A încetat din viață la vârsta de 91 de ani. A avut o carieră de 70 de ani și a câștigat 28 de premii Grammy. La moartea sa, pe 3 noiembrie, multe televiziuni și-au schimbat programele pentru a-i aduce un omagiu.
Quincy Jones a fost una dintre cele mai mari forțe din lumea muzicii în ultimele decenii. Cele aproape 30 de premii Grammy le-a câștigat în urma a 80 de nominalizări, are o stea pe Hollywood Walk of Fame și a fost selectat în Academia Americană a Artelor și Științelor. Are la activ aproape 1.600 de titluri compuse și, de-a lungul carierei, a lucrat cu „giganți“ ai lumii muzicale, de la Ray Charles la Michael Jackson, vedete al căror succes a fost puternic influențat de contribuția lui Jones.
Quincy Jones, care spunea că este „The ghetto Gump“, cu referire la Forrest Gump, s-a născut în plină criză economică în 1933, în cea mai săracă zonă din Chicago. Crescut în sărăcie, în cartiere violente, și apoi în Kentucky, cu o mamă în azil și un tată abuziv, Jones, un mare talent muzical, a părăsit studiile pentru a intra în lumea muzicii. Cariera sa se împletește cu evoluția muzicii populare nord-americane din secolul XX, traversând jazzul, soul-ul, funk-ul, pop-ul și bossa-nova, până la hip-hop. Este „firul roșu care îi unește pe Dizzy Gillespie și Miles Davis cu Dr. Dre și the Weeknd, un muzician care a apărut cu Elvis Presley și Amy Winehouse, Count Basie și Bono, Nat King Cole și Young Thug“, scrie „The Guardian“.
A început ca aranjor freelance la New York, lucrând cu muzicieni diverși, de la big band la noul val din jazz și rhythm and blues, dovedind o mare abilitate de a lucra în diverse genuri muzicale. A început să își înregistreze propria muzică încă din anii ’50, ca lider al unor grupuri formate din mari muzicieni, inclusiv primul lui big band de 18 persoane, în Europa, în 1959. Pentru a învăța „diferența dintre muzică și businessul muzical“, s-a angajat la Mercury Records, unde primul lui mare hit ca producător a fost It’s My Party de Lesley Gore, în 1963. „Nimeni în lumea muzicii nu avea abilitatea de a-și schimba rolurile mai rapid ca el: între a produce piese pop de succes pentru tineri, a face aranjamente muzicale și a dirija formații precum Count Basie Orchestra pentru un album în colaborare cu Frank Sinatra (It Might As Well Be Swing, 1964), a lansa albume de jazz progresiv și o carieră paralelă de compozitor de succes de muzică de film“, scrie „The Guardian“.
În ce privește această parte a carierei sale, debutul lui Quincy Jones în muzica de film a fost coloana sonoră a filmului The Pawnbroker (1964) de Sidney Lumet și un mare succes – cel al muzicii pentru In Cold Blood (1967), când a fost preferat în fața lui Elmer Bernstein, în ciuda opoziției lui Truman Capote, autorul cărții. Printre alte coloane sonore semnate de el se numără cele pentru In the Heat of the Night, Roots și filmul lui Spielberg, The Color Purple. Piesa lui Jones, Soul Bossa Nova, este tema muzicală a filmelor cu Austin Powers.
În același timp, odată cu intrarea în anii ’70, sporește activitatea lui componistică în jazz, pe care îl amestecă cu blues, soul și funk, și o face alături de mari vedete ale acestor genuri muzicale. Spre finalul deceniului, Jones începe celebra lui colaborare cu Michael Jackson, pe care l-a întâlnit încă de foarte tânăr pe platourile unde se filma The Wiz, o repovestire în cheie afro-americană a Vrăjitorului din Oz. Quincy Jones și Michael Jackson vor realiza împreună trei albume, Off the Wall (1979), Thriller (1982) și Bad (1987), schimbând astfel istoria muzicii pop. Sunt albume care se bazează în principal pe uriașul talent al lui Jackson, dar în care contribuția lui Jones a fost esențială, numărând, printre altele, aducerea lui Rod Temperton în rol de compozitor, aranjarea duetului cu Paul McCartney, vocea lui Vincent Price pe Thriller și aportul lui Eddie Van Halen pe părțile hard rock.
Probabil cel mai spectaculos proiect din cariera lui va rămâne, totuși, We Are the World. Piesă scrisă de Michael Jackson și Lionel Richie, produsă de Quincy Jones și Michael Omartian, piesă destinată strângerii de fonduri pentru Africa înfometată, We Are the World, cu peste 20 de milioane de exemplare vândute, rămâne unul dintre cele mai vândute discuri single din istorie, recompensat cu nenumărate premii. În același timp, rămâne modelul definitiv pentru orice alt proiect muzical de caritate care a urmat. Tot spre finalul anilor ’80, Jones este descoperit de o nouă generație cu albumul său Back on the Block, aproape un rezumat al carierei sale, oscilând între jazz și hip-hop, album încoronat cu șase premii Grammy. Începând din 1991, se implică tot mai mult în Festivalul de Jazz de la Montreux din Elveția, devenind, potrivit „Le Figaro”, o figură emblematică a acestui eveniment muzical. A mai lucrat cu Amy Winehouse și a produs serialul The Fresh Prince of Bel-Air, care a lansat cariera lui Will Smith.
A scăpat de moarte ca printr-o minune în 1969: fusese invitat la petrecerea fatală de la Sharon Tate, cea în care actrița și prietenii ei au fost asasinați de discipolii lui Charles Manson. Quincy Jones a avut noroc fiindcă, pur și simplu, a uitat de invitație.
Jones a fost un producător și un muzician extrem de respectat în industrie. Pentru We Are the World, a convocat în același studio nu mai puțin de 46 dintre cele mai mari vedete ale muzicii. Precaut, a pus pe ușă următorul anunț: „Lăsați-vă egourile la intrare!“. Nimeni nu a îndrăznit să nu îi dea ascultare.
Galerie foto
