Chiar dacă vremea n-a fost tocmai prielnică pentru plimbări, Noaptea Albă a Galeriilor a scos din casă sute și sute de curioși. Vizitatorii, pregătiți să exploreze Iașul, au fost întâmpinați cu zâmbete și multă răbdare de tinerii voluntari, plini de energie și dornici să împărtășească fun facts despre expozițiile de artă. Timp de trei seri, acești „curatori“ în devenire au ghidat cu entuziasm vizitatorii care au pășit pragul celor nouă galerii participante la ediția din acest an.
Am ajuns la Galeria Artep puțin după ora 18.00, pe o vreme care te-ar fi îmbiat mai degrabă să stai acasă. M-au întâmpinat câțiva voluntari zâmbitori. Fiind la început de program, galeria era destul de liberă, așa că am avut parte de un mic tur ghidat. Una dintre voluntare m-a condus prin expoziția Utopian Body a lui Claudiu Ciobanu. Avea notițele pregătite, scrise de mână. După ce mi-a povestit despre artist și ce a vrut să exprime acesta prin craniile „de sticlă“ colorate din picturile sale, Daria mi-a povestit că oamenii care au vizitat galeria au fost din toate categoriile de vârstă. Se bucura că au fost cu toții receptivi și i-a fost ușor să vorbească cu ei.
Următoarea în parcursul meu la NAG a fost Galeria apARTe, locul unde absolvenții UNAGE își expun lucrările. Deja se întunecase, dar vizitatorii (în special tineri, liceeni și studenți) nu încetau să apară. De la intrare era evidentă diversitatea expoziției: sculpturi, tablouri, creații vestimentare, și imediat erai înconjurat de sunetul a două videoclipuri care rulau în paralel.
Deși spațiul nu permitea mai mult de câteva lucrări care să reprezinte fiecare specializare de la Universitatea de Arte, subiectele tratate erau îndeajuns de variate, încât fiecare vizitator să găsească ceva pe placul său. Dovadă au fost grupurile de vizitatori care treceau pragul galeriei, oprindu-se să discute, să urmărească animațiile, să citească despre lucrările expuse sau să asculte explicațiile oferite de voluntari.
Vânătoarea de comori
Mergând mai la vale pe Copou, am ajuns la Borderline Art Space. Chiar înainte de a păși în galerie, desenele lui Dumitru Gorzo (sau non-desenele, cum sugerează titlul expoziției Astea nu sunt desene, ce mai poate fi vizitată până pe 30 noiembrie), păreau să te atragă înăuntru. Am avut și aici norocul de un tur ghidat: voluntarele ofereau câteva coordonate despre expoziție și artist, asigurându-se că presară fun facts care să facă lucrările mai accesibile pentru vizitatori. Din discursul pe care l-am auzit repetat de câteva ori, mi-am dat seama că NAG e un moment în care nu doar vizitatorii se apropie de artă. Voluntarii, majoritatea liceeni, învață astfel multe lucruri și au ocazia să discute liber cu vizitatorii despre lucrările pe care le au în față.
Publicul de aici era și mai variat, compus din părinți cu copii, grupuri mai mici și mai mari de tineri de vârste diverse. Cu toții ascultau cu atenție explicațiile și deveneau interesați când li se spunea că fiecare desen-non-desen e o literă, iar împreună formează o frază. De altfel, mulți dintre cei care ajungeau la Borderline (dar și la celelalte expoziții, aveam să aflu mai târziu) intraseră în circuitul galeriilor ademeniți de treasure hunt-ul organizat anul acesta. Primii o sută de vizitatori care obțineau stickere de la toate cele nouă galerii urmau să fie premiați. Jocul continua, totuși, și în ultima zi a evenimentului, când deja trecuseră mult peste o mie de vizitatori prin fiecare galerie.
Ploaie și întuneric
Pe drum spre Greenhouse ploaia s-a întețit, dar vizitatorii continuau să apară, zgribuliți, înghesuindu-se sub umbrele. Am întâlnit și două grupuri care participau la tururile ghidate oferite de voluntarii NAG. Dincolo de scările întunecate ale casei de vizavi de Bolta Rece, Vila Sonet ridicată de Mihai Codreanu, se desfășura Museum of Real Estate Development, o expoziție de grup care explorează relațiile noastre cu orașele în care trăim.
Aici am fost întâmpinată de un voluntar care, aproape ca un curator de artă în toată regula, m-a ghidat prin întreaga expoziție. Dincolo de oboseală și de micile scăpări, voluntarii se descurcau remarcabil povestind despre cele zece lucrări care disecau piața, dreptul la oraș, clădirile părăsite pe care le ignorăm în mod constant. Expoziția mai poate fi vizitată până pe 31 octombrie și ar fi bine să nu o ratați.
În vânătoarea de galerii la ceas de seară, următoarea pe listă a fost Beciul lui Drossu, un spațiu de expoziție cel puțin atipic. Întunecat și mai greu accesibil, beciul e un spațiu propice reflecției și ruperii de lumea exterioară. Pare că la fel l-au înțeles și artiștii, care au profitat de întuneric, dedicând o parte din expoziție poemelor ce puteau fi citite doar cu ajutorul lanternei de la telefon. Vizitatorii nu s-au speriat de scările abrupte pe care le aveau de coborât, voluntarele menționând că în a doua zi de Noaptea Albă a Galeriilor, sâmbătă, au primit aproape 500 de oameni în doar două ore.
La câțiva pași mai încolo, mai multe grupuri de tineri discutau în fața galeriilor Băncilă și Pallady. Locul era animat aproape ca într-o vineri seara, înainte de club. În timp ce una dintre galerii era luminată și aproape sterilă în liniștea ei, cu lucrări inspirate de natură, cealaltă te transporta direct în atmosfera intimă a unui apartament. Abia mai aveam loc să mă mișc prin galerie, atât de aglomerat era spațiul de vizitare. Lucrările interactive mi-au aprins la maximum curiozitatea: exploram o sufragerie pe un set-up care mă transporta în copilărie, puteam să scriu într-un jurnal sau să descopăr pokémonul 3D dintr-o cutie neagră. Pe fondul unui murmur general, fiecare vizitator își găsea un colț al expoziției în care să se regăsească. „Exact asta fac și eu!“ și „Ce tare!“ erau replicile care răsunau constant în aer.
Spațiu și timp de dialog
Fiind ceva mai ascunsă și mai recent deschisă, mă gândeam că Baia Turcească o să fie unul dintre locurile mai liniștite din traseul NAG. M-am înșelat, căci la intrare m-au întâmpinat zeci de umbrele. Spațiul era plin de tineri care nu doar că citeau despre lucrări și făceau fotografii, dar mai și spărgeau liniștea pe care suntem învățați că trebuie să o păstrăm în astfel de locuri cu observații curioase. Nu era prima dată în acea seară când vedeam vizitatori care dezbăteau cu voluntarii despre ce ar trebui să însemne lucrările pe care le priveau.
Poate uneori stângace, discuțiile și impresiile auzite în fiecare galerie mi-au conturat percepția asupra ediției din acest an a Nopții Albe a Galeriilor. Evenimentul a fost divers, bine conectat la prezent și, mai ales, la realitate, așa cum o percep tinerii, cei mai entuziasmați de această „vânătoare de comori“ prin expoziții. Pe lângă numeroasele ocazii de reflecție, NAG a oferit ceva mult mai valoros: un spațiu de dialog offline, viu, o ocazie de a ieși din casă, chiar și pe vreme neprietenoasă, pentru a schimba păreri și a te reconecta cu lumea din jur prin artă.