Ba, poate, chiar stam foarte bine. Macar avem universitati. Dupa cum evolueaza lucrurile, n-o sa treaca mult si-o sa raminem doar cu niste complexe comerciale numite „universitati”. Asta imi vine sa zic acum, intr-o criza de pesimism declansata de o relatare dintr-un sin de alma mater. Relatarea mi-a stirnit concomitent furia si, oximoronic, bucuria ca n-am reusit sa ajung cadru universitar.
Povestea spune ca la una din sedintele de consiliu sau cum le-o zice, sedinte la care se aduna reprezentanti ai tuturor facultatilor, se ridica la un moment dat un tinar cadru universitar de la Stiinte Economice si incepe sa-i besteleasca pe bietii profesori de la Litere, pe motiv ca nu reusesc sa isi umple sectiile cu cit mai multi studenti (mai ales studenti care isi platesc studiile) si, astfel, nu sint rentabili. Cu alte cuvinte, nu isi justifica activitatea, fiindca „nu fac bani”.
Daca ar fi lucrat in domeniul bancar, personajul respectiv ar fi putut fi unul dintre cei care au pus umarul la agravarea crizei financiare globale din 2008. Daca ar fi fost suficient de virstnic la inceputul anilor ’90, ar fi devenit un foarte bun administrator de joc piramidal. Sau un director de banca falimentata pe spinarea clientilor. Insa acolo, la universitate, nu avea ce sa caute. Si n-are ce sa caute nici acum – desi tocmai el e reprezentantul spiritului ce anima universitatile romanesti.
Hai sa ne lamurim. Un tinar cadru universitar economist ii ia de sus pe mai virstnicii sai colegi de la alte facultati, pe motiv ca nu sint rentabili. Nu aduc bani. Printre profesorii respectivi se numara oameni care au publicat studii in reviste cotate ISI (deci maresc punctajul si prestigiul universitatii), sint invitati sa tina conferinte la universitati de top din Europa sau Statele Unite, au lucrari de referinta in domeniul lor… Da, dar nu aduc destui bani. Asa s-a pus problema in ditamai consiliul universitatii. Si nimeni n-a protestat. Fiindca totul se reduce la bani, nu?
Tocmai, ca nu. Asta desi se pare ca ideea rentabilizarii universitatilor de stat (si chiar a celor particulare) cistiga tot mai mult teren. Iata unul din motivele pentru care n-o sa avem multa vreme universitati in topuri.
Exista doua lucruri simple care ar trebui stiute de oricine intra in sistemul universitar. Primul ar fi acela ca o universitate nu trebuie sa fie rentabila. Adica nu in termeni financiari. Universitatea nu este un butic de diplome, care se cumpara in rate anuale, ci e tocmai universitas, comunitate, spatiu comun de dialog si educatie. Performantele ei nu trebuie sa fie economice, ci academice. O universitate cheltuie, ba chiar risipeste bani, face praf miliarde, inghite bugete imense. Asa trebuie sa fie. Pe moment profitul este unul spiritual.
Nu-ti trebuie insa mult creier ca sa intelegi ca universitatea e profitabila si economic – dar pe termen lung. Absolventii unei universitati de calitate vor fi creatori de profit in toate domeniile. De aceea tarile care au o politica educationala inteligenta investesc in invatamint: investitia respectiva se va intoarce inmiit la bugetul statului. Si de aceea judecarea calitatii unei facultati dupa numarul de studenti platitori e mai degraba gindire de telal.
Al doilea lucru e in general stiut de cadrele universitare, dar ocultat publicului larg. Un numar mare de studenti cu taxa nu inseamna neaparat profit pentru universitate, ci in primul rind pentru profesori. Cea mai mare parte din banii platiti de studenti ajung in buzunarele unor oameni care citesc niste cursuri intr-un amfiteatru ticsit cu trei sute de oameni. Universitatea se bazeaza tot pe sumele venite de la bugetul statului.
Rezultatul e cel care se vede: numarul studentilor creste, calitatea invatamintului scade, iar universitatile nu devin mai profitabile, ci mai proaste. In schimb este incurajata transformarea cadrelor universitare in gestionari de buticuri cu diplome, dirijati de stiinta atotputernica a economistilor, noii sefi de hala academica. Sigur, asa n-o sa avem niciodata o universitate in vreun top, dar ni le-am putea lista pe toate la bursa. Poate se gasesc niste magnati rusi care sa le cumpere.