A mai rămas mai puțin de o lună de zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar peisajul pare în continuare neverosimil. Realist, e aproape imposibil de estimat cine va intra în turul doi în afară de candidatul PSD, Marcel Ciolacu.
În urmă cu un an, mulți ne imaginam că, cel mai probabil, PSD și PNL își vor găsi alți candidați în afară de liderii lor actuali, dată fiind slaba lor consistență politică. Să fim realiști, nici unul dintre cei doi, Ciucă și Ciolacu, fost cuplu de conjunctură de nedespărțit pe scena politică în ultimii ani, nu încape prea bine în pantofii de președinte. O dată, că nu ne imaginam că își vor putea arunca vorbe grele după conviețuirea în pace și laude reciproce rostite zilnic. A doua oară, că părea din nou neverosimil ca două partide atât de sudate la guvernare să se poată concura. Când au mai și candidat pe liste comune la europarlamentare, o a treia cale, un candidat susținut de ambele partide, altul decât unul din cei doi președinți, părea soluția logică.
Azi PNL și Ciucă, oricât s-ar strădui, n-au cum să mai fie credibili că „luptă cu PSD“. Cu cine să te lupți, cumetre? Cu partenerul celei mai stabile și solide alianțe de guvernare de după 1989? Mai mult, cum să fii credibil când tu la televizor zici că PSD e rău, dar guvernarea merge mai departe, până în ultima zi a acestui mandat al Parlamentului, chiar și pe fondul tensiunilor din campaniile electorale?
Nici nu e de mirare, în acest context, că a ajuns practic să nu conteze în ecuația pentru turul doi generalul în retragere Nicu Ciucă. Toate sondajele îl cotează cu cel mult 10%.
Săptămânile de campanie rămase chiar sunt importante
Nici Marcel Ciolacu nu stârnește vreo mare emoție (pozitivă) electoratului, deși PSD are astăzi prima șansă, matematic, să dea președintele României, după 20 de ani de când n-a mai călcat picior de pesedist prin Palatul Cotroceni în rol de șef al statului (adică de la Iliescu încoace). Ba chiar aceleași sondaje îl arată cu vreo 4 puncte sub partid (26% Ciolacu față de 30-32% PSD pe scorul politic pentru alegerile parlamentare).
Pentru locul al doilea în finală, fapt unic în istoria noastră recentă, avem trei candidați care evoluează umăr la umăr (în marja de eroare), în aria 15-18%: Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR) și Mircea Geoană (independent, ex-PSD).
De-a lungul ultimelor luni au mai existat fluctuații semnificative, cu un Geoană care, la un moment dat, era detașat de pluton, ba chiar prin iulie-august existau sondaje care îl arătau înaintea lui Ciolacu (care nu-și lansase încă oficial campania). Prin urmare, de data asta săptămânile de campanie rămase chiar sunt importante, pentru că pot apărea momente care să facă diferența în favoarea/ defavoarea unuia din cei trei candidați din eșalonul doi. Pentru Ciucă, ca să intre în finală, ar trebui o minune ceva, un asteroid care să se izbească de Terra și să-i schimbe traiectoria prin sistemul nostru solar.
Vor conta tura asta susținătorii partidelor
Dar, dincolo de calcule, de sondaje, de aproximări, rămâne senzația aceea că avem alegeri prezidențiale fără candidați. Că, de fapt, vor conta tura asta susținătorii partidelor, vor conta cei care vin la vot ca să nu iasă candidatul unui partid, precum și prezența. Ce sigur nu se mai poate întâmpla, deși, cu siguranță, ne-am dori, ar fi să schimbăm candidații. Să vină alții!
O clasă politică, în mod sigur, nu poate fi mai rea sau mai bună decât populația pe care o reprezintă. Legenda zice că da, că poporul român e senzațional, dar aleșii sunt praf. Cât timp avem încă alegeri libere și ne putem forma păreri, citi programe ori pune presiune zi de zi prin inițiative cetățenești pe aleși, în teorie ne putem alege tot timpul și lideri mai buni. Sau putem intra noi înșine în politică.
Doar că pare că prima generație de „oameni noi“ în politică stă într-un colț și plânge. Au rămas șocați de cât de mult pragmatism și stomac tare îți trebuie ca să și reușești să rămâi în picioare după bătălii dure. Că ei au preferat să își ducă bătăliile în propriile formațiuni politice decât în exterior, cu „dușmanul politic“, asta e iarăși o temă de reflecție separată.
Prin urmare, pe 24 noiembrie votăm ce-avem. Și ce avem e rezultatul direct și a ceea ce am mai votat.