Actualitate  -  Nicolae Coande  -  

La congres au participat nume importante ale mediului universitar si academic din Romania, dar si tineri teoreticieni literari preocupati de temele dezbatute: Paul Cornea, presedintele ALGCR, acad. Solomon Marcus, Cristiana Teodorescu, decan al Facultatii de Litere a universitatii craiovene, Al. Calinescu, Corin Braga, Sandra Cordos, Mihai Zamfir, Marina Cap-Bun, Mihaela Anghelescu-Irimia, Romanita Constantinescu, Sorina Sorescu, Gabriel Cosoveanu, Liviu Papadima, Adriana Babeti, Cornel Ungureanu, Dumitru Chioaru, Constantin M. Popa, Mihai Ene, Luminita Corneanu, Marin Besteliu, Lelia Trocan, Marian Victor Buciu, Ioan Lascu, Luminita Medesan, Oana Murarus, Emil Sirbulescu, Eduard Mossang. Toti cei prezenti au sustinut comunicari aplicate in cele doua zile in care ideile s-au incrucisat in spatiul complexului „Flora” din capitala Olteniei.

Au lipsit, mai mult sau mai putin motivat, gruparea ardeleana a ALGCR: Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Al. Musina, Virgil Podoaba, Romulus Bucur, dar si profesorul Mircea Martin, recent demisionat din fruntea revistei „Cuvantul”, sau Carmen Musat, redactorul-sef al „Observatorului cultural”.

In prima zi, congresul a fost deschis prin cuvintul de intimpinare al presedintelui Asociatiei, Paul Cornea, si al organizatorului actualei editii, Gabriel Cosoveanu.

Primul care a discutat problema standardelor de evaluare in cercetarea literara (academica) a fost tot Paul Cornea, care a trasat citeva axe de discutie: istoria problemei considerarii stiintelor naturii si a stiintelor umaniste cu masuri diferite in ceea ce priveste atit esenta acestora, cit mai ales rezultatele, produsele care deriva din cercetarea in cadrul disciplinelor care le compun. Replica pleca de la si se indrepta impotriva unor afirmatii ale lui Solomon Marcus dintr-un amplu interviu recent din „Romania literara”.

Venit de la Cluj, dar si din Argentina, unde in urma cu citeva luni il vizitase, impreuna cu Ruxandra Cesereanu, pe Ernesto Sabato, Corin Braga a vorbit despre aceste standarde de evaluare academica respingind ideea necesitatii publicatiilor ISI. Dimpotriva, cercetatorul clujean a propus doua idei care ar trebui puse in aplicare: aducerea „acasa” de publicatii ISI, prin propunerea spre acreditare ISI a unor reviste interne de mare forta si de o valoare certa, ca „Euresis” sau „Secolul XXI”; a doua idee era legata de faptul ca ar trebui fortat, intr-un fel, CNCSIS pentru a acredita revistele de valoare interna, ca „Romania literara”, „Dilema veche”, „Observator cultural” etc., in virtutea faptului ca aceste reviste asigura o vizibilitate pe care publicatii considerate stiintifice, ca „Analele” unei anumite universitati, nu o ofera.

Replica lui Solomon Marcus a fost, in suma, aceea ca, desi diferite, acestea toate sint pina la urma stiinte si ca rezultatele obtinute in cadrul lor trebuie cuantificate intr-un fel. In plus, publicarea in mult discutatele reviste catalogate in baza de date ISI este benefica cercetarii, deoarece studiul respectiv, prezentat intr-o revista de mare circulatie internationala si de un prestigiu deosebit, poate avea un impact mai mare. Impactul produs asupra comunitatii stiintifice de o anumita descoperire (interpretare sau abordare, in cazul literaturii) este conceptul-cheie prin care se poate „masura” activitatea unui cercetator.

Luminita Medesan, profesoara de liceu la Cluj-Napoca, a deschis discutia asupra programelor scolare, a manualelor si a corelarii lor cu examenul de BAC si cu evaluarea la acest examen, in contextul ultimelor hotariri ale Ministerului. Dialogul a fost sustinut de Liviu Papadima, decan al Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, care a participat la elaborarea programelor scolare si a coordonat unul dintre manualele alternative pentru liceu. Concluzia la care s-a ajuns a fost ca invatamintul se afla intr-un blocaj vizibil. Cu toate ca programele sint bune, fie nu sint intru totul conforme cu manualele alternative (al caror control nu poate fi facut in totalitate) si nici cu modul in care se desfasoara bacalaureatul si cu cerintele acestuia, cu baremele de corectare. In plus, exista multi profesori conformisti si traditionalisti care nu accepta reforma si care utilizeaza tot aceleasi scheme pedagogice, desi conditiile s-au schimbat. Astfel se ajunge la invatarea mecanica, ce ii dezavantajeaza tocmai pe elevii dotati.

La discutie au mai participat, alaturi de Sanda Cordos – Evaluare si valoare in dezbaterile literare din ultimii ani –, si Al. Calinescu si Mihai Zamfir, ambii sustinind, intr-un registru afin, ideea lui Paul Cornea.

Canonul – ce pastram, ce aruncam?

Cea de-a doua zi a intrunirii a avut ca tema de discutie canonul. Diferite abordari s-au facut remarcate, sustinindu-se ideea pastrarii unor autori canonici, mai ales in ceea ce priveste canonul didactic. Nu s-a putut decide cine face, in fond, canonul: criticii, manualele, media, intimplarea, desi ideile dezbatute pareau sa concorde macar in privinta faptului ca nu este posibila aparitia unui canon ex nihilo.

Mihaela Anghelescu-Irimia a propus un alt concept pentru definirea situatiei actuale, pe linga impactul de care vorbea Solomon Marcus, si anume eficienta, care ar fi scopul tuturor activitatilor umane din prezent, modelul venind din sfera tehnica, cea care dicteaza incepind cu secolul XX. Ea a mai sustinut ideea ca, la inceput, pina in secolul al XVIII-lea, disciplinele se aflau in sincretism, nedeterminate, apoi a avut loc o separare a lor, iar acum – prin cultivarea interdisciplinaritatii – s-ar reveni la starea initiala. Si Paul Cornea si, mai ales, Solomon Marcus au contrazis aceasta viziune in temeiul faptului ca sincretismul initial era unul inconstient si, mai mult, ca si atunci exista o taxinomie a disciplinelor, desi era una diferita de cea din modernitate. Solomon Marcus s-a aratat foarte critic si precis in interventia sa: „Pe linga aceste manuale obeze, elevul e silit sa consulte antologii, culegeri de probleme, crestomatii etc. E o situatie de-a dreptul schizofrenica: un copil normal nu poate face fata cantitativismului curricular actual!”.

Gabriel Cosoveanu a pus in discutie rationalitatea discursului publicistic al intelectualilor si primejdiile delirului verbal, ale passe-partout-urilor stilistice si discursive, cu ancorare in registrul etic.

Adriana Babeti a discutat despre noile forme de predare a literaturii comparate in universitati si despre modele americane de predare a acestei discipline la studenti de la facultati nefilologice, prin adaptarea discursului la capacitatile de intelegere si la cunostintele celor care participa la acest curs. De asemenea, a avut in vedere redefinirea temelor de cercetare in raport cu ceea ce se studiaza in Occident in secolul XXI, precum si adaptarea profesorului-cercetator la cerintele inalte ale cercetarii sale si, in acelasi timp, la valul de studenti nepregatiti care cer operarea de modificari in predarea literaturii comparate, aceasta si in virtutea modificarii planurilor de invatamint din universitati.

Cornel Ungureanu a vorbit despre literatura de frontiera, literatura marginala si sansele ei de canonizare.

Problema canonului scolar a fost rediscutata de C.M. Popa si de Liviu Papadima, in contextul noilor dispozitii ale MEC, in special in ceea ce priveste contestata metodologie a promovarii subiectelor la examenul de bacalaureat.

Luminita Corneanu a pus in discutie canonul saizecist si o eventuala reevaluare a acestuia, in vederea largirii sale si asumarii critice a modificarilor canonice.

Sorina Sorescu a vorbit atit despre reevaluarea conceptelor de neomodernism si de rezistenta prin cultura, cit si despre nevoia de teoretizare a acestor concepte.

La discutie au mai participat Romanita Constantinescu si Aurelian Zisu, cu bune interventii despre „Consum si canon”, respectiv „Neimpacatii canonului”.

Ultima interventie a colocviului i-a apartinut lui Mihai Ene, care a vorbit despre conceptul de vizibilitate in spatiul literaturii, mai ales astazi, in epoca media, cind canonul maselor (nu neaparat al criticii) este puternic influentat de prestatia de vedeta a scriitorului, obligat sa se adapteze noilor cerinte si sa se transforme conform pseudo-modelului vizat de publicul larg, sensibil la aparitiile si prestatiile media ale intelectualilor.

Paul Cornea a inchis congresul, dupa care a urmat o intrunire a membrilor Asociatiei in cadrul careia s-au acordat premiile anuale pentru doua carti merituoase de teorie literara si/ sau literatura comparata, apartinind teoreticienilor literari Mihaela Ursa si Ovidiu Verdes.

Intrunirea s-a incheiat cu un concert al unui grup vocal format din studenti ai Departamentului de Muzica din cadrul Facultatii de Litere din Craiova si cu un dineu, ambele desfasurindu-se de asemenea in Complexul Flora.

Constantin M. Popa, redactor-sef „Mozaicul”:

„Daca teoria literara accepta pluralismul canonic, adica existenta unor canoane paralele, in functie de epoca, paradigme, episteme, autoritati critice, paralelismul benign prin definitie, acela intre canonul didactic si cel «elitist», al criticii literare, s-a transformat intr-un cerc vicios care alimenteaza orgolii si tensiuni. In manuale intra scriitori canonici, dar manualul, la rindul lui, omologheaza un scriitor conferindu-i statut canonic.

In consecinta, ca distribuitor canonic, el devine obiect de disputa, scriitorii in viata zbatindu-se in fel si chip sa patrunda intr-un asemenea instrument vazut ca modalitate de consacrare, dar care, in cel mai bun caz, nu reprezinta decit o «anticamera» a canonizarii, mai ales in situatia, frecventa de altfel, cind canonul didactic e o simpla copie, uneori chiar o parodie involuntara, a canonului critic. Iesirea din cerc este posibila doar in cazul in care acceptam observatia transanta a Monicai Spiridon: simpla prezenta intr-un manual nu canonizeaza pe nimeni.”

Dumitru Chioaru:

„Canonul se transmite de la o generatie la alta si se schimba in functie de noile optiuni estetice si ideologice. Ma refer in special la canonul didactic, care este alcatuit din 16 scriitori din trei perioade: clasica, moderna si contemporana, cu centrul de greutate in perioada interbelica, dezvaluindu-si astfel caracterul modern. Am remarcat insa ca din actualul canon didactic au fost omisi inexplicabil scriitori de valoarea poetului Alexandru Macedonski, promotor al modernismului, si a prozatoarei Hortensia Papadat-Bengescu. Lipsesc, de asemenea, scriitorii avangardisti (Tristan Tzara, Fundoianu, Voronca s.a.), ca si cei din diaspora (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu s.a.), care ar oferi o legitimare nu numai nationala, ci si internationala. In opinia mea, scoala este si trebuie sa ramina o institutie a canonului, prin cultivarea gustului estetic si dezvoltarea spiritului critic al elevilor/ studentilor, in baza unor valori peste care nu se poate trece.”

Liviu Papadima, decan al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti:

„Avem constant in discutie problema mult dezbatutei liste de autori canonici, atunci cind vine vorba de modul in care alcatuim un manual. Trebuie sa intelegem ca lista are un caracter practic, in special, si este o solutie de compromis. Este o recomandare de care profesorii trebuie sa tina seama, in virtutea propriei deontologii si pregatiri profesionale. Canonul scolar, caci despre el vorbim, devine un spatiu de negociere intre programa stabilita de MEC, autori, critici, profesori. Ceea ce s-a reusit in aceasta perioada de dupa 1989 a fost, ca rezultat notabil al debirocratizarii in domeniu, eliminarea canonului administrativ, adica a stampilei ministerului! Iata ca, desi credeam ca este o victorie definitiva, inca ne mai miram ca am eliminat stampila!”

Adriana Babeti:

„Canonul, ca sa evitam definitiile ocolitoare, este un fel de lista Top ten, Top 20, chiar Top 30. Orice discutie pe aceasta tema, indiferent de nivelul de abordare, e dinamita curata. Spune-mi in ce companie te gasesti, ca sa-ti spun cine esti – iata ce se poate spune liminar cind vine vorba de acest principiu al listei de excelente care este canonul. Problema este – satisfac autorii canonici gustul contemporan? Cum se stie, topurile sint relative, tin de gust, dar si de diversitatea reactiilor, ca si a motivatiilor estetice care definesc canonul unei epoci. La noi, chestiunea este intens dezbatuta si intoarsa pe toate fetele, dar nu s-a ajuns inca la un acord. Poate este mai bine asa. A inceput de ceva vreme o campanie de traduceri din opere literare care sa ne reprezinte cu succes in strainatate. E de ajuns atita? In Franta, unde am fost recent, autorii estici cei mai vizibili sint ungurii, rusii, polonezii. Ceilalti «estici», intre care romanii si bulgarii se detaseaza, sint «pitulati» in librarii in rafturile cele mai de jos, greu vizibili. In Ungaria, spre deosebire de Romania, functioneaza de mai multi ani o tabara internationala pentru traducatori din cei mai buni scriitori unguri: Peter Nadas, Peter Esterhazy, Imre Kertesz etc. Autorul vine acolo, isi intilneste traducatorul, discuta asupra traducerii, fac schimb fructuos de opinii in ceea ce priveste actul traducerii. Astfel, se creeaza o punte valabila intre culturi, si asa se iese din anonimatul parerilor de rau: pe noi de ce nu ne cunoaste nimeni?”