Continuăm Jurnalul
Joi, 7 noiembrie
Am făcut imprudența să mă întorc în România pentru câteva zile și îmi doresc să: a) nu mă fi născut; sau b) să mă fi stabilit în iad. Peste tot vulgaritate, prostie și ticăloșie.
Până la urmă singura alegere care contează rămâne tot între Uruguay și Noua Zeelandă.
Acum șaptesprezece ani am ajuns, în trena unui reportaj, nu la unul, ci la două parastase organizate deodată într-o pizzerie de la Piața Chibrit, parastase a doi foști fotbaliști giuleșteni, Leahu și Greavu. Am mâncat colivă cu Rică Răducanu și am zis veșnica lor pomenire. Și acolo o doamnă îl tot lăuda pe patron (cred că se numea Tom): mereu umbla cu o carte în mână și uite că i-a ajutat Dumnezeu și a ajuns om mare, are pizzerie. Cred că n-am ținut cartea care trebuie în mână că n-am pizzeria, n-am nimic.
O notă de acum șase ani: La cum cară la papornițele alea, deși s-au inventat roțile, e destul de clar că Livache de la Gratia are și al doilea semn al nereformabilului greier intracălcâi: dacă îl lăsau carpato-danubiano-ponticii în destinul său firesc, și nu-l alegeau să îi conducă, facem pariu că balegăgea pe stânga scării rulante de la metrou?
O altă notă de acum șase ani: Nu e așa grav, bucureșteni, că nu mai e apă caldă. Oricând există și varianta să se spele fiecare individ cu Firea pe cap.
O notă de acum cinci ani de când, din păcate, a ieșit Borcea-Butelie din pușcărie: Ce drăguț, glumițe cu infractorul fertil eliberat condiționat. În loc să pună parul pe justiția la mișto, carpato- se ține de glumiță cu barza și aplaudă la garduri. Aia e.
O altă notă de acum cinci ani: La intrarea în Iași, pe bulevard, ne-a întâmpinat un cal frumos și liber, cu stea albă în frunte, în postludiul unui galop.
La Bârlad un cetățean a ridicat întrebarea: Ce oră e? E 7, i s-a răspuns. Dimineața sau seara? Seara, i s-a spus. Ce zi? Era ziua de marți. Iertați-mă că sunt puțin abulic, a mai precizat cetățeanul.
Altădată un turist francez ne-a întrebat dacă avem două minute să-i dăm indicații cu privire la o locantă, we are jobless, we are useless, we have no life, we have time, i-am răspuns (ca un spirit de glumă, așa). Locanta era tot înainte și la dreapta.
E frumos în delegație, mai venim.
O notă de acum doi ani: Mă aștept ca din 2024 să bage vlahii rotativa și la Cotroceni. Ca la paznici, o să fie tov. gen. dr. Ciucă președinte de zi și tov. Geoană președinte de noapte.
O altă notă de acum doi ani: Chiar nu știu de ce, dar când îl aud pe Ciolacu vorbind de dreapta și stânga numai la doctrine și orientări politice nu mă gândesc.
Și încă una de acum doi ani: Eu cred că dârele albe de pe cer sunt semnul că se pogoară Dănuț Andrușcă, salvatorul vlahilor.
Miercuri, 6 noiembrie
Donald Trump este din nou președinte, ceea ce arată din nou că ăl’ mai prost om din lume chiar e americanu’.
Am văzut la cinema Anul Nou care n-a fost. Românesc, dar bun. Chiar reușește să prindă bine lucruri esențial din ceaușism, cum ar fi de pildă acel sentiment general de epuizare.
Un popor în pragul căderii nervoase. Bine scris, bine jucat, în sfârșit un film, ca să zicem așa.
Marți, 5 noiembrie
Cele mai multe caractere nule le-am întâlnit în România în următoarele profesii: a) în sistemul de sănătate; b) în sistemul juridic; c) în politică; d) în media. Da, politicul e abia pe locul trei.
Luni, 4 noiembrie
Am mai scris asta acum 12 ani. O scriu din nou: în România, pentru politicieni, omul e o anexă deranjantă la dreptul la vot.