –, Regii gunoaielor este ultimul element al unui triptic prin care Ruxandra Cesereanu și-a propus să înfățișeze cu o luciditate dureroasă România. „Ce mai înseamnă astăzi a fi patriot? Ce mai înseamnă patriotismul? A-ți iubi țara cu luciditate, nu orbește. A o grădinări rațional, nu pasional și coleric. Pentru mine, patriot este mai cu seamă cel care vede viciile țării sale și încearcă să le corecteze cu scalpelul unui chirurg etic. Ar fi prea simplu ca patriot să fie doar cel care își iubește țara pur și simplu: te naști cu acest simțământ sau nu. Patriotul are nevoie mai ales de rațiune în judecata sa, care să cântărească lucrurile fără inflamare, fără patos. Patriotul știe ce și cât este țara sa; el încearcă să o amelioreze, dacă este cazul. Și, de obicei, este nevoie de așa ceva, așa cum este nevoie de ironie și satiră pentru a sancționa fectele umane. Nu există patrie ori țară perfectă. Patriotul autentic ar trebui să știe acest lucru. Dar există patrii ori țări perfectibile.“ (Ruxandra Cesereanu)
AUTOAREA
Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Profesoară la Departamentul de literatură comparată al Facultății de Litere din Cluj, face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susține ateliere de scriere creativă în poezie, proză și scenariu de film. Dintre volumele de poezie și proză ale scriitoarei publicate până acum amintim: Grădina deliciilor (poeme, 1993); Zona vie (poeme, 1993); Cădere deasupra orașului (poeme, 1994); Purgatoriile (proză scurtă, 1997); Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006); Tricephalos (roman, 2002, 2019); Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (poeme, 2002, 2016); Kore-Persefona (poeme, 2004); Nașterea dorințelor lichide (proză scurtă, 2007); Coma (poeme, 2008); Angelus (roman, 2010); California (pe Someș) (poeme, 2014, 2015); Scrisoare către un prieten și înapoi către țară (poem-manifest, 2018, 2019); Sophia România (balade postumane, 2021). Douăsprezece din cărțile sale de poezie și proză au fost traduse în engleză, italiană, maghiară, bulgară, franceză, germană. La Editura Polirom a mai publicat: Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții (2004, 2009); Gulagul în conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste (2005); Nebulon (2005); Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național (coord., 2006); Năravuri românești. Texte de atitudine (2007); Un singur cer deasupra lor (2013, 2015; prima carte de proză realistă a autoarei); Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (2014); Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (2016); De la Golania la #rezist. Jurnal civic, 2017-2019 (2020).
DE ACEEAȘI AUTOARE
La aproape trei decenii de la mișcarea civică Golania din Piața Universității, în 1990, a apărut mișcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga țară, declanșate împotriva schimbărilor în justiție dorite de coaliția coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ținut de Ruxandra Cesereanu înntre 2017 și 2019, când s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieșit în stradă. Trei ani de vâltoare socială și politică în țara noastră sunt sintetizați în acest jurnal, evidențiind cele mai aspre momente de criză, dar și micile victorii care au păstrat vie speranța protestatarilor și i-au ajutat să „reziste“ până la destrămarea coaliției de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoții și reacții prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtășit dorința de trezire civică a României și de apărare a unor principii fundamentale pentru democrație.
„După ce am văzut cu ochii mei manifestația-maraton din Piața Universității și am auzit discursurile din balconul Universității, reacțiile mulțimii, cântecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine. Acelui ceva eu îi spun conștiință morală. Era o energie nouă, de observator lucid și combativ, implicat în ceea ce se întâmplă în țara sa. Acel ceva m-a făcut să mă preschimb într-un actant civic din 1990 încoace, chiar dacă mi-au rămas tabieturile de spectator. În latura mea sociopolitică sunt mai degrabă un raisonneur și, în mod cert, o analistă a mentalităților. Piața Universității 1990 m-a făcut să fiu așa ceva, m-a marcat definitiv și definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost începutul.“ (Ruxandra Cesereanu)