Cele trei piese scurte, bazate cu fidelitate pe text, insa ajutate de scenografia, coregrafia si muzica de excelenta calitate, vor fi mai ales pe gustul celor carora le place sa se cufunde in lecturi.
Auto-Da-Fe este un dialog purtat pe veranda unei case din New Orleans. O mama si un fiu, ultrareligiosi, conturati din propriile replici ce se opun ca intr-o oglinda deformanta. O imensa ruptura intre ei – si nu doar a generatiilor. Eloi (Catalin Patru), bolnav, vrea sa se mute in cartierul nou si curat, crede ca vechiul cartier, o cloaca murdara, ar trebui ars din temelii. Mama (Dana Talos) il asculta asezata pe scaun, neclintita. Abia il mai priveste cind ii spune iar si iar ceea ce el a mai auzit deja. „Puntea“ se iveste neasteptat: o scrisoare ce contine o fotografie indecenta ii uneste, caci ei trebuie sa rezolve impreuna ingrozitoarea problema care l-a adus pe Eloi in pragul disperarii. Angajat la posta, el a facut deja o mica investigatie pentru a afla expeditorul, insa e terorizat de povara plicului pe care il poarta in taina la piept. Chinul, al negarii iubirii carnale, este comun. Mama sa stie exact ce trebuie facut: e prea tirziu pentru dreptate, fotografia trebuie arsa, chiar acolo, chiar atunci, pe prispa casei. Dar asemenea copacilor prea rigizi care nu rezista in bataia vintului, Eloi plesneste. Piesa se termina cu fiul fugind in casa si dindu-si foc, sub privirile mamei. Arde de viu, odata cu scrisoarea, cu casa, poate cu o parte intreaga a lumii „murdare“.
Decorul, ca o rana deschisa
Decorul se deschide brusc. Daca veranda fusese montata pe marginea scenei, chiar muscind un pic, sufocant, din spatiul destinat spectatorilor, dincolo de vechii pereti modesti ai casei ce a ars se inalta acum zidurile greoaie si scorojite ale unui cinematograf. Pazeste scara asta este povestea unui usier, un baiat de 17 ani care si-a luat o slujba de vara. Carl (Adrian Matioc), colegul sau de 28 de ani, lucreaza aici de un deceniu si este in pragul unei crize de nervi – a vazut deja mult prea multe in acest loc unde „copiii se distreaza“. Disperarea explodeaza violent, lumea in care toti au secrete, insa fiecare stie secretele celuilalt se prabuseste iremediabil.
Si iarasi decorul se deschide, si patrundem in dormitorul colosal al unui cuplu. Camera uriasa e goala, un pustiu rupt in doua, iar faliile cu muchii taioase din tavan au intre ele o distanta ce nu mai poate fi umpluta; sint marginile unei rani, schitele unor electrocardiograme ale durerii.
Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult este o performanta remarcabila, cu doi actori ce strabat teritorii pe care n-au mai calcat: Ofelia Popii si Florin Cosulet vorbesc cu intregul corp, spectacolul e dans – zbatere, cautare, strigat si tacere. Un dans pe cioburi, cu talpile goale. Femeia si barbatul nu au nume. El, un betiv care s-a trezit intr-o camera de hotel, in cada plina cu gheata. Ea, asteptindu-l trei zile, nu a pus decit apa in gura. Acum nu mai vrea decit un singur lucru: sa plece.
Doua monologuri exceptionale – disperarea cinta in surdina, strat dupa strat al ranilor se decojeste, iar actorii isi danseaza fiecare gest. Se cauta, nu se mai gasesc. Isi spun povestea cu gratie, cu forta. „Hai inapoi in pat“, o roaga el, „Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult“. Ea ii vorbeste – stie un singur lucru: vrea sa plece. In fundal cade ploaia, e o perdea fina si fara sfirsit, dincolo de care se perinda oameni si masini, in lumini si emotii topite, e noapte, si-n fiecare strop e disperare, disperare picurata, cuvint cu cuvint, tacere cu tacere.
„O trupa foarte calda“
Premiera a avut loc la Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu la sfirsitul lunii ianuarie, spectacolul urmind sa se joace si pe 2 martie. Regizorul Theodor Cristian Popescu (foto) spune ca cele trei piese scurte de Tennessee Williams nu au mai fost jucate in teatrele din Romania, decit cel mult de catre studenti. Auto-Da– Fe, Pazeste scara asta si Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult dureaza, impreuna, putin peste o ora.
„Mi s-a parut interesant sa propun aceste trei texte ale lui Tennessee Williams, autor care este acum intr-o perioada de redescoperire. Galeria de personaje este o galerie de disperati, de oameni neiubiti, care nu isi gasesc locul“, a declarat regizorul. Dupa multi ani de lucru in Canada, se simte bine lucrind la Sibiu: „Am gasit aici o trupa de actori foarte calda, foarte incalzita, care lucreaza la cotele unui teatru international. Sint punctuali, harnici, au o cultura a muncii. S-ar putea sa fie singurul spectacol din Romania cind nu se invoieste nimeni ca sa se duca la stomatolog!“.
Pentru spectacolul de la Sibiu, si-a adus alaturi o echipa valoroasa: scenografia e realizata de Andu Dumitrescu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica originala compusa de Vlaicu Golcea.