Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e ca sefii supermarketului sint foarte grijulii ca intotdeauna sa fie coada la casa, indiferent de numarul clientilor. Pentru orele de virf sint prea putine case, pentru orele obisnuite ramin deschise doar doua-trei – oricum ai da-o, de coada nu scapi. Si ce sa faci cit astepti sa-ti platesti marfa si sa dispari cu ea? Vrei-nu-vrei, iti creste barba, filosofezi.
Normal, in primul rind despre cozi. Automat te duci cu gindul la comunism si compari schimbarile. Coada de la intrare s-a mutat la iesire. La cozile capitaliste nu socializezi cu nimeni. Chiar si sa ai chef, e imposibil (oricum n-ai, pentru ca totdeauna ai senzatia ca esti obosit sau ca te grabesti teribil si n-ai timp de pierdut cu asa ceva, desi te misti ca melcul). Nu poti susoti peste cos la fel cum o faceai peste sacosa. E-o atmosfera atit de absurda, de depersonalizata, incit pina si amintirea certurilor de la cozile comuniste capata un farmec aparte: „Alo, un’ te bagi, dom’le?… Nu, ca mi-a tinut doamna rind”. Apoi nu pot sa nu pomenesc in context de cea mai absurda coada pe care am vazut-o vreodata, la un alt supermarket: cam vreo suta de oameni rinduiti timp, tacuti, inaintind aproape ca niste fantome, pentru a-si trece cumparaturile abia platite la alta coada imensa prin „Poarta magica”, in ideea ca unul dintr-o mie de clienti isi va recupera banii inscrisi pe bonul de casa (si pot garanta dupa consistenta cosurilor ca nu era vorba de oameni saraci).
In al doilea rind, ma gindesc la schimbarea – dramatica! – petrecuta in statutul vinzatorului. Pai, ala din comunism era rege, in orice caz, o persoana mai importanta decit primarul oricarei localitati. Daca nu te-aveai bine cu el, daca nu te cunostea, adio! Mureai cu banii in mina. Astazi sint remarcabile si demne de toata mila patimile prin care trece un vinzator de la casa: buna-ziua-beep!-beep!-beep!-tastati-codul-pin-si-apasati-tasta-verde-la-revedere de dimineata si pina seara, fara oprire. Vinzatorii actuali nu mai au absolut nici un fel de putere la locul de munca si cred ca-i singura breasla care a ajuns in situatia asta dupa Revolutie…
Apoi mi-a venit rindul la casa.