Am ajuns în Timișoara marți, 15 octombrie, în ziua în care începea cea de-a doua ediție a Festivalului de Film și Cultură Balcanică, Taifas. De la bun început, trebuie să precizez că, așa cum știam deja de la prima ediție de anul trecut, când Timișoara era Capitală Europeană a Culturii, festivalul aduce, pe lângă industria cinematografică, un melanj de muzică și gastronomie de inspirație balcanică.
Fotografie, film și educație
Față de prima ediție a festivalului, anul acesta a apărut o componentă educațională, care dă greutate demersului. Conferința de Educație prin Film, care s-a derulat între 15 și 17 octombrie, a reunit experți în domeniul cinematografiei și educației cu participanți din 24 de organizații din România, Moldova și Serbia, pentru a discuta despre impactul filmului ca instrument educațional.
Am sărit peste evenimentul de deschidere pentru a da o fugă la Faber, unde Mădălin Mărienuț, în calitate de curator, deschidea expoziția de fotografie Collections a artistului ceh Roman Franc. Titlul face legătura dintre Collectives, una dintre cele mai cunoscute serii de fotografii ale lui Franc, axată pe portrete de grup realizate în diverse contexte geografice și culturale, și ideea de expoziție retrospectivă. Am ajuns la timp pentru a-l vedea pe artist împărtășind unui public de câteva zeci de persoane, preponderent tinere, poveștile din spatele unora dintre cele mai interesante fotografii ale sale. Mai târziu am avut ocazia să stau la taifas cu el, un adevărat personaj, cu haz și capacitate de a captiva publicul vreme de 90 de minute, într-o zi friguroasă, alături de curator, cadru didactic la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara (orașul nu are o universitate de artă). Sunt șanse mari ca, la începutul anului viitor, acest duo să ajungă împreună cu fotografiile prezentate și la Iași.
Imediat după vernisaj am plecat spre Cinema Timiș pentru a urmări Una din zilele în care Hemme moare, filmul care a deschis festivalul Taifas. Trebuie să remarc calitatea acestei săli, probabil cea mai modernă din România, recent renovată și redeschisă acum un an, aflată în administrarea Centrului de Proiecte din Timișoara. Instituția, înființată pentru a implementa proiectul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, este, în opinia mea, cea mai importantă moștenire pe care o lasă acest titlu orașului. Copiind exemple de bune practici de la nivel național (AFCN), Centrul de Proiecte oferă comunității timișorene acces la resurse și finanțează transparent, prin concursuri jurizate de experți recrutați din toată țara, din bugetul local al orașului, inițiative în cultură, educație, tineret, implicare civică, sport și mediu.
Revenind la filmul care a luat premiul special al jurului în secțiunea Orizzonti la Festivalul de Film de la Veneția, am aflat de la Cătălin Olaru, directorul artistic al Taifas, că regizorul turc Murat Fıratoğlu a fost și producător, și actor principal în acest lungmetraj de debut. Rezumând, filmul începe cu un conflict între un muncitor agricol (interpretat de Fıratoğlu) și supraveghetorul său, legat de întârzierea plății remunerației convenite.
Acțiunea are loc în Siverek, o municipalitate dominată de kurzi din provincia Sanliurfa din sud-estul Turciei, unde roșiile sunt sărate și uscate în vrac, sub un soare necruțător. După confruntare, Eyüp, protagonistul, decide să îl ucidă pe Hemme și părăsește ferma, pe o motoretă de o vârstă cu el, pentru a planifica crima. Evident, apar o serie de evenimente care îl conduc într-o călătorie ce îl pune într-o altă stare de spirit. Mi-a plăcut mult filmul, mai ales când am aflat, la secțiunea de Q&A de după proiecție, că regizorul e avocat, nu are studii în cinematografie și a folosit doar trei actori profesioniști pentru a-și spune povestea.
La ieșire m-am întâlnit cu Vasile Ernu, pe care-l văzusem și la ediția anterioară, cu care am discutat despre publicul evenimentelor culturale din Timișoara versus cel din Iași sau cel din Cluj. Opiniile sale despre timpul petrecut în Timișoara pe parcursului anului trecut au generat discuții aprinse și comentarii vehemente din partea localnicilor, care însă îl îndrăgesc și recunosc sâmburii de adevăr din spatele unor afirmații care ating zone de obicei ocolite sau cosmetizate în discursurile publice.
Miercuri, a doua zi de festival, am participat la o întâlnire din cadrul Conferinței organizate în cadrul manifestării, ocazie cu care m-am întâlnit cu cinci dintre participanții la cursurile intensive de mediere culturală „Lumi ale artei“, pe care le-am organizat acum o lună la Iași. M-am bucurat să văd că Dana Sarmeș, fost lector în cadrul programului și președinta Asociației Contrasens, cea care coorganizează Taifas alături de Bad Unicorn, și-a ținut promisiunea și a premiat cu decontarea participării la Timișoara pe tinerii care s-au distins în cadrul prezentărilor de la cursul ei.
Manele la Filarmonica Banatului
Deși nu sunt un amator de muzică populară, n-am putut rezista tentației de a-i vedea pe scena Filarmonicii Banatul pe Corina Sîrghi alături de Taraful Jean Americanu. Mai ales că mi-am adus aminte de scandalul de acum doi ani, când concertul manelistului Jador, la care biletele fuseseră deja puse în vânzare, a fost anulat după ce directorul instituției a aflat despre ce era vorba. Drept „răzbunare“, comediantul Micutzu a pus, în cadrul spectacolului său de pe aceeași scenă, înregistrarea unei manele cântată de Jador.
Iată că de data aceasta n-a mai ieșit nici un scandal, chiar dacă recitalul de peste 90 de minute a inclus, pe lângă muzică populară, muzică lăutărească și câteva manele. Numele de Jean Americanu i-a fost dat lui Shaun Williams, un etnolog din Ohio care s-a îndrăgostit de muzica balcanică, în care și-a dat și doctoratul, de către un lăutar care nu-i putea pronunța numele. După ce a petrecut cinci ani în Ucraina, Williams s-a stabilit în România, de unde și-a achiziționat acordeonul pe care a interpretat și în fața publicului din Timișoara, alături de colegii de taraf, niște instrumentiști de excepție: Meltiade Mihalache (vioară), Laurențiu Ciuciu (țambal) și Costel Nechita (contrabas). S-a simțit că publicul a apreciat muzica, chiar dacă, pe la primele piese, încercările timide ale unor doamne de a ține ritmul cu aplauze s-au stins destul de rapid, deoarece n-au fost urmate de restul audienței. Iar, cu excepția unui domn care stătea în dreapta mea, n-am mai văzut pe cineva care să plece înainte de un final care a venit doar după ce taraful a ieșit la bis.
Concertul a fost apreciat și de Murat Fıratoğlu, regizorul turc al filmului sus-amintit, cu care m-am întâlnit la Reciproc, locul unde Vasile Ernu m-a anunțat că se adună cei din jurul festivalului pentru… taifas. Așa am aflat că a fost nevoie de doar 20 de zile de filmare, pe o căldură infernală, iar bugetul a depășit ușor 50.000 de dolari (o sumă infimă pentru un lungmetraj), bani pe care i-a împrumutat de la bănci și prieteni. Din cauza inflației lirei turcești, a trebuit să returneze o sumă aproape dublă, dar succesul avut la Veneția și modul cum a fost primit filmul la Timișoara par să îl lase fără regrete în acest sens. Dacă la discuția cu publicul a avut nevoie de traducător, în conversațiile de la masă am avut senzația că a fost mult mai în largul său și am reușit să ne înțelegem. Ca o concluzie, Murat Fıratoğlu e hotărât să continue, iar următorul lungmetraj va fi despre un subiect etern: dragostea.
Festivalul continuă cu alte proiecții (printre care și câteva dintre filmele regizorului grec Yorgos Lanthimos), evenimente colaterale care includ o experiență gastronomică de inspirație balcanică și Balkan Disco Party, despre care însă nu voi mai putea scrie în textul ce trebuie predat la tipar.
Galerie foto
