„Nu stiu“, mi-a raspuns – dar nu mai tin minte ce l-am intrebat – si avea ochi albastri, limpezi, si-o voce clara, cumpatata. I-am zarit si numele pe cartela. Era numele unui poet. A doua oara am stat in spatele lui la cursul de yoga. Nu s-a impacientat cind profesorului i-a dat singele pe nas si forfoteau puisorii, invataceii destoinici… De la batrinul meu puteai invata linistea. Legendele vorbeau ba despre un fost farmacist, indragostit si nefericit, ba despre un avocat care nu se putea desparti de dosare. Povestile astea le auzeai mai ales pe la cozi, cind erai nebunul de serviciu al familiei.
Dupa ani, in Sibiu, am citit pe Internet o stire ingrata publicata intr-unul din ziarele din Pitesti. Batrinului i se confiscasera cartile! Vecinii chemasera „institutiile“, ca sa curete apartamentul „infestat“. Omul se jeluia pe banca din fata blocului. „Ma omoriti!… “ Nebunul meu drag, ucis de niste nebuni.
Emil Brumaru: Sint multe de povestit despre nebuni… Parca au disparut in ultima vreme, inainte (cind eram elev, student) misunau prin oras, acum la moda am impresia ca sint cersetorii… Sau s-au retras la periferie? Sau sintem cu totii cam nebuni si nu ne mai distingem de cei „adevarati“? Asta ne-ar putea permite noua, celor aparent sanatosi, acte destul de riscante, de extravagante, chiar in vazul lumii… Cite nu ne trec prin minte in timpul unei scurte si banale plimbari! Nu? Doar stii…
V.D.N.: Cersetorii… nu, nu, asta e altceva, o fabrica de povesti de contrabanda. Nebunii, acele personaje autentice, cu un ceva al lor fiecare, un mister incuiat intr-o caseta, cintind pe voce unica, de neinteles pentru ceilalti. Mai era la Pitesti nebunul care vorbea doar macanind. Mergea duminica la tirg, iar pe drumul prafuit, marginit de lanuri de griu verde, spunea, cu intonatie diferita pe fiecare cuvint al frazelor lungi: „Mac, mac, mac. Mac, mac! Mac, mac, mac, mac? Mac…“. Apoi, batrinul de linga alimentara din colt, aici, la Sibiu. Umbla inarmat cu un pistol de jucarie. Iti sare in fata: „Unde e Parisul?“. „Unde e Parisul?“. Si se retrage rizind, strigind cerului: „In Franta! Unde sa fie?“ Si e, deodata, mai intreg la minte ca noi toti, ceilalti, cu sacosi in miini, impovarati de nimicuri. El ride, ride cu fata la cer… Picam toti la testele sale.