Asa s-a intimplat si miercuri, 21 ianuarie, la conferinta sustinuta de Tzvetan Todorov, La peur des barbares. Au-dela du choc des civilisations (Teama de barbari. Dincolo de socul civilizatiilor; titlul e identic cu cel al eseului aparut in septembrie 2008, la Robert Laffont). De Todorov au auzit mai ales studentii de la Litere, care-l au in bibliografia obligatorie cind vine vorba de structuralism sau de semiologie. Mai putini stiu insa ca incepind cu anii ’80, intelectualul bulgar/francez a devenit din ce in ce mai preocupat de istoria ideilor, de chestiunea memoriei si de raportarea noastra la alteritate. La peur des barbares e una din acele carti scrise accesibil, argumentat, coerent, un ghid de buna-purtare intr-o lume care incurajeaza excesele, un manual de orientare printre maniheismele cotidiene.
Totusi, Todorov n-are figura unui scriitor de manuale. In mod evident, nu pornise in turneul de conferinte ca sa dea lectii sau sa dezvaluie retete. Desi e una din cele mai cunoscute figuri publice din Franta, e temperat, echilibrat, jovial. Nu pozeaza in detinator al adevarului general, ci sugereaza pur si simplu ca am putea face lucrurile altfel.
„Da valorilor universale, nu insa si impunerii lor prin forta”
Discutia (pentru ca n-a fost o conferinta propriu-zisa, directorul bibliotecii intretinind mereu dialogul) a inceput de la proaspata investitura a lui Obama si de la discursul noului presedinte SUA, a carui invitatie spre conciliere si acceptare parea sa se fi inspirat chiar din La peur des barbares. „Modestia ma impiedica sa cred ca Obama mi-a citit cartea, dar pot sa spun doar ca apar anumite optiuni in lumea contemporana pe care el le intruchipeaza”, a zis Todorov. Impartind statele din lume in 4 categorii, cele ale apetitului (China, India), cele ale resentimentului (Iran, Irak etc.), cele ale indeciziei (de pe continentul african) si cele ale fricii (tarile occidentale), filosoful configureaza o harta mondiala a pasiunilor, in care ideologiile par doar fatada discursiva a actiunilor politice.
Dupa 11 septembrie 2001, teama de acte teroriste a justificat in democratiile occidentale renuntarea la principii si valori aflate tocmai la baza identitatii acestor state. Astfel, in SUA, tortura a fost legalizata in 2002. Europa nu scapa nici ea de presiunea fricii. Desi acuza de multe ori practicile extreme ale Americii, uita sa spuna ca, de exemplu, lagarul de la Bagram (Afghanistan) se afla in sectorul protejat de armata franceza. Groaza la gindul ca propria identitate culturala poate fi distrusa de tot ceea ce e considerat ca fiind „strain” si, deci, ostil, duce la credinta ca partea lumii care deranjeaza e, cumva, superflua si ca ea trebuie exclusa prin metode pe care nu le-am accepta niciodata pentru cei la fel ca noi. „Da valorilor universale, spune Todorov, nu insa si impunerii lor prin forta.”
De fapt, afirmatiile filosofului nu au in sine nimic extraordinar. Nu cheama la revolta, ci indeamna la echilibru si la nuantarea pozitiilor. Nimeni nu e atit de naiv incit sa creada ca tratativele diplomatice mai pot rezolva conflicte vechi de citeva decenii. E nevoie, desigur, de interventii armate. Dar ele trebuie motivate mult mai substantial decit au fost in ultimii ani, iar statele occidentale, aceste democratii subrezite de teama dezintegrarii, ar trebui sa regaseasca luciditatea si chibzuinta unei atitudini politice de mult pierdute.
Reforma sistemului de invatamint a provocat cele mai multe discutii
Publicul prezent in sala de conferinte a BML a fost extrem de dispus la dialog. Dincolo de intrebarile legate de o posibila era postideologica sau de datoria memoriei, cea referitoare la reforma sistemului de invatamint din Franta a provocat cele mai multe discutii. Todorov a lucrat citiva ani la intocmirea programelor pentru liceu, iar opinia lui ar merita luata in seama si de functionarii nostri ministeriali. Apropo de studiul istoriei nationale, Todorov spune ca exemplul istoric e cu desavirsire de evitat si ca studiul faptelor trebuie sa serveasca doar la consolidarea spiritului critic cu privire la propria istorie, si nu sa ilustreze virtuti nemuritoare ale unui popor fictiv. Cum virtutea nu e legata in mod definitiv de o identitate nationala, paginile negre ale istoriei trebuie si ele citite. In acelasi mod, studiul literaturii nu e defel un instrument pentru asumarea unui sentiment national, iar o mai mare deschidere spre literatura universala ar putea servi la deprinderea unor valori comune dincolo de granitele nationale.
Probabil ca ne-ar trebui cite o conferinta de-a lui Todorov pe zi, difuzata la ora de maxima audienta, ca sa pricepem ca inca mai avem vreme sa ne ferim de barbariile atit de tentante intr-o lume in care ne e din ce in ce mai frica sa nu disparem la simpla atingere a celuilalt.
Todorov n-are figura unui scriitor de manuale. In mod evident, nu pornise in turneul de conferinte ca sa dea lectii sau sa dezvaluie retete. Desi e una din cele mai cunoscute figuri publice din Franta, e temperat, echilibrat, jovial. Nu pozeaza in detinator al adevarului general, ci sugereaza pur si simplu ca am putea face lucrurile altfel.