A fost făcut public cel mai recent Barometru de consum cultural realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, unicul instrument de acest fel care contorizează variațiile de interes pentru zona bunurilor simbolice din România.
„Comunități de consum în contextul schimbărilor societale 2023“ este unghiul de abordare al echipei de sociologi. Eșantionul la care s-a recurs este „reprezentativ la nivel național pentru populația de 18 ani și peste. Volumul aproximativ este de 1.035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%“, cum se precizează în preambul.
Statistici culturale există și la scara UE, de regulă axate pe finanțarea din PIB alocată culturii și pe itemi de interes pentru acte culturale publice, Eurostat. După cum ne imaginăm, țara noastră nu se clasează prea bine în comparația europeană, fiind constant pe ultimele poziții, la întrecere cu Bulgaria. Revenind în interior, la practicile din România, nu s-au făcut alte sondaje care să releve starea de fapt, de pildă, într-o comunitate, pe o ramură de creație ori într-o instituție anume.
O modelare educațională specifică
Institutul Național de Statistică colectează informații de la operatorii instituționali și le asamblează anual, însă ele sunt de ordin general. Reflectarea realității prin numere și grafice e utilă, chiar necesară periodic, pentru a vedea exact cum stăm. E mereu primul pas în elaborarea unor programe concrete care, pe termen mediu și lung, să îmbunătățească cifrele. Dar să vedem câteva dintre ele.
În privința artelor spectacolului, 13% din cei din eșantion au participat la spectacole de teatru și doar 11% la muzică cultă. Peste 75% dintre respondenți nu au mers la teatru niciodată în ultimul an. Și nici la un concert filarmonic, la operă sau la balet. În cazul acestora, pentru participare, dincolo de ofertă, e necesară o minimă cultură de specialitate. Forme mai elitiste decât teatrul, ele presupun un antrenament prealabil, preferabil încă din copilărie, de familiarizare cu rutinele de receptare, de tipul când să aplauzi, ca să nu interferezi negativ concentrarea interpreților, educarea ascultării etc. Presupun, adică, o modelare educațională specifică, inclusiv curiozitatea și plăcerea de-a asista.
Tendința de ansamblu a ultimilor ani este de scădere lentă, dar constantă, cam cu două procente la fiecare 12 luni. Pe genuri, frecventare teatrului (în afara festivalurilor) este de 12% masculin și 10% feminin.
O schimbare neașteptată, chiar dacă de diferență sensibilă – doar 2 procente –, căci mentalul colectiv era dominat de ideea că femeile inițiază mersul la teatru, că ele constituie majoritatea din fotoliile de catifea.
Educația are un rol determinant
Din perspectiva grupelor de vârstă, cei mai prezenți în sălile de spectacol, adică în ultima jumătate de an au vizionat un spectacol, sunt din categoria 18-35 de ani (14%). Deși cercetarea nu și-a trecut în obiective situația privind copiii și adolescenții, logica ne îndeamnă să afirmăm că acolo lucrurile stau bine. Altfel n-am avea acest eșalon de 14% secvent, deprins de la vârstă fragedă că teatrul e frumos și util în dezvoltarea personală.
Îi urmează îndeaproape adulți de 36-50 de ani (13%). Fără pretenții de infailibilitate, o primă explicație vine din activismul social, din posibilitățile lor materiale, suficiente pentru a le îngădui investiții în sine, adică achiziționarea unui bilet ori a mai multora pentru o reprezentație. Cel mai prost stă grupa 51-65 ani (doar 7%), pensionarii atingând o medie de 9%.
Corelat cu nivelul educațional (un item determinant când în discuție e cultura înaltă), studiile superioare sunt acelea care vin la pachet cu aspirații de consum (24% dintre consumatorii de cultură scenică au frecventat o universitate), urmate de liceu și, în coadă (3%) se poziționează absolvenții a cel mult studii gimnaziale. Adevărul că educația are un rol determinant e ranforsat, iată, de rezultatele măsurătorii statistice.
Echilibrarea accesului la cultură
E momentul să vedem care e situația în alte medii decât marile orașe. La sate, 7% susțin că merg la teatru. În cifre absolute mi se pare exagerat, ținând cont că în mediul rural nu se produce deloc teatru, iar de jucat, se joacă ocazional. Inițiativele care vizează mediul rural sunt cvasi-inexistente, deși o rețea de cămine culturale oferă spații decente. Ce să consume oamenii aceștia, dacă toate instituțiile specializate sunt localizate în marile orașe? Veți spune că merg la oraș. Poate cei din zonele periurbane, nu și cei izolați din cauza infrastructurii și a mijloacelor de transport. Ca să nu mai vorbim de nivelul sărăciei.
Stimularea proiectelor care să crească interesul pentru arta scenică și să ofere oportunități în rural și urbanul mic devine obligatorie. Urbanul cu peste 100.000 locuitori stă mai bine (23%), prezint doar extremele, ca să nu ne împotmolim în atâtea numere.
Statistici avem, ce facem cu ele?
Instituțiile de specialitate și societatea civilă atrag atenția asupra lor, urmează ca factorii decidenți să-și asume realitatea și să conceapă politici publice adecvate. Din care să se desprindă strategii, să găsească și să aloce resurse pentru corectarea stării îngrijorătoare. Altfel spus, să intervină asupra cauzelor. Să gândească pe termen mediu și lung pentru echilibrarea accesului la cultură al tuturor cetățenilor. Care să le stimuleze apetitul cultural și să le ofere oportunitatea de a-l satisface.