Există la Saint-Tropez un Musée de la Gendarmerie et du Cinéma care a organizat începând din această vară o expoziție cu titlul Garde à vous!/ Drepți! menită să serbeze o multiplă aniversare: a 110 ani de la nașterea lui Louis de Funès și a 60 de ani de la lansarea filmului Jandarmul din Saint-Tropez, cel care l-a transformat pe de Funès în cel mai iubit actor francez din toate timpurile.
Deși a dispărut din scenă încă din 1983, de Funès rămâne cel mai apreciat actor de comedie francez, un superstar chiar și în zilele noastre. Recent, în timpul izolării forțate din pandemie, filmele lui au fost campioane ale vizionărilor în Franța. În primul rând Mania grandorii (1971), urmat de Marea hoinăreală (1966), Aripioară sau picior (1976) și Rabbi Iacob (1973), dar și toate cele șase episoade ale seriei „jandarmilor“.
În total, peste 50 de milioane de vizionări, un record pe care un reprezentant al Cinematecii franceze l-a explicat foarte simplu: „Este Charlie Chaplin al francezilor“. Nu numai în Franța, din moment ce Louis de Funès este unul dintre cei mai populari actori francezi în întreaga lume, cu excepția lumii anglo-saxone.
Și, dacă în Franța de astăzi nu există vacanță de vară în care aventurile jandarmului Ludovic Cruchot să nu fie difuzate la TV și urmărite de milioane de telespectatori, pare greu de crezut că, în urmă cu șase decenii, Louis de Funès nu era preferat pentru acest rol.
De Funès a avut în carieră aproape 150 de roluri la cinema și 100 pe scenă. Născut în 1914, în familia de Galarza, nobili din Sevilla, a debutat în cinema încă din 1945, dar cariera lui a demarat foarte greu. A jucat roluri minore în peste 80 de filme și a început să se remarce cu adevărat abia cu apariția în La Traversée de Paris (1956) și a devenit un star în comedia lui Jean Girault din 1963 Pouic-Pouic. Un an mai târziu, când Girault a vrut să regizeze Jandarmul din Saint-Tropez, producătorii s-au opus, considerând că actorul în vârstă de 49 de ani nu era suficient de vandabil și preferau vedete din epocă precum Darry Cowl sau Francis Blanche. Dar insistența lui Jean Girault avea să se dovedească inspirată, iar de Funès, înconjurat de o echipă excelentă de actori de comedie (Michel Galabru, Jean Lefebvre, Christian Marin, France Rumilly, Maurice Risch), avea să dea o adevărată lovitură. De Funès devine peste noapte un star, salutat de însuși Fernandel, care spunea: „Este noul mare comic francez!“.
Interesant este că, la lansare, Jandarmul din Saint-Tropez a fost ignorat la început de presă. Dar cum publicul era în extaz, filmul a fost remarcat și de critici, care l-au lăudat. Jandarmul s-a dovedit un imens succes, fiind cel mai vizionat film francez al anului, cu peste 7,8 milioane de spectatori, și un mare succes și în străinătate. Din acest moment, cariera lui Louis de Funès a pornit cu adevărat, înșirând unul după altul titluri de mare succes.
De asemenea, saga jandarmilor a continuat și ea, o durată remarcabilă pentru o serie, cu șase episoade realizate până în 1982.
Ideea acestui film de neașteptat succes s-a născut dintr-un fapt banal, în mica localitate Port-Grimaud, unde un atașat de presă numit Richard Balducci, venit în documentare pentru un scenariu, a descoperit că cineva îi furase camera de luat vederi din decapotabila lui. Ajuns la jandarmeria din Saint-Tropez, s-a pomenit confruntat cu un angajat prea plictisit pentru a-și face datoria. Enervat și promițând să se răzbune pentru astfel de „servicii“ făcându-le reclamă negativă, Balducci, care lucrase deja cu Louis de Funès la Pouic-Pouic, îi vorbește acestuia despre proiectul unei comedii cu jandarmi. De Funès s-a arătat foarte interesat și a contribuit cu idei la scenariu, iar apoi, alături de Jean Girault, a reușit să convingă și producătorii.
Ar fi fost și mai multe filme din această serie, dacă soarta (dar și realizatorii) nu ar fi decis altfel. A existat, astfel, proiectul unei continuări la Jandarmul și extratereștrii, în care extratereștrii revin să se răzbune, un alt film în care trupa de jandarmi ar fi ajuns în spațiu și un altul având ca temă o călătorie în timp, în care Cruchot și colegii lui ar fi ajuns pe vremea lui Napoleon și ar fi încercat să câștige bătălia de la Waterloo.
A existat chiar un scenariu la care se începuse chiar lucrul în 1982 și care a fost aprobat de Louis de Funès (un exemplar este expus la muzeul jandarmeriei din Saint-Tropez). Moartea actorului pe 27 ianuarie 1983 a pus capăt oricărui alt proiect de film.
Sunt și unii care nu privesc cu simpatie Jandarmul din Saint-Tropez. Unul dintre cineaștii francezi cu cea mai mare priză de public, Christophe Gans, autorul Frăției lupilor (2001) și fost critic de film, crede că, dacă producția cinematografică actuală din Franța dă dovadă de „o imensă lene“, asta a început odată cu comedia lui Girault din 1964. „Cu cât un film este mai puțin original, cu cât seamănă mai mult cu alt film care a avut succes, cu atât mai bine!“, declara regizorul în 2022. „Cinemaul Noului Val a fost multă vreme acuzat pe nedrept că a distrus cinematograful comercial francez și calitatea acestuia. Dar blestemul cinemaului francez, oricât de mult îl iubesc eu pe Louis de Funès, a fost Jandarmul din Saint-Tropez. A fost marea lovitură din 1964. De atunci, orizontul întregii industrii cinematografice a fost să facă, să refacă și să repete exact formula lui Jean Girault. Este motivul esențial pentru care nu mai avem un cinema de calitate care să se bazeze pe patrimoniul nostru cultural.“