Colecția JUNIOR. Istorie a Editurii Polirom vine în ajutorul părinților care doresc să le insufle copiilor pasiunea pentru istorie. Cărțile colecţiei oferă celor mici o modalitate accesibilă și captivantă de a explora marile evenimente ale trecutului. Scrise într-un stil prietenos și aventuros, cu ilustrații vibrante, volumele îi poartă pe copii într-o călătorie de neuitat, de la Alexandru cel Mare la Cleopatra, de la vikingi la războaiele mondiale.
De la Cleopatra la vikingi, călătorii fascinante ţesute de Dominic Sandbrook
Aventuri în timp. Cucerirea Americii
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
Vârsta recomandată: 12 +
Un împărat, Montezuma, supranumit și „Marele Vorbitor“, căci prin el zeii se adresau milioanelor de supuși, care le aduceau drept jertfă pe cei sortiți și pe cei luați prizonieri în războaie. Un soldat aproape necunoscut, pe numele său Hernán Cortés, venit pe mare, de la mii de kilometri depărtare, în căutarea bogățiilor și a gloriei. Întâlnirea dintre cei doi, stăpânitorul aztecilor și aventurierul spaniol, avea să schimbe cursul istoriei, fiind, după cum consemna secretarul celui din urmă, „cea mai de seamă întâmplare de la crearea pământului“. Vei afla povestea unei civilizații deopotrivă mărețe și înspăimântătoare, cu orașe fascinante și obiceiuri sângeroase, dar mai ales a incredibilelor aventuri ale primului dintre conchistadorii care au pus bazele Lumii Noi a Americii de Nord și de Sud.
Aventuri în timp. Vikingii
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
Vârsta recomandată: 12 +
Dacă ai zărit la orizont velele pătrate ale drakkarelor, pregătește-te să dai piept cu cei mai de temut năvălitori din istorie și să iei parte la aventurile din epoca vikingilor, unul dintre episoadele cele mai neobișnuite, mai captivante și mai sângeroase din întreaga istorie. O călătorie extraordinară ce pornește de la începuturile lumii și crearea celor nouă tărâmuri ale universului și te poartă nu doar prin fiordurile înghețate și pădurile dese ale Scandinaviei, ci și prin regatele din apusul Europei, în munții stranii ai Islandei, pe țărmurile Groenlandei și Americii de Nord și pe râurile și fluviile Rusiei, tocmai până la strălucitorul Constantinopol și mai departe. Te vei întâlni cu zei și uriași, elfi și vrăjitoare, regi și fecioare războinice, luptători cruzi și neînfricați și navigatori ce au ajuns unde nu mai îndrăznise nimeni înaintea lor. Căci nimic nu le stă în cale oamenilor nordului.
Aventuri în timp. Primul Război Mondial
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan
Vârsta recomandată 10 +
Duminică, 28 iunie 1914. La Sarajevo, un tânăr bosniac trage un foc de armă și îl ucide pe prințul moștenitor al Austro-Ungariei. Atentatul fusese pus la cale de naționaliștii sârbi. Iar ceea ce a urmat a fost cu mult mai cumplit decât orice și-ar fi putut imagina cineva.
Austro-Ungaria se răzbună și declară război Serbiei, știind că Germania va fi de partea sa. Rusia ia apărarea Serbiei. Apoi Germania declară război Franței și atacă Belgia neutră. Marea Britanie sare în apărarea Belgiei. Celor două tabere beligerante – Puterile Centrale și Antanta – li se alătură Bulgaria, Imperiul Otoman, Italia, Japonia și, într-un final, Statele Unite. A fost o încleștare uriașă, cu zeci de milioane de combatanți și victime. În teatrele de luptă au fost folosite cele mai moderne arme ale vremii: zepeline, avioane, submarine și cuirasate, gaze toxice, chiar și cele dintâi tancuri. Dar dincolo de toate au fost oamenii, cei care au dus greul războiului. Nu doar soldați și marinari, piloți și comandanți, ci și infirmiere, șoferi de ambulanțe, cercetași și muncitoare din fabrici. Cartea de față este povestea lor – a epopeii vaste și teribile a Primului Război Mondial sau, cum i s-a spus la vremea aceea, Marele Război. Mulți s-au rugat să nu mai existe un altul. Dar nu a fost așa – și curând cerurile Europei se vor întuneca din nou…
Aventuri în timp. Cleopatra
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
Vârsta recomandată 10 +
Cleopatra a VII-a, ultima regină a Egiptului, a fost o femeie de o inteligență și un farmec cu totul deosebite, al cărei nume a devenit sinonim cu frumusețea și eleganța, curajul și ambiția. Se trăgea dintr-o familie de aventurieri macedoneni, veniți în Egipt odată cu Alexandru cel Mare, care întemeiaseră neobișnuita dinastie ptolemaică. A visat de mică la putere și glorie, iar când și-a învins fratele și sora pentru a deveni regină, a fost convinsă că zeii îi hărăziseră o soartă măreață. Însă tot atunci, dincolo de mare se ridica o nouă putere. Destinul Cleopatrei s-a împletit de la bun început cu cel al Romei, pentru care bogata țară a Nilului era o pradă de mare preț. Printre adversarii și aliații reginei egiptene s-au numărat unii dintre cei mai faimoși conducători romani: Pompei, Iuliu Cezar, Marc Antoniu, Octavian Augustus. Deși romanii au ieșit învingători, iar povestea Cleopatrei s-a încheiat tragic, numele ei strălucește mai tare peste timp. După mai bine de două mii de ani, ea rămâne cea mai faimoasă femeie din istorie – o luptătoare, o conducătoare, o adevărată legendă.
Aventuri în timp. Al Doilea Război Mondial
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere de Mircea Pricăjan
Vârsta recomandată 10 +
Atunci când, într-un orășel austriac, un băiat se hotărăște să se lase de școală și să picteze cărți poștale, nu bănuiește că va intra în cartea neagră a istoriei. În Marea Britanie, alt băiat vede viitorul în care își salvează capitala și țara. În zorii unei zile cruciale, un tânăr american pășește primul pe nisipul cenușiu al unei plaje din Normandia. La Amsterdam, o fată evreică ascunsă într-un loc tainic își începe jurnalul. Locuitorii unui oraș rusesc încremenit de foame ascultă în premieră o simfonie de Șostakovici. O adolescentă japoneză își privește orașul spulberat de o singură bombă.
Un caleidoscop de perspective ce reflectă în nenumăratele sale oglinzi imaginea celui de-al Doilea Război Mondial văzută prin ochii dictatorului, ai marelui om de stat, ai soldatului de rând, ai agentului secret, ai spărgătorului de coduri, dar și prin cei ai oamenilor obișnuiți și, mai ales, ai copiilor. Căci, într-un război total, nici o viață nu rămâne neatinsă…
Aventuri în timp. Alexandru cel Mare
Ilustrații de Edward Bettison
Traducere de Petru Iamandi
Vârsta recomandată 10 +
Alexandru are un vis măreț: să fie conducătorul întregii lumi. Așa că pleacă de acasă, din mult iubita sa Macedonie, însoțit de prietenii din copilărie și cu calul Bucefal, să și-l împlinească. Dominic Sandbrook ne este ghid prin deșerturile Egiptului, la oracolul din Siwa, prin zăpezile din munții Persiei, prin Afganistan și până în India, urmărind expedițiile incredibile ale lui Alexandru, de-a lungul cărora acesta îi învinge pe toți cei care i se opun. Căci, orice este posibil cu ajutorul zeilor.
AUTORUL
Dominic Sandbrook este pasionat de istorie de când a citit cărțile pentru copii publicate de Ladybird. Ca istoric, a scris opt cărți pentru adulți. De asemenea, a prezentat mai multe documentare TV realizate de BBC, pe subiecte precum călătoriile în timp, invaziile extratereștrilor, filmele cu James Bond și poveștile cu Harry Potter. Cartea lui preferată este Stapânul inelelor. Echipa sa de fotbal favorită este Wolverhampton Wanderers. Locuiește în Oxfordshire împreună cu soția și fiul său, Arthur. Arthur a fost cel care a avut ideea seriei „Aventuri în timp“, după o vizită a familiei la Muzeul Imperial al Războiului.
Susan Wise Bauer și marile aventuri ale omenirii din Antichitate până astăzi
Scrisă într-un stil direct și antrenant,Povestea lumii. Istoria pe înțelesul copiilor este o serie de patru volume care prezintă istoria omenirii din cele mai vechi timpuri și până astăzi, traducere din limba engleză de Ioana Avădănei și ilustrat de Jeff West. Capitolele fiecărui volum sunt centrate pe evenimente și personalități importante din perioada analizată și oferă un mod plăcut și accesibil de a cunoaște și a înțelege istoria.
Primul volum, Antichitatea. De la primii nomazi la ultimul împărat roman, consacrat istoriei antice, începe cu cei mai vechi nomazi despre care avem mărturii arheologice și se încheie cu ultimul împărat roman. Sunt descrise vechile popoare și civilizații dintre Tigru și Eufrat și din jurul Mediteranei, dar și din Orientul Îndepărtat, din Africa și de pe continentul american.
Al doilea volum, Evul Mediu. De la căderea Romei la începutul Renașterii, începe de la căderea Imperiului Roman de Apus sub atacurile triburilor barbare și arată cum și-au construit conducători din diversele zone ale lumii noile imperii. De la ascensiunea dinastiei Tang la Marea Schismă, de la unirea musulmanilor într-un imperiu islamic de către profetul Mahomed și urmașii lui la încoronarea lui Carol cel Mare, de la Reforma lui Martin Luther la primii împărați moguli, volumul ne spune povestea regilor, a împăraților, a liderilor religioși și a oamenilor pe care aceștia i-au condus.
Al treilea volum, Începutul epocii moderne. De la Elisabeta I la Goana după aur face, în primele capitole, legătura între Sfântul Imperiu Roman și domnia Elisabetei I și se încheie cu Goana după aur. De la războinicii Japoniei și otomani la primul președinte american, de la mărul lui Newton și Ecaterina cea Mare la războaiele din Noua Zeelandă, volumul ne povestește despre regi și regine, descoperiri, revoluții și libertate. Hărți de Sarah Park.
Al patrulea volum, Epoca modernă. De la imperiul victorian la căderea Uniunii Sovietice, cuprinde principalele fapte istorice dintre anii 1850 și 2000. Vom afla că nimic nu este întâmplător și că tot ce s-a petrecut în ultimul secol și jumătate a contribuit la modelarea lumii așa cum o știm astăzi, stabilind granițele țărilor și dictând relațiile dintre popoare. Hărți de Sarah Park.
AUTOAREA
Susan Wise Bauer este scriitoare, profesoară și istoric. Are un doctorat în studii americane la College of William & Mary, Virginia, un master în literatura secolului al XVII-lea și un master în limbi și literaturi antice din Orientul Apropiat. Timp de 15 ani a predat literatură și compoziție la College of William & Mary. A mai scris: Writing with Ease, Writing with Skill, The Well-Trained Mind: A Guide to Classical Education at Home, The Well-Educated Mind: A Guide to the Classical Education You Never Had, Rethinking School, The Story of Western Science: From the Writings of Aristotle to the Big Bang Theory și seria History of the World, publicată la W.W. Norton.