Noi am fi dorit insa un guvern care sa se preocupe de solutii impotriva crizei, nu de folosirea ei in scopuri populiste. Or, in directia asta nu se intrevede nimic. Ezitari si negocieri nesfirsite in privinta bugetului. Discutii cu sindicatele care nu aduc nimic concret. O supunere a primului-ministru in fata unui presedinte care, ca in vremurile de care ne-am amintit cu prilejul zilei de 26 ianuarie, prea incepe sa le stie pe toate, prea incepe sa se arate specialist in orice domeniu. Intr-un cuvint, un presedinte care are tot mai mult aere de conducator.
Dorinta presei de a lipi etichete amuzante unor personaje publice ne-a oferit in ultimii patru ani, pe de o parte, un presedinte in rol de Zeus, iar pe de alta parte, un premier in rol de Razgindeanu. Daca insa ne-am ocupa cu o analiza serioasa a acestor ani, am vedea ca razgindirile consistente, in urma unor decizii luate in pripa, a unor vorbe aruncate pe piata fara prea multe cugetari, i-au apartinut, de fapt, in primul rind lui Traian Basescu. Domnia sa a actionat haotic, visceral de multe ori, spunind una si facind alta, exact ca un om care crede ca are o intreaga tara la cheremul lui. Iar cind presa a mai indraznit sa observe pe alocuri ca se intimpla asta, Basescu i-a descoperit si pe marii dusmani ai tarii si i-a indicat cu vehementa: mogulii care distrug, cu miliardele lor, integritatea jurnalistului, asmutindu-l asupra bunului, perfectului presedinte al Romaniei.
Problema nu e asta insa. Problema e ca, dupa ce patru ani Traian Basescu a avut in mina doar un fragment de putere si si-a exercitat jocul haotic in interiorul lui, acum si-a adjudecat o felie mult mai mare. Acum a devenit sef al administratiei in totalitatea ei. Iar guvernul reactioneaza precum presedintele. Masurile anticriza luate pina acum nu sint altceva decit niste caraghioslicuri populiste. Salarii mai mici pentru sefii de regii, o scadere cu 20% a posturilor din aparatul central (compensata insa perfect de faptul ca numarul de ministere, si deci de angajati, a crescut in noul guvern), citeva demiteri, adica niste paliative care nici macar nu sint cele mai bune de pe piata.
Pe linga asta, Cabinetul Boc si-a facut imagine (spre propria surpriza, una negativa) cu acea ordonanta privind interzicerea cumulului de pensii si salarii, de altfel neconstitutionala. Iar mai nou, conform primului-ministru, se ia in calcul eliminarea drepturilor de autor. Si-nlocuirea cu ce? N-are importanta, domnul Boc se afla la momentul eliminarilor, vom vedea dupa aceea ce va urma. Nu stiu cine are chef de asa ceva, dar daca am mai gasi resurse, ar trebui sa izbucnim in hohote la auzul acestor nazbitii. Avem un guvern care se joaca pentru ca altceva nu stie sa faca. Deciziile pe care se grabeste sa le faca publice parca ar fi luate in pauza de masa. Aproape ca-ti vine sa ti-i imaginezi pe Basescu si Boc stind cu coatele pe tonomatul de cafea, sorbind dintr-un pahar de plastic si spunindu-si unul altuia: „Auzi, bre, mi-a mai venit o idee!”. Iar ideea aceea devine imediat publica. Iar tu, in marele public aflindu-te, nu stii cum sa reactionezi: da, iti vine sa rizi, dar te gindesti, pe de alta parte, ca e riscant s-o faci, pentru ca emitatorul ideii se afla, printr-o conjunctura nefericita, in pozitia aceea din care chiar poate s-o si puna in practica.
Daca am merge catre o descriere si mai plastica, am putea indrazni sa comparam actualul guvern cu niste pompieri chemati sa stinga focul. In loc sa-l stinga insa, ei opresc masina in fata casei cuprinse de flacari, isi scot tulumbele si incep sa se improaste intre ei cu apa. Iar explicatia pe care le-o dau proprietarilor casei respective e: „Pai, nu vedeti? Casa arde deja, ce mai putem sa facem? Noi sintem profesionisti, sa vedeti ce bine am fi rezolvat situatia in cazul in care casa asta n-ar fi fost in flacari… Daca n-ar fi izbucnit focul asta, va garantam ca nimic n-ar fi ars, ne-am fi facut treaba perfect! Dar asa, daca deja arde, ce sa mai facem? Nu te pui cu flacarile, ce naiba!”.
Cam asa arata Guvernul Boc. Sau Boc-Basescu. Sau Basescu-Boc. Sau doar Basescu. Unul care nu stie ce sa faca, se pripeste, arunca pe piata niste petarde, da inapoi, se scarpina in cap si-o ia de la capat. Iar noi ce naiba sa facem? E criza, intelegem. Nu-i asa?