Avem o problemă foarte mare. Cea a încrederii pe care o mai pot avea românii în actul democratic prin definiție: votul. Cu alte cuvinte, părerea și opțiunea fiecăruia dintre noi în ce privește viitorul. Iar asta se leagă de golirea de sens pe care o seamănă Curtea Constituțională. Practic, prin decizia CCR de renumărare a voturilor, guvernul perdant își ia angajații și trece, evident, de o imparțialitate perfectă, la renumărare. Aici vorbim despre angajații la nivel județean, din prefecturi, din ce se pare. Care încep să numere buletine de vot din saci deja desigilați, în condiții pe care nu le cunoaștem. Care este posibilitatea de fraudare, vă întrebați? Cam cât vă închipuiți.
Bine, nu mergem numai pe un scenariu al răului, unde votul este tot mai pipernicit și manipulat. Dar încrederea românilor în CCR este tot mai redusă, iar acum asistăm la un episod care parcă vine pentru a pune piatra de căpătâi în bizuința pe care cetățenii o pot avea când este vorba, până la urmă, în autoritatea supremă în ce privește justiția. Ce ne arată asta? Un stat viliform, permeabil, slab prin definiție și în care CCR este în poziția nu numai de a îl arunca în haos, ci și de a-și depăși atribuțiile – ceea ce mi se pare incredibil, dar ceea ce a și făcut.
Insuportabila ușurătate a votului
Din punctul meu de vedere, ne găsim într-un moment de răscruce. Nu vreau să par apocaliptic, sub nici o formă. Dar trebuie să înțelegem că am ajuns aici pentru că așa ne-am format și deformat. Ar fi simplu să pun asta doar pe seama conducătorilor României – chit că acum vedem ce înseamnă România educată. Ar fi absurd să spun că o parte sau alta trebuie dusă în derizoriu. Însă ce pot spune este că educația a fost aruncată într-o ghenă și acolo a rămas. Acolo unde aruncăm gunoiul cât se poate de menajer. Iar asta pot pune pe seama guvernanților, nu a oamenilor. Altfel, nu suntem obișnuiți decât să fim susținători ai unei părți. Prea puțini sunt cei care încearcă să pună în balanță și părțile pro, și pe cele contra ale unei idei. Iar de aici ajungem la radicalizarea subiacentă pe care o vedem astăzi cum se manifestă. Și mai este o parte a acestei radicalizări: neîncrederea.
Neîncrederea mi se pare una dintre cele mai grave ispite ale vieții omenești. Pentru că face aproape imposibil să mai clădești ceva. Iar asta face cu atât mai incredibilă sabotarea democrației, care este construită pe încredere reciprocă, de către CCR prin decizia luată. Cam toți românii se vor simți atinși și se vor întreba ce mai înseamnă votul. Cine numără. Cum o face. Și care mai este rostul. Așa că putem spune că, într-o realitate ce încă mi se pare improbabilă, chiar CCR este în postura în care atacă cel mai puternic fundamentele democratice ale statului român.
Un drum de urmat
Practic, într-o țară care se află cumva în derivă democratică, Curtea Constituțională vine să declanșeze o criză în plus. Iar, din ce știm, decizia e cam la limita neconstituționalului. Legea impune explicit repetarea turului 1. Atât. Nimic altceva. Tensiunea socială este deja la cote ridicate. Faliile sociale se tot adâncesc. Din falii devin râpe. Și nu vorbim numai despre diferențele de statut social, ci și pe aceleași paliere. Devenim o societate tot mai divizată. Am ajuns, la nivel general, să căutăm ce ne separă, în loc de normalitate, să vedem ce ne unește, așa cum e fiecare.
Feliile adiacente ale realității în care ne izolăm devin tot mai ermetice, de fapt tot mai puțin deschise la dialog. Urmează să vină înjurături precum „Du-te-n bula ta“. Încheierea comunicării înseamnă o fracționare a câmpului social. Or statul ar trebui să lucreze tocmai pentru unificarea sa, oricât de diferiți am fi.
Dar CCR nu a făcut asta, ci dimpotrivă. Curtea garantă a democrației a lovit tocmai în sistemul democratic. Și sunt milioane de oameni care simt că votul lor a fost aruncat în derizoriu. În nimic. Că ei sunt un nimic. Iar cei aflați la putere acum o simt – e o hemoragie a votului care afectează direct partidul roșu. Și este una puternică, a furiei care se ridică din toate părțile. Pentru că dacă îi mai unește ceva pe români, atunci este furia față de guvernare. De aici numărul ridicat de voturi pentru un extremist, de aici votul care să nu îi cuprindă pe conducătorii celor două partide puternice din țară în turul al doilea. Furia este cea care, din păcate, conduce România. Și de aici oamenii pe care îi întâlnești în piețele publice la ceas de seară în manifestații ale grețurilor provocate de cei de la putere. Și, acum, și de CCR. Avem un drum și trebuie să-l urmăm. Chiar dacă se încearcă să ni se facă silă iarăși de tot ce înseamnă politică. Eu încă mai cred că îmi place libertatea, fie și cea de a spune prostii. Dar prostiile făcute de CCR sunt în fapt un îndemn de a ne gândi ce rol are această instituție și cine îi modulează tonul. Căci depășirea limitelor Constituției este o problemă uriașă, care cam lovește în chiar Constituție.
O Românie golită de sens democratic înseamnă o Românie fără viitor. Aici suntem. Și aici ne decidem. Încotro?