In ordinea prospetimii amintirilor, lista revistelor copilariei incepe cu: „Universul copiilor”, al carui prim numar avea un om de zapada cu zimbetul libertatii imprimat pe sfera numarul trei. Libertatea era atunci un concept nou si oarecum relativ, da – nu mai eram sub tiranul monstruos cunoscut pina atunci sub numele de „conducator iubit”, dar trebuia in schimb sa port neaparat caciula. Cind il primeam in posta, uneori cu paginile un pic sfisiate din cauza ca un alt copil incercase sa-l scoata prin gaura cutiei postale, ii priveam fascinata paginile veline. Acum s-ar numi doar tipar prost.
Nu a durat mult, pentru ca am inceput cu totii sa citim revista „Salut”, fascinati de rubricile de sfaturi amoroase si susotindu-ne intre noi informatiile despre „ce inseamna sarutul”. De acolo am invatat ce inseamna conceptul revolutionar de poster si mi-am lipit entuziasta pe pereti pozele mari cu Brenda din Beverly Hills linga o sacosa chicioasa cu o imagine a lui Tom Cruise in Top Gun.
Inainte de toate acestea, fusesera „Arici-Pogonici” (despre care am aflat mai mult din povesti), „Licuriciul”, „Luminita”. Cea mai mare bucurie publicistica erau „Cutezatorii”, cu fotografii de pionieri fericiti pe coperta. Nu stiam pe atunci ca este impregnata ideologic, roasa pe dinauntru de propaganda comunista, insa mi-am dat seama foarte repede ca trebuie sa fie ceva in neregula, atunci cind am vazut in paginile ei o fotografie cu o pionerita care accepta, cu zimbetul pe buze, o injectie fix in antebrat. Da, invatam ca trebuie sa fim curajosi, trebuia sa plantam pomi, sa participam la muncile agricole si sa contribuim la maretele infaptuiri ale poporului. Dar toate astea treceau, cumva, pe linga noi. Mai interesante erau benzile desenate, Ticutul uitucul ce isi pierdea tot felul de obiecte ascunse prin paginile revistei, faptul ca putem scoate petele cele mai grele cu apa carbogazoasa si multimea de informatii ramase in colturile mintii de la rubrica de „Stiati ca”.
Propaganda socialista BD
Si apoi a fost „PIF-ul Gadget”, echivalentul celor mai luxoase si colorate reviste Disney. Jucariile pe care le primeam impreuna cu revista, atunci cind eram suficient de norocoasa sa nu fi fost furate inainte, aveau rangul de cele mai fascinante obiecte din univers. Masinute, yo-yos care trebuiau construite, mici trucuri de magicieni si pistoalele de apa erau piese forte in orice colectie de jucarii. Urmarind cu sufletul la gura eternele dispute intre Pif-ul galben-maroniu si motanul Hercule, am invatat franceza incepind cu onomatopeele „pafffff!” „bouffff!”, „zbang”.
Desigur, cu ocazia nefasta a falimentului, aveam sa aflu ca si luptele neincetate dintre cei doi erau pina la urma ideologice. Revista, apartinind Partidului Comunist Francez, era populata de personaje precum Dr. Justice, un propagandist al echitatii socialiste, Rahan (lansat in „Pif” inainte sa primeasca dreptul la propria revista) – simbol al spiritului colectivist – si Nasdine Hodja, care ii invata pe sateni sa se revolte impotriva tiranilor ce ii asupreau.
Unele dintre revistele copilariei continua sa existe, dar in anonimat. „Cutezatorii” se vinde cu cd-uri sau dvd-uri gratuite, continind programe freeware. Dupa ce si-a intrerupt aparitia in 1994, „Pif” a fost reluata zece ani mai tirziu, aducind inapoi unele personaje iubite de copii. Anul acesta, revista implinea 40 de ani – dar asa se spune despre criza. Ii loveste cel mai tare pe cei aflati chiar in floarea virstei.
