Miercuri, 4 decembrie, de la ora 18.00, la Cinema Ateneu Iași a rulat lungmetrajul documentar VIS.VIAȚĂ (Imaginary Youth), în regia Ruxandrei Gubernat. Documentarul urmărește povestea a trei adolescenți din București pe parcursul celor patru ani de liceu, în timpul pandemiei de COVID-19 și după absolvire: Una Toma – actriță, Habet Ionuț – trapper și Ștefania Gârțu – activistă de mediu.
CAP. I
Documentarul începe prin prezentarea stilurilor de viață ale protagoniștilor, surprinzându-i în momente intime alături de familie, de prieteni și singuri.
Una face parte din clubul de teatru al liceului, unde își petrece majoritatea timpului. Se visează actriță la Berlin. Atât aspirațiile ei, cât și ale colegilor de filmare depășesc granițele României.
Habet, un trapper din Ferentari, cochetează cu actoria și trăiește într-un mic apartament cu familia sa. În ciuda problemelor cu banii, visează să studieze la Royal Academy of Dramatic Art din Londra. Adolescentul se confruntă, de asemenea, cu lipsa de încredere din partea părinților și a prietenilor, precum și cu dificultățile legate de apartenența sa etnică romă.
Cât despre Ștefania, sub presiunea părinților și a liceului, dorește să plece, să călătorească prin Europa. Organizează proteste de conștientizare a protejării mediului și este convinsă că „nu doar tinerii pot schimba lucruri“.
Astfel, sunt subliniate conflictul și ruptura dintre generații, dar și neîncrederea tinerilor în sistemul de învățământ românesc, redată cu fidelitate prin afirmația Unei: „liceul, școala sunt degeaba“.
CAP. II Our Playground
Echilibrul vieților celor patru tineri e perturbat de întrebarea „Unde pleci la facultate?“, care dezvăluie atât temerile, cât și visele și planurile de viitor specifice generației lor.
Una este decisă: își dorește să plece la Berlin și să facă un mini-tur al Europei. Părinții aduc în discuție obstacolele care îi pot afecta visele – veniturile și diferențele sociale. Una se simte deja ca o artistă blocată într-o țară cu ghinion așa că plusează și își asumă responsabilități de adult: „Poate muncesc la o cafenea. O să am și job, și carieră“.
Habet se chinuie să învețe definiții pe de rost pentru liceu: „Ne pune să învățăm papagalicește. Zii lecția! Nu știi? Stai jos, doi!“. Învață în grup, iar colegii îl susțin și îl ascultă. Doar pe scena de teatru mișcările și replicile îi vin firesc. Pasiunea pe care o canalizează în artă nu se aplică și la școală. Habet spune la un moment dat că „oamenii care au potențial nu vor sta în România“, și e perfect conștient că de include și pe sine aici.
Ștefania e un lider înnăscut, cu spirit civic și organizatoric. Prietenii și colegii o admiră și scandează alături de ea la protestele pe care le organizează. Când se întoarce acasă, își pune întrebări cu privire la viitor: „Să rămân în România? Vreau să plec și să explorez“. Însă mamei îi e greu să accepte asta. Își proiectează emoțiile negative asupra fiicei pe care pare că nu o înțelege: „Noi suntem oamenii educați de care voi nu ascultați, iar voi sunteți oamenii needucați de care noi trebuie să ascultăm“.
CAP. III Reality Bites
Cei trei protagoniști reflectează asupra dorinței de a studia în străinătate după terminarea liceului. Poartă deseori discuții de convingere cu părinții. Una spune că România a dezamăgit-o, și îi pare rău pentru asta. Speră să întâlnească oameni corecți în Berlin, „liniște și teatru, singurătate și liniște“. Deși părinții Unei fac parte din clasa de mijloc, recunosc totuși că situația lor finaciară nu este una solidă și o sfătuiesc să fie realistă în privința planurilor ei ambițioase.
Ștefania caută în afara României stabilitate și confort. E panicată. Se gândește la plecare în mod obsesiv. Se teme că dacă termină facultatea și nu găsește un job, va ajunge să trăiască pe stradă și o să moară de foame. Anxietatea ei vine din teama de a nu reuși să se integreze și să-și construiască un viitor stabil într-o societate atât de competitivă.
Habet încearcă să se înțeleagă pe sine și pe părinții săi și poartă o discuție profundă cu mama, încercând să se (re)conecteze reciproc, să-și exprime sentimentele și să indice rănile din relația lor pentru a o îmbunătăți. Habet își iubește mama, dar recunoaște că are nevoie și de sprijinul ei constant. Familia joacă rolul important în cele trei povești, sprijinul fiind portretizat unitar, deși contextul familial diferă.
CAP. IV Time Out
Pandemia de COVID-19 a lovit, iar lumea întreagă a intrat în carantină. Fiecare tânăr își trăiește izolarea diferit. Una este copleșită de frustrare. Scena teatrului s-a mutat în dormitorul ei, unde face repetiții. „Timpul nu trece, stă pe loc“, spune ea, simțindu-se ca „o sclavă a numerelor“. Nu poate ieși din casă pentru că tatăl ei face parte din categoria de risc.
Habet este un spirit rebel, antisistem. Își găsește refugiul în muzică, dar creativitatea suferă din cauza lipsei unui public real. Sătul de izolare, iese seara și cântă cu prietenii pe străzile pustii din Ferentari, mai mereu într-un joc de-a v-ați ascunselea cu poliția.
Ștefania, care înainte era foarte implicată în activismul comunitar, nu iese din casă cu zilele. Încearcă să-și păstreze relevanța într-o lume care pare să nu mai aibă nevoie de activism și, implicit, de ea.
A descoperit însă un nou hobby: machiajul. Abia așteaptă să dea bacalaureatul și să scape, căci izolarea i-a întărit dorința de evadare.
CAP. V Bacalaureat
Ștefania își verifică online notele și vede că are media 9.20: „Nu sunt fericită!“, îi spune mamei printre lacrimi. La scurt timp, Ștefania dă un interviu pentru o bursă de studiu în Barcelona, pe care o câștigă. Când își face bagajele, părinții îi sunt mai aproape ca niciodată. „N-ai să uiți să ne dai un telefon, nu? Ce facem când pleci?“, întreabă mama. Tatăl, mai realist, speră măcar să le răspundă la telefon.
La absolvire, Una ține un discurs în fața colegilor și a profesorilor, reamintindu-le că „respectul se câștigă, nu se cere“. Inspirată de un episod din serialul Gossip Girls pe care l-a urmărit în pandemie, decide să aplice la o Facultate de Arte din Statele Unite. Părinții aduc din nou în discuție importanța banilor, însă adolescenta, ca majoritatea copiilor din România, mizează pe bursele școlare.
Habet este mândru că a înregistrat prima lui piesă într-un studio. Versurile scrise chiar de tânăr reflectă scepticismul și lipsa de încredere în a-și crea o carieră muzicală în România: „Sufletul plânge, lacrima curge“. Îi pune piesa și tatălui să o asculte. În timp ce Habet dansează și se bucură, tatăl îi face semn să oprească muzica.
CAP. VI End Game
Ștefania și-a îndeplinit visul de a trăi într-o nouă cultură. Una a plecat în vacanță la Vama Veche, iar Habet lucrează în construcții pentru el și familia sa, continuând să caute ritmuri noi și să compună versuri în timp ce muncește. Pandemia l-a făcut să renunțe la școală, rămânând fără un plan clar pentru viitor. Nu a reușit să susțină examenul de bacalaureat. Cu toate acestea, la sfârșitul zilei, discută cu prietenii despre afaceri și investiții, sfătuindu-i să continue școala și să se realizeze.
După vacanță, Una află că nu a intrat la facultate și nu înțelege de ce. Părinții o sfătuiesc să se gândească repede la un plan B. Ea crede că o atitudine de aroganță prefăcută o va ajuta să reușească și să-și ascundă nesiguranța: „Nu am încredere în mine. Încerc să mă conving că am. Regret că am ajuns așa“.
Deși sala nu a fost plină, publicul divers – în special tineri, dar și părinți și vârstnici – a arătat interes pentru documentar. Numărul mare de întrebări de final, raportat la numărul de spectatori, a demonstrat cât de mult a captivat filmul audiența. VIS. VIAȚĂ a fost apreciat pentru felul în care surprinde reușitele și eșecurile asumate ale noii generații. Cele trei portrete ale tranziției de la copilărie la maturitate au oferit publicului o imagine a unei societăți în continuă transformare.
Ruxandra a răspuns cu deschidere întrebărilor publicului, subliniind că dilemele legate de plecare sunt comune tuturor generațiilor, deși ritmul vieții și crizele actuale le amplifică. Când a fost întrebată despre alegerea coloanei sonore a documentarului, regizoarea a explicat că aceasta a fost influențată de gusturile tinerilor, incluzând manele și trap, pentru a surprinde „subculturile muzicale actuale din România“. În ciuda „ritmurilor accelerate“ ale vieții, Ruxandra Gubernat a concluzionat că „deși pot părea o fire idealistă, asta se întâmplă pentru că încă mai cred în oameni și în vocea tinerilor“. Și speră ca filmul să ofere spectatorilor ocazia de a descoperi povestea celor trei tineri și de a se regăsi în ea.