Intra cu sfiala in sala de curs si incepe sa vorbeasca. Se declara timid, dar nu se intimideaza in fata studentilor de la Departamentul de Jurnalistica al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. „Singura data in viata cind am plins a fost cind am aflat ca nu pot fi pilot. Asa am ajuns jurnalist”, spune Ian Masters. Completeaza cu pasiunea omului de care camera de filmat s-a indragostit de la prima strigare „actiune”: „Nu gasesc in lumea asta meserie mai frumoasa”.
Ian Masters a lucrat timp de 25 de ani la BBC, la inceput prezentind stiri si diverse programe, dupa care a ocupat functia de Manager Editor. Urmatorii sase ani s-a intors la televiziune, iar din 1993 face parte din echipa Fundatiei Thomson, realizind numeroase traininguri la televiziunile din Africa de Sud, India, Nepal si Australia.
„To express, never to impress”
Timp de doua ore, Ian Masters a vindut studentilor de la Jurnalistica trucuri si a povestit intimplari amuzante. „Asta nu e un serviciu la care te duci la ora noua si de la care te intorci la ora cinci dupa-amiaza. Cu jurnalismul te culci, mergi in vacanta, e mereu cu tine. Ceea ce facem noi este sa ridicam piatra si sa vedem ce e sub ea”, a explicat jurnalistul.
A incercat sa se lase intervievat, dar a sfirsit prin a intervieva. Si-a primit aplauzele de care camera l-a privat atita timp si a marturisit ca, dupa aproape 40 de ani de practica jurnalistica, cel mai mult ii vor lipsi studentii. Din dreptul usii mai trimite citeva sfaturi. „Sa nu fii niciodata intimidat de un jurnalist. Metoda ta e intotdeauna cea mai buna. Eu as putea sa nu fiu de acord cu tine si sa-ti spun ca metoda ta e veche, dar pot fi invidios ca nu m-am gindit eu inainte”, spune el si, printre intrebarile pe care le primeste, mai adreseaza si el citeva. „Citi vor chiar sa se faca jurnalisti?”, „Cine vrea televiziune?”.
Recunoaste ca spre televiziune l-a atras si faptul ca scrii mai putin si ca trebuie sa gindesti in imagini: „To express, never to impress”.
Ian Masters s-a intors dupa 13 ani la Iasi. Era iarna, isi aminteste gerul si acum i se pare ciudat sa se obisnuiasca cu frunzele aramii imprastiate peste tot. Atunci a „filmat” cu propriii ochi un documentar despre o natie prinsa in betia libertatii, acum ochiul critic vede o Romanie aproape pregatita de aderarea in Uniunea Europeana.