O reciclez putin si-o vir in Secret…, pentru ca multe bucurii ma incearca acum, in convalescenta de dupa viroza: una mare, fiindca simt ca tot corpul, parca reincarcat de snaga, iese la liman, si vreo cinci mai mici, intre care faptul ca pot mirosi iarasi zambila de pe birou si ca am pofta de cafea. Ca sa inteleg de unde imi vine starea asta divina de la sfirsitul oricarei boli, am suit pe firul apei si am ajuns in copilarie.
Acolo era ascunsa in fundul unui sertar cutia cu cele trei leacuri fermecate care ma ajutau de fiecare data sa-mi infring spaima de suferinta. Cea mai veche era teoria Babutei, bunica mea, pe care o sorbeam cu nesat inca de pe la trei ani: lasa ca trece, cu variantele nu-i rau sa nu se gate si dupa rau vine numa’ bine. Asa si era pe atunci. Nu spun ca abia asteptam sa fac o amigdalita sau scarlatina sau sa-mi rup mina, dar nici nu-mi venea sa mor de groaza cind lucrurile astea chiar se intimplau. Cu gindul tinta la binele care avea sa ma astepte ca un tort cu frisca, parca anesteziata, in loc sa urlu, doar gemeam, in loc sa ma smulg din miinile doctorilor si sa fug bezmetic prin curte, ca Peter Teltsch din Casa Mare, doar ma zbateam putin. Induram totul mai usor, fiindca stiam ca o sa treaca si c-o sa fiu rasplatita. Povestea tine si azi, desi, in ce ma priveste, de multe ori dupa rau a venit ceva si mai rau.
A doua vrajitorie era cutia de medicamente rotunda, maro, ticsita cu viplex. Babuta imi dadea cu sfintenie cite o pastila portocalie pe zi, indiferent ce pateam. Si chiar simteam ca prind puteri. Minunea a tinut pina in ziua cind m-a muscat Lordy si cind, desi am inghitit toata cutia deodata, groaza si durerea nu m-au parasit saptamini in sir. Iar a treia vrajeala a fost si cea mai scurta: cartea Aventurile lui Habarnam. Mi-o adusese de ziua mea sturlubatecul Nelu Hutanu, de care-mi cam placea, desi il strigam Bilbiila. Zaceam in pat doborita de amigdalita, cu ochii si obrajii i n flacari, cu parul despletit si cam vilvoi. Eram in culmea nefericirii, cu toate teoriile si viplexurile babutei. Nelu a venit linga pat, a asezat cartea pe noptiera si a spus cu greu, rosu ca un rac de emotie, sa stii ca-i adevarat ce-i acolo. Doamne, ce vis! Cum in tara prichindeilor si prichindutelor nu suferea nimeni cind veneau doctorul Pilula si doctorita Mierinana sa puna plasturii lor cu miere. Si cum il ingrijea pe Habarnam frumoasa Ochi-Albastri, cu cozile ei negre lasate pe spate, care parca eram eu! M-am ametit cu abureala asta aproape o saptamina. De parca as fi fost impartita in doua, o parte din mine, tot mai mica, suferea pe Ion Vasi 13, iar cealalta zburda alaturi de Habarnam prin Orasul Soarelui.
Am tinut-o in aiurarea asta pina in clipa cind usa s-a deschis si in salon au intrat doctorii Placinta, Girbea, precum si sora medicala Marioara Iepure Cotoc, cu injectiile, clestii si foarfecele lor.