Europa il respinge pe dictatorul melancolic dupa vremuri de teroare, iar Parisul trece cu vederea prezenta stranie a Magistratului, al carui nume lipseste cu desavirsire din Larousse: „«Sinteti trecut in Petit Larousse? Nu?… Atunci, v-ati ars». In dupa-amiaza aceea am plins. Am plins pe un dictionar care ma ignora“.
Romanul lui Alejo Carpentier este conceput sub forma unui permanent conflict intre doua lumi, Lumea Veche si Lumea Noua, prima reprezentata de rationalismul lui Descartes, cu al sau Discurs asupra metodei, a doua de recursul la singura metoda folosita de tiranii hispanoamericani, si anume teroarea. Timpul este intr-o permanenta transformare in romanul lui Carpentier, care stabileste o relatie continua intre trecut si prezent: „Istoria, care era istoria lui, pentru ca in ea juca un rol, era o istorie ce se repeta, se invirtea in jurul propriei cozi, se inghitea pe sine insasi si se oprea de fiecare data…“. Incercind sa inteleaga, sa descifreze trecutul, autorul realizeaza de fapt o intoarcere in timp. Timpul real, obiectiv este asadar transformat intr-unul subiectiv. In Recursul la metoda exista o adevarata confruntare intre lumea de acolo („America de Jos“, cum o numeste Carpentier) si lumea de aici (Europa). Aceasta antinomie este scoasa in evidenta de catre scriitorul cubanez nu numai in Recursul la metoda, ci si in celelalte romane ale sale. Diferentele mari dintre Lumea Noua si Lumea Veche se datoreaza imposibilitatii europeanului – captiv in propriile tipare rigide – de a intelege America.
Despre aceasta dualitate dintre aici si acolo, dintre lumea fictionala si imprevizibila, unde totul este posibil si care este dominata de forte obscure, si o lume mai mult artificiala, care se ghideaza dupa principiile carteziene, este vorba si in volumul de povestiri al lui Salman Rushdie, Orient, Occident, o carte provocatoare despre fascinatia Occidentului si nostalgia Orientului. Salman Rushdie este cel mai important scriitor indian postcolonial, care se simte „acasa“ in orice cultura. El reuseste cu succes sa aduca misterioasa Indie in mijlocul unui Occident care a vazut-o intotdeauna ca un sub-continent, ca un loc pitoresc si exotic, pe care nu a putut niciodata sa-l inteleaga. Chiar daca a fost educat in Marea Britanie, Rushdie ramine totusi vocea unei natiuni independente si a unei culturi care are inca multe de spus. In povestirile sale indienii fredoneaza cintecele lui Neil Sedaka, iar diplomatii asiatici viseaza la aventurile din Star Trek. Magia stilului sau este poate mai realista decit cea pe care o intilnim in romanele lui Gabriel Garcia Marquez.
In Occident, Orient Rushdie prezinta, pe linga antiteza permanenta dintre cele doua lumi, si un conflict interior, „o lupta corp la corp intre acolo si aici, intre ispita radacinilor si cea a drumului“. In aceasta lupta autorul, format el insusi in doua culturi, se afla cind de o parte, cind de cealalta a baricadei. Estul intilneste Vestul, exotismul si legenda intimpina realismul, insa miraculosul apartine ambelor tabere. Dincolo de aparentele rationalitatii, descoperim o istorie europeana caracterizata de violenta si de irationalitate. Occidentul nu reuseste sa fie o pilda de intelepciune. In acest mozaic de culori, nationalitatea si identitatea personajelor sint greu de stabilit. Povestirile sale, care iau adesea forma unor parodii, amintesc de teatrul elisabetan si se prezinta ca niste meditatii asupra exilului.
Traducere din limba engleza si note de
Dana Craciun, colectia „Biblioteca Polirom.
Seria de autor «Salman Rushdie»“,
Editura Polirom, 2009, 36.95 lei