În momentul când aceste rânduri vor apărea în „Suplimentul de cultură“, ediția a XVII-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr e în toi. Am început pe 3 octombrie, după un Prolog în V acte, ca-n canonul clasic, care structura piesa de teatru în cinci subdiviziuni dramatice. FITPTI a debutat cu vernisarea expoziției Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru, o mai puteți vizita până pe 10 octombrie, ultima zi a Festivalului care se concentrează performativ pe cei 35 de ani trecuți de la momentul Decembrie 1989. E motivul pentru care am curatoriat-o sub emblema „Tranziție“.
Continui cu întâmplări din culise, care sunt amuzante după ce se ivesc precum asteroizii, se consumă prin rezolvare, devin un altfel de memorie a evenimentului, una ascunsă, cu dezvăluiri care umanizează manifestarea festivalieră. Și pot deveni o lectură captivantă despre fața altfel inaccesibilă public a oricărui eveniment.
Mare succes a repurtat umbrela FITPTI datorită culorii ei galbene pe care s-a inscripționat logoul, în culori tonice, plăcute privirii. „De ce galbenă?“ a fost întrebarea generală care mi-a ajuns la urechi pe multiple canale. Am optat pentru un galben pai pe care literele din acronim se decupează perfect, într-o armonie cromatică foarte atrăgătoare. Deci, de ce galben? Întrucât e culoarea luminii solare și a blândeții ei lăptoase. Culoarea luminii de aur, aceea care relaxează și pune-n evidență. Golden hour, momentul ideal pentru pictori, pentru fotografi, cea mai specială din cursul zilei, de la răsăritul sau apusul soarelui care profilează obiectele, le învăluie într-o aură favorabilă pictural, le dezvăluie unghiuri și fațete imposibil de surprins altfel. Golden light mai e și simbolul clarității, al înțelepciunii.
Și, nu în ultimul rând, am optat pentru galben întrucât e culoarea toamnei, a verii indiene, a acestui anotimp de tranziție în care ne-am instalat temporal (săptămâna din jurul primului weekend al lui octombrie, încă de la ediția inițială, cea din 2008). Când Iașul cultural nu avea încă un festival de arte ale spectacolului. Când ne-am profilat ca unic festival cu această identitate din România, singurul de asemenea amploare internațională din partea de est a țării.
Prăjitura „Festival“ a fost creată de Nicoleta Hrițcu și Cuptorul Moldovencei în ediție limitată, special pentru FITPTI. Un interior sferic din mousse alb, glazură aromată cu sirop de soc și lămâie, de culoare vernil, inscripționată cu sigla FITPTI, totul așezat pe un biscuit fraged. Și când crezi că papilele tale gustative au epuizat toate aromele, dai peste o nouă surpriză: un mic nucleu din măr pasat care se odihnește pe un năsturel de ciocolată. Răsfăț total! În ton cu savoarea teatrală: spumoasă, echilibrată, tentantă. A fost lansată cu câteva zile înainte de debut, în Prolog, în cinci dintre cofetăriile lanțului (tot cinci au fost și actele Prologului, nu e coincidență). Primul cumpărător al prăjiturii noastre Festival în fiecare dintre cele cinci locuri s-a ales și cu o invitație la unul dintre spectacolele din program.
Fază simpatică: eu am cumpărat de la mine din cartier și vânzătoarea m-a întrebat dacă îmi place să merg la teatru? Am intrat în jocul ei, i-am spus că nu prea am timp, mi-a oferit generoasă invitația, i-am zâmbit și i-am mărturisit că sunt „doamna cu Festivalul“. Mi-a dezvăluit că vânzarea merge foarte bine, clienții sunt încântați că au și ocazia să meargă la un spectacol, le place această asociere.
„Când începe odată?“ A fost replica nerăbdătoare a unei puștoaice, copila unor cunoscuți pe care i-am invitat la eveniment. Copiii spun mereu lucruri trăsnite,
sinceritatea lor e surprinzătoare până la devastator. Juna răsfoiește de zor broșura și vrea și aia, și ailaltă, și acolo, și dincolo. Încă nu citește, se ia mai mult după poze, le cere adulților din jur să îi spună despre ce e vorba. E mare fan teatru, că așa e cu arta asta vie, dă dependență. Întreabă în mod repetat pe parcursul zilei adulții din jur: „Când începe odată?“. Eu zic zilnic în forul interior „Când se încheie odată?“. Glumesc!
Avem anul acesta patru fotografi care aleargă dintr-un loc în altul, de la un eveniment la altul, capturându-le esențializat, redând și conservând atmosfera prin așezare în pixeli. Fotograful e un intermediar artistic între ce fac artiștii și ce receptează spectatorii, iar fotografia de teatru e unul dintre cele mai complicate genuri. Un motiv e eclerajul scenic, variabil continuu. Alt motiv e dinamica actoricească. Altul e raportul dintre frontalitate, perspectiva de ansamblu și focalizarea pe protagoniști. Dacă e publicitară, trebuie să captureze caracteristicile definitorii ale creației, viziunea regizorului și a echipei sale. Dacă e artistică, atunci fotograful mediază tehnic și prin propria personalitate ceea ce vedem online sau în print.
Celor patru fotografi li se alătură trei masteranzi de la specializarea Foto-Video a Universității Naționale de Arte „George Enescu“ Iași, o infuzie de emergență atât de necesară. Iar pentru ei, un exercițiu profesional, o probă a propriilor aptitudini și capacități de adaptabilitate la un alt gen artistic care se bazează structural tot pe vizualitate. Doar că pe una fluidă, care se modifică de la o clipă la alta. Care necesită atenție, concentrare, sute de capturi din care sunt selectate numai câteva. Teatrul e, prin definiție, locul în care privim.