Interviu  -  George Onofrei  -  

As vrea sa vorbim pentru inceput despre documentarul Culianu in tara lui Ceausescu. Care a fost scopul principal pentru care ati ales tema aceasta?

In primul rind, filmul documentar despre Ioan Petru Culianu, care cuprinde doua episoade – primul: Culianu in tara lui Ceausescu si al doilea: O moarte la Chicago –, face parte dintr-o serie pe care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, impreuna cu Televiziunea Romana, a initiat-o, o serie intitulata Reconstituiri si care trateaza astfel de subiecte din istoria recenta a Romaniei. Filmul despre Culianu a fost ideea Luciei Hossu Longin. Cu totii am fost entuziasmati de ea pentru ca este in continuare un episod incert – ma refer la asasinarea profesorului Culianu, despre care inca nu stim multe, doar felul in care s-a desfasurat. Nu stim cine a ordonat crima si nici cine a executat-o. Acesta a fost rationamentul. Filmul a fost deja difuzat de Televiziunea Romana si, din cite am inteles, a avut o audienta acceptabila pentru zilele noastre, cind succes au doar emisiunile mondene si cele cu manelisti.

Care sint elementele noi pe care le aduce filmul?

Asa cum spuneati si dvs., am vrut sa reimprospatam memoria colectiva in ceea ce priveste activitatea profesorului Culianu, care este una remarcabila, Ioan Petru Culianu fiind practic un geniu al culturii romane, geniu care a fost fortat sa paraseasca Romania, care dupa ce a trecut prin Italia si Olanda „s-a refugiat“ in Statele Unite, la o universitate prestigioasa, cea din Chicago, Divinity School – profesorul Culianu era specializat in istoria religiilor si a lucrat indeaproape cu Mircea Eliade. Astfel ca, desi cartile lui Culianu s-au publicat in ultimii ani la Editura Polirom, seria fiind ingrijita de Dan Petrescu si Tereza Culianu- Petrescu, am vrut ca povestea, cea care are trasaturi absolut umane, sa ajunga din nou la public si, de ce nu, sa sensibilizam institutiile statului pentru a se initia noi demersuri, presiuni pentru elucidarea acestui caz enigmatic.

Nu este prea tirziu pentru asta? Si dvs., in documentar, ati aratat ca dosarul de la SIE a disparut. E suficient timp incit sa se fi sters toate urmele.

Urmele s-au sters, asa este, dar toata lumea este de acord astazi ca a fost un asasinat politic, culmea, savirsit in 1991, si nu inainte de ’90, ca acest asasinat politic isi are radacinile la Bucuresti, desi s-a petrecut la Chicago, si ca persoane influente din politica romaneasca de atunci, din 1991, au stat in spatele acestei crime. Acum sa va spun ceva: atit timp cit subiectul este deschis in continuare si dezbaterea exista, oricind poti spera ca la un moment dat sa existe o persoana care a fost mai mult sau mai putin implicata si care sa marturiseasca aceasta implicare, presata de constiinta. Dupa parerea mea, singura posibilitate prin care mai putem afla adevarul despre cine a ordonat aceasta crima este doar prin aceasta maniera: cineva sa recunoasca cine a fost implicat si cum.

Ne-ati dezvaluit ca la vremea cind ati realizat documentarul cu Lucia Hossu Longin, fiind demnitar in cadrul Executivului, ati putut avea un alt tip de discutie cu politia din Chicago, care v-a dat si un nume. Desigur, nu va putem cere sa ne spuneti acest nume. V-as intreba insa altceva: daca acel nume ar fi deconspirat, am citi o anumita perioada a Romaniei intr-o alta cheie?

In primul rind, trebuie sa recunosc ca, odata aflat la Chicago – in acea perioada (acum un an cred ca a fost) eram consilier de stat pe probleme de securitate nationala al primului ministru, aveam certificat ORNIS care presupunea accesul la informatii clasificate –, am reusit sa am o discutie pe aceasta tema cu politisti de acolo, o discutie confidentiala intrucit acestia m-au rugat sa nu o fac publica tocmai pentru ca e vorba de niste suspiciuni pe care le au si care nu sint dublate de nici o dovada. Nici o institutie serioasa nu isi permite sa inainteze nume fara sa poata demonstra ce implicare au acestea. In aceste conditii, au avut loc discutii despre persoanele care ar fi putut fi implicate. Politistii americani au fost interesati, la rindul lor, daca partea romana a reusit sa stringa in aceasta perioada alte date pe care sa le poata folosi. Pot sa va spun ca din ce am inteles de la ei este vorba de un grup de persoane implicat, iar aceasta implicare nu a fost institutionalizata, nu s-au folosit resurse ale institutiilor statului roman de atunci, ci pur si simplu s-au folosit contacte si cunostinte ale unor persoane care au lucrat in domeniul informatiilor pina in 1989, deci in Securitate, si care puteau cu usurinta sa angajeze ucigasi platiti. Aveau deci acces la lumea interlopa din Romania pentru ca o cunosteau foarte bine. Asadar, un grup de 4-5 persoane care au stat in spatele acestui asasinat si, asa cum spuneam la inceput, cu conexiuni la nivelul politicului romanesc. De altfel, filmul prezinta o declaratie nelinistitoare a presedintelui Ion Iliescu din 1991, care intr-o conferinta de presa spune despre Ioan Petru Culianu ca era un smintit. Asta dupa ce a fost asasinat.

Nu avea cuvinte prea elogioase nici la adresa lui Mircea Eliade. Ii includea in aceeasi categorie si spunea ca, pina la urma, faptul ca Ioan Petru Culianu „a patit-o“ i se cuvenea.

Ce ma ingrijoreaza pe mine este ca nu exista nici o urma umana in aceasta declaratie, pentru ca vorbim totusi de un om asasinat, umilit prin felul in care a fost asasinat, si nu despre orice om, ci despre un profesor remarcabil. Oricine ar fi fost insa aceasta persoana, eu personal as fi gasit cuvinte de apreciere dupa un astfel de episod trist si nu l-as fi denigrat in continuare. Chiar si daca ar fi fost asasinat Corneliu Vadim Tudor, as fi putut sa zic, dupa acest episod tragic, citeva cuvinte dragute despre el. Or, cind il vezi pe presedintele Romaniei de atunci accentuind si insistind pe aceasta nota plina de ura impotriva unui intelectual roman nu poti decit sa te ingrijorezi si sa tragi concluziile firesti, si anume ca, pina la urma, acest asasinat i-a folosit daca vorbeste astfel despre el.

Politia a analizat toate pistele, a stabilit care sint false, si majoritatea erau. Si-a propus documentarul sa mai elimine o pista, si anume aceea ca a fost bratul lung al miscarii legionare care s-a stabilit in Statele Unite si l-ar fi atins pe Culianu din urma, asta vizavi de intilnirea lui Culianu cu Regele Mihai?

E o ipoteza absurda. Evident ca am eliminat-o, asa cum de altfel, dupa parerea mea, si anchetatorii cred ca au eliminat toate aceste ipoteze absurde, si anume ca a fost asasinat de legionarii romani din Chicago sau ca au fost tot felul de povesti de dragoste incheiate tragic, sau ca e vorba de o afacere cu droguri si alte prostii de genul acesta, care nici macar nu merita mentionate. Cred ca atit filmul, cit si cei mai multi dintre cei care l-au cunoscut pe profesorul Culianu sau pur si simplu ii cunosc opera merg pe aceasta ipoteza a asasinatului politic cu origine la Bucuresti.

Cum priviti declaratiile lui Virgil Magureanu din film?

Virgil Magureanu este laconic, dar in acelasi timp sarac in informatii, desi sint convins ca stie mult mai multe tocmai pentru ca in acel moment era seful Serviciului Roman de Informatii. Or, cel putin din perspectiva contactelor si a unei timide colaborari pe acest subiect dintre Serviciul Roman de Informatii si FBI, de exemplu, sau Politia din Chicago, Virgil Magureanu ar fi trebuit sa fie mult mai descriptiv si sa ofere mai multe informatii. Insa nu se astepta nimeni ca Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, sa vina si sa spuna adevarul sau tot ceea ce stie despre acest episod trist.

La un moment dat, in documentar este atinsa aceasta chestiune, ca figurile lui Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu nu au fost pastrate aproape in nici un fel institutional la Divinity School…

Cu tristete am remarcat acest lucru cind am ajuns la Chicago. Practic, despre activitatea lui Mircea Eliade la Divinity School nu mai exista urme, nici o placa comemorativa, nici o strada care sa ii poarte numele – Eliade a avut totusi o activitate destul de lunga acolo, in comparatie cu Ioan Petru Culianu care, fiind asasinat, nu a reusit decit sa debuteze in aceasta activitate la Universitatea din Chicago. Nici Culianu nu este prezent. Eu cred ca motivul este acela ca oficialii universitatii nu doresc sa vorbeasca despre un asasinat care s-a petrecut in cadrul campusului si care ar fi blamat universitatea tocmai pentru ca nu au fost institutionalizate masurile de securitate necesare pentru ca astfel de evenimente sa nu aiba loc. Mircea Eliade e un caz aparte. Au existat tot felul de discutii si dezbateri despre trecutul lui Eliade in perioada de glorie a Miscarii Legionare si e posibil ca tocmai din acest motiv sa se vrea ca amintirea lui Mircea Eliade la Chicago sa fie extrem de redusa.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu este o institutie politica

Una dintre recomandarile Raportului Tismaneanu era tocmai aceea de a se infiinta la final o institutie care sa duca mai departe munca inceputa. Vi se pare necesara acum infiintarea unei alte structuri, mostenitoare a comisiei?

Nu cred, din moment ce pe acest palier lucrurile s-au consolidat, in sensul ca din 2000 avem Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care gestioneaza Arhiva Securitatii, exista din 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, care se apleaca nu numai asupra arhivei Securitatii, ci asupra arhivei comunismului in general. In aceste conditii, nu vad rostul infiintarii unei alte institutii de vreme ce acestea exista deja si functioneaza. Probabil ca intentia membrilor comisiei a fost aceea de a propune continuarea unor proiecte demarate de Comisia Prezidentiala – imi aduc aminte ca printre proiecte se numarau o enciclopedie a comunismului romanesc sau publicarea arhivei pe care membrii comisiei au reusit sa o vada in acea perioada si care nu a putut fi publicata in Raport pentru ca era destul de mare –, iar eu sint perfect de acord cu asta. Cred ca noi am propus cooperarea cu membrii comisiei pe aceste proiecte, intrucit cuvintul de ordine in acest domeniu este „armonizare“. Armonizare cu alte institutii, cu alte persoane care isi desfasoara activitatea in domeniu si cu care trebuie sa colaboram pentru ca nu are nici un rost sa ne situam pe pozitii contradictorii din moment ce desfasuram aceeasi munca.

Cum vedeti viitorul Institutului?

Observ cu tristete ca se schimba foarte multe persoane din administratie in Romania dupa alegerile din noiembrie 2008. Nu contest acest lucru facut atunci cind e vorba de posturile politice. In ceea ce priveste Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, trebuie sa spun de la inceput ca acesta nu este o institutie politica. El face o munca de cercetare si investigare in domeniu si cred ca pina acum a avut rezultate remarcabile, daca stam sa ne gindim si la timpul scurt care a trecut din momentul in care a fost infiintat. Asadar, din moment ce nu este o institutie politica, nu vad de ce politicul, si anume guvernul, si-ar manifesta intentia de a face schimbari de personal aici. Doar in situatia in care noul guvern PDL-PSD doreste sa plateasca polite sau are intentia de a anihila anumite persoane care lucreaza in Institut sau care fac parte din Consiliul Institutului.

Am pus aceasta intrebare si pentru ca, involuntar, dvs. si presedintele Institutului, Marius Oprea, sinteti priviti ca doua persoane foarte apropiate de fostul prim-ministru.

Eu i-as indemna pe toti care vor sa ne priveasca sa ne priveasca in primul rind ca specialisti in domeniu si in al doilea rind ca liberali, pentru ca in ceea ce ma priveste eu sint membru PNL, dar asta nu imi afecteaza cu nimic munca in cadrul Institutului atita vreme cit biografiile noastre sint curate si nepartinitoare politic din acest punct de vedere. Eram buni pentru Partidul Democrat in momentul in care era PSD la guvernare, guvernul Adrian Nastase, si scriam atunci despre implicarea Securitatii in viata politica, iar acum nu mai sintem?

Volume care trateaza tema asasinatului misterios al lui Culianu

Noua carte a lui Norman Manea

Intervievat la Tirgul de Carte de la Frankfurt (octombrie 2008) de „Evenimentul zilei“, Norman Manea a  vorbit despre subiectul noii sale carti: „In noua mea carte voi scrie multe despre moartea lui Culianu. A existat un interviu in sensul acesta, al cuiva pe care prefer sa nu-l numesc, care a luat legatura cu comunitatea romana nationalista din Chicago si a discutat cu ei moartea lui Culianu. Iar ei au spus: «Culianu a fost membru al familiei». Dupa cum stiti, in limbajul mafiei familia are o anumita structura… Cine tradeaza este pedepsit. Acesta era un raspuns pe care m-am bazat cind am scris despre cauza mortii lui Culianu. Dar nu vreau sa vorbesc mai mult despre noua mea carte acum“.

Documentarul Culianu in tara lui Ceausescu

Narator: Stejarel Olaru.
Consultanti: Tereza Culianu Petrescu, Ted Anton, Stejarel Olaru
Imagine: Valentin Ilie.
Producator: Alexandru Munteanu.
Realizator: Lucia Hossu Longin.
Regia: Dan Necsulea.
Durata: 100 min