La fel de japonez ca sushi, samurai și sakura, Godzilla împlinește 70 de ani de existență în această toamnă, într-un context politic la fel de amenințător ca cel din anii ’50.
Pentru mare parte a publicului de astăzi, Godzilla reprezintă doar super-dinozaurul care face echipă cu King Kong în ultimele blockbustere infantile made in USA, cum este recentul Godzilla × Kong: The New Empire. Dar trucajele digitale nu pot acoperi diferența uriașă între acest Godzilla de plastic colorat și adevăratul Godzilla, primul, cel alb-negru, cel care trezea fiori de spaimă în inima spectatorilor japonezi de acum șapte decenii.
Fiindcă, atunci când Godzilla ieșea din ocean în 1954 pentru a distruge orașul Tokyo, el reprezenta de fapt simbolul devastării nucleare pe care Japonia o trăise cu un deceniu înainte.
Godzilla este un monstru fictiv născut dintr-o tragedie națională și, chiar în istoria lui ficțională, se spune că el a luat naștere în august 1945, odată cu bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki. „E important să ne amintim că Japonia este singura țară de pe Pământ care a suferit direct un bombardament atomic. De aceea, Godzilla este un film pe care numai japonezii îl puteau realiza“, spune Steven Sloss, un specialist în filmele nipone cu monștri gigantici, monștri pe care japonezii îi numesc kaiju. Spectrul devastării nucleare a terifiat Japonia în doi timpi. La aproape zece ani de la bombardamentele atomice, în martie 1954, echipajul unui vas japonez de pescuit numit Daigo Fukuryū Maru (Dragonul Norocos Cinci) a fost acoperit de o ploaie de material nuclear provenit din testele atomice făcute de americani în atolul Bikini și duse de vânt la mii de kilometri distanță. Un membru al echipajului a murit din cauza expunerii la material iradiant, iar guvernul japonez a descoperit că tonul pescuit și vândut în țară era de asemenea contaminat. „Pentru japonezi a devenit clar că, orice ar face, vor fi bântuiți de radiațiile letale provenite din exteriorul țării“, spune dr. Jeffrey Angles, profesor la Western Michigan University, citat de BBC.
Aceste două evenimente tragice, la un deceniu distanță, au fost cele care au furnizat inspirația pentru Godzilla. Spectrul distrugerii nucleare, dar și filmele King Kong (1933) și Bestia de la 20.000 stânjeni marini (1953), filme cu animale gigantice pe care niponii, prin prisma credințelor lor, le-au interpretat într-un fel propriu.
În 1954, lui Tomoyuki Tanaka, producător al studioului Toho, i-a venit ideea de a combina oroarea atomică cu un monstru uriaș și a angajat un prolific autor SF, Shigeru Kayama, să conceapă o poveste, iar acesta a venit cu ideea unei metafore antiatomice.
Toată echipa care s-a implicat în realizarea filmului a abordat subiectul cu aceeași seriozitate, începând cu regizorul Ishirō Honda, și, aproape incredibil, filmul Godzilla ajungea pe marile ecrane la șase luni de la incidentul cu Daigo Fukuryū Maru.
Godzilla, sau Gojira în japoneză, a avut un succes imediat, nu numai în Japonia, iar monstrul a devenit vedetă peste noapte, în ciuda mijloacelor precare din punct de vedere ale tehnicii trucajelor din epocă și a mijloacelor financiare reduse. Ishirō Honda, care fusese prizonier în timpul războiului și care văzuse cu ochii lui ruinele orașelor japoneze, era foarte hotărât să recreeze cu mare grijă imaginile apocaliptice din istoria recentă în scenele în care Godzilla distruge Tokyo cu răsuflarea lui atomică. Realizatorii și-ar fi dorit efecte speciale mai sofisticate, precum animația cadru cu cadru, pe care o folosise Willis O’Brien în King Kong. Dar, cum japonezii nu aveau nici banii și nici timpul necesar, pentru Godzilla s-a recurs la tehnica mai primitivă a unui actor (Haruo Nakajima) îmbrăcat într-un costum de cauciuc care se plimbă și distruge un oraș în miniatură.
Chiar și așa, scenele cu Godzilla sunt teribil de eficace, poate mai mult decât avatarurile lui digitale de astăzi, fiind încărcate cu o emoție mult mai profundă pentru spectatorii din 1954. „Din mulțimea de adulți care au dat buzna în cinematografe să vadă Godzilla, mulți izbucneau în plâns“, spune dr. Angles. „Filmul devenise un soi de metodă terapeutică pentru niponi pentru a intra în contact cu traumele personale provocate de războiul mondial“. „Filmul original“, spune Steven Sloss, „este foarte, foarte special. Îl poți compara cu Bestia de la 20.000 stânjeni marini (bazat pe o povestire de Ray Bradbury), fiindcă ambele filme, producții alb-negru, au ca erou un monstru reptilian preistoric și foarte radioactiv. Dar similaritatea este doar superficială. Bestia de la 20.000 stânjeni marini a fost făcut pentru spectatorii de la matineele de sâmbătă, puști și adolescenți. Nu e trist, nu e tragic. Dar scenele de suferință umană din Godzilla sunt, în schimb, sfâșietoare“.
Succesul filmului original l-a plasat imediat pe orbita comercială. La doar câteva luni de la premieră se lucra deja la prima continuare. În sine, seria numără, numai în Japonia, 33 de filme cu Godzilla și o întreagă menajerie de creaturi similare din universul kaiju. Asta fără a mai lua în calcul și numeroasele filme americane, inclusiv o serie de animație pentru copii din anii ’70.
Chiar și așa, Steven Sloss crede că Godzilla rămâne „una dintre cele mai bogate tonal francize din istoria filmului, iar Godzilla, monstrul, un caracter fluid teribil de alegoric“. Godzilla a fost creat ca o personificare a pericolului nuclear; de-a lungul zecilor de filme care au urmat, el a ajuns să reprezinte „lupta cu poluarea, cu schimbările climatice, cu consumerismul și cu capitalismul“.
În cele mai recente filme americane, Godzilla e doar un pretext pentru blockbuster. Japonezii însă, în ultima vreme, l-au (re)creat pe Godzilla aducându-l la înțelesul lui inițial, în Shin Godzilla (2016) și, mai ales, în spectaculosul Godzilla Minus One (2023), film care reproduce foarte bine contextul postbelic japonez.
De aceea, cei care azi vorbesc despre aniversarea a 70 de ani de la nașterea lui Godzilla fac legătura automat cu alt succes recent, Oppenheimer, filmul lui Christopher Nolan, pe care Steven Sloss îl vede aproape ca un succesor spiritual al filmului japonez din 1954.
„Când Godzilla distruge orașul Tokyo, spectatorii și-ar putea aduce aminte de citatul lui Oppenheimer din Bhagavad Gita: «Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor»“, scrie BBC. Un citat foarte relevant în aceste zile, în care forțe politice inconștiente par a fi decise să provoace primul război nuclear din istorie.