Alti scriitori „nedreptatiti” isi gasesc o diferita explicatie linistitoare. Criticul e un monument de stupiditate. N-a inteles nimic din cartea parcursa. A citit versurile pe dos. N-a sesizat palierele romanului parabolic. E limitat in gindire fiindca e incult. Lucrurile se leaga. Starea invatamantului, dupa 1989, s-a degradat. Ce pretentii poti sa ai de la un cronicar care n-a prins vremurile de aur ale educatiei sovietice?
A treia categorie de autori-interpreti cauta explicatia esecului personal intr-un fond obscur al comentatorului. Pe acesta nu l-a pus nimeni sa le „rada” capodopera si nici nu e prost (supremul elogiu pentru un critic, in conditiile date). Dar el urmareste ceva prin cronica lui. Ce anume? Sa-si faca publicitate. Vrea sa arate ca el poate face si desface totul. Imi utilizeaza cartea ca pe o pirghie pentru propria ascensiune. Nu-l vedeti ca e peste tot? Asa a ajuns, lovind in valorile autentice.
Daca aceasta interpretare se limiteaza la scena literara romaneasca, altele largesc enorm cadrul discutiei. Exista o conspiratie. Nu stiai? Au dat si la TV. Evreii controleaza lumea, prin americani, prin rusi si prin chinezi. In curind, si prin arabi. Tu de care parte esti? Te-ai facut ca nu vezi codurile din romanul meu de opt sute de pagini Rezistenta (Editura Victor 2000, pret neprecizat), pe care ti l-am oferit cu dedicatie. Te urmaresc de ceva vreme si chiar am scris despre tine un articol pozitiv in saptaminalul „Stejarul verde”. Imi pare rau ca te-am cunoscut, domnule… critic.
La cele patru clase de autori autoiluzionati ca sint scriitori se adauga, prin exemplul fondator al Aurei Christi, o a cincea categorie. Exista oameni cu un simt al realitatii atit de atrofiat, incit receptarea propriilor fantasmagorii e mutata in interiorul iluziei. Altfel spus, ei nu mai au iluzia ca vor fi receptati bine. Ei fac un pas in plus si cred ca au fost laudati.
Dupa ce, intr-un top din „Cultura”, am numit un roman al Aurei Christi cea mai proasta carte a anului 2008, a venit curind momentul sa-mi justific nota printr-o cronica. Dar cartea era literalmente execrabila, o catastrofa, o succesiune de ineptii, barbarisme, ilogisme. Ar fi fost redundant sa atrag atentia asupra unor pasaje atit de compromitatoare pentru un scriitor, incit se calificau singure. Am rezumat cu un aer serios enormitatile romanului, evitind executia si lasind cititorul sa traga concluzia. Si sa guste ironia. Au fost trei oameni care m-au felicitat pentru textul din „Romania literara”. Altii s-au aratat ingrijorati: cum poti s-o lauzi, domne, pe Aura Christi? Iar autoarea, ei bine, autoarea mi-a multumit pentru cronica atit de atenta…
Pe o iluzie atit de puternica a autorlicului, toata lumea ar putea fi multumita. Si totusi, gindul ca oameni fini au putut crede ca merg pina acolo incit sa-mi placa scrisul Aurei Christi – acest gind ma tulbura.