De visat, viseaza de la sase ani, cind neobisnuita lume dezvaluita pe cai onirice l-a silit sa doarma sub pat, pentru a-si invinge teama. De desenat, deseneaza inca dinainte de a visa, de cele mai multe ori direct cu pixul pe piele…

Silit sa paraseasca Anglia, s-a stabilit cu familia peste mari si tari, tocmai in Toronto, iar mai tirziu a inceput sa lucreze pentru un spital de copii. A sfirsit dedicindu-si aproape doua decenii acelui loc pe care il crede agatat undeva la granita dintre doua lumi, dintre fiinta si nefiinta, populat cu oameni si cu ingeri deopotriva. Inca il bintuie frinturi de imagini, trupuri convalescente, cearcane pe chipurile tinere, zimbete inocente, curaj nebun. Este convins ca traieste uneori visele copiilor stinsi in rezervele albe, dar le multumeste pentru asta: n-ar fi ajuns niciodata artist daca nu erau ei. N-ar fi pretuit viata atit de mult si nu ar fi inteles ca in fiecare dintre noi se ascunde copilul care am fost.

„Ca un vis care devine realitate… Copilul este radacina din care isi trage seva adultul… esenta a cine si ce sintem… Crestem mari, parem mari, dar pastram aceleasi frici care ne-au insotit in prima zi. Sintem doar niste copii batrini care mai au atit de multe de invatat si atit de multe de trait…”

Zece ani n-a mai putut crea. Ceea ce l-a trezit din amorteala a fost moartea mamei sale, care i s-a stins in brate, urmata la putina vreme de cea a surorii sale. Atunci au reinceput si visele.

Papusile din vis

„Sufar de o afectiune numita paralizia somnului. Ma trezesc, dar nu ma pot misca, si vad, aud sau simt lucruri pe care medicii le numesc halucinatii, desi eu cred ca sint cu totul altceva. Renuntasem sa mai creez, dar cind au reinceput visele am inteles ca in subconstient exista un fel de poarta spre ceea ce eu numesc hiperrealitate. Am ales sa nu cred sau sa neg ceea ce vad, ci pur si simplu sa folosesc aceste imagini in arta mea. Arta pare cea mai potrivita metoda de a exprima constient ceea ce se afla in subconstient. Nu sint un mistic… Nu caut explicatii rationale pentru acest fenomen. Pur si simplu il traiesc. Uneori sint recunoscator pentru aceasta capacitate, alteori nu…”, marturiseste Ray Caesar.

Lucrarile sale, create integral pe computer, dezvaluie o lume unde totul e cu susul in jos, precum in vizuina Iepurelui Alb. Puritatea ascunde pacatul, cruzimea ascunde inocenta. Chipuri de papusa cu ten de portelan si obraji vopsiti in rosu. Ochi mari si culori vii. Fapturi androgine, cumva reci, cumva inspaimintatoare, cumva duioase. Exorcizate din noptile in care locuiau, devin de-a dreptul frumoase. „Ceea ce numim Rau nu sint altceva decit cele mai slabe, mai speriate, mai temute lucruri pe care le ascundem in noi, in lacasurile intunecate ale mintii unde ne este teama sa patrundem. Imaginile sint o forma de a scoate aceste lucruri la lumina, o lumina atit de stralucitoare, incit le purifica.”

Vocile inchise-n lucruri

„Oamenii cred ca pictez copii, dar se insala. Pictez sufletul omenesc, imaginea tulbure a celei mai ascunse parti din noi. Unii le numesc fantome sau spirite, insa eu le vad drept intruchiparea a ceea ce sintem cu adevarat, alcatuite dinadins din lucrurile cu care ne-am umplut viata. Ca o carte veche si minunata pe care o gasesti intr-o zi si care te fascineaza intr-atit incit te lasi prins de vraja ei, pierzind legatura cu realitatea, cufundat in poveste. Cred ca asa e si cu viata. Daca te indragostesti de o melodie sau de o cutiuta de bijuterii, lucrurile astea devin o parte din sufletul tau, tot la fel cum tu lasi o parte din tine in ele cind parasesti aceasta lume… Data viitoare cind intrati intr-un magazin de antichitati, faceti gindurile sa taca si veti auzi vocile incrustate in toate acele lucruri vechi… le veti auzi cintind…”