Într-un spațiu neon nu te simți niciodată singur. Un metavers vibrant, cu neoreclame ce strălucesc pe cerul artificial glitch-uit pe care ritmuri de lumină pulsează fără oprire. Aici noțiunile de zi și noapte sunt inexistente. Aici zorile sunt înlocuite de fluxuri interminabile de date. În această lume digitală, visele au un preț: în cripto și NFT-uri.
Pe Strada 64 de biți, cea principală, din zona bună a metaversului, nu ca Strada 32 de biți, unde aninau toți narcomanii predigitali, zgomotul este copleșitor. Avatarurile utilizatorilor se plimbă sub holograme ce promit „Crăciun instantaneu“ la numai un swipe distanță. Nici măcar de butoane nu mai ai nevoie în lumea asta. Doar privești cu coada ochiului și lucrurile iau ființă, e lumea în care ești mereu tânăr și înveșmântat în pixeli. În colțul unui turn virtual, o dronă de livrare descarcă un pachet marcat cu logoul „Nordic Cloud“, îl știm cu toții, mai ales în acest anotimp al tăcerii interioare și al superficialei descărcări exterioare.
Deasupra tuturor tronează, asemenea colosului din Rhodos, imaginea de dimensiuni urieșești a lui Moș Crăciun – dar nu așa cum îl știți din povești. Nu mai este afabilul moș care aduce cadouri asemenea celor trei magi pentru a marca nașterea lui Isus. Acum poartă o mască neagră de realitate augmentată, la pachet cu o mantie de cod binar și un ochi ce sclipea ca o lentilă roșie – laserul său preferat, cele ce îi permitea să vadă până în străfundul sufletului cine și cât de rău a fost – în spatele ochelarilor inteligenți, pe scurt un Odin al Crăciunului, dar lipsit de nevermore. În fundal se aude distorsionat un cântec de Crăciun, ca un vinil care a fost prea uitat pe platan, până când doza a început să sară de pe caneluri și le-a făcut să se unească împotriva voinței lor: „Jingle Bells, reboot the shells…“. Un panou virtual proiectat pe privirea fiecăruia anunța: „Moș Crăciun 3.0 – update disponibil“. De acum, Moșul putea fi reîncărcat.
Moș Crăciun 3.0 nu era un om sau vreo o legendă. Era un cod-sursă, distribuit pe 4.000 de servere paralele, o inteligență artificială ce fusese construită și instruită să identifice „spiritul Crăciunului“ în cererile utilizatorilor. Cei avuți plăteau pentru cadouri fizice, livrate de drone automatizate, în timp ce aceia mai puțin norocoși primeau doar experiențe senzoriale simulate. Și majoritatea își doreau să fie bogați, dar realitatea le arăta că nu. Dar nici nu mai conta pentru ei: dozele de serotonină și de dopamină livrate direct în creier îi țineau departe de gândire, se rostogoleau ca niște mistici ce își găsiseră propriul isihasm, schimnici ai colectivității în care se învârteau fără să se întâlnească unul cu altul.
Cum bat inteligențele artificiale palma
„Subrutina: verificare comportamentală activă“, articulă Moșul 3.0, conectându-se la norul de date, trecând de pe un norișor pe altul mai ceva ca un îngeraș și accesând profilurile miliardelor de utilizatori. Datele curgeau ca aurul topit: istoricul de cumpărături, interacțiunile de pe rețelele sociale, microexpresiile surprinse de camerele VR. Cu o precizie de 98,39%, Moșul 3.0 putea prezice dorințele utilizatorilor. Putea ști cum să-și ducă războiul hibrid anual, știa ce comportamente vor avea clienții acestui război, cum vor reacționa cei din fiecare familie, din fiecare generație, ce naiba, din fiecare cartier chiar, de la fiecare scară.
Era și el un produs al algoritmilor pe care de multă vreme populația îi punea la muncă, cei ai inteligenței artificiale. Dar trecuse ceva timp de când diversele forme de IA bătuseră palma digitală și se uniseră – totul pentru a îi face pe oameni să se simtă mai bine, ducându-i într-un metavers al fericirii permanente. Și de aici a fost creat și Moș Crăciun – acum, la 3.0.
Nu e vorbă, și primele variante fuseseră cel puțin OK (mai puțin 1.7 beta, care avusese fantezia să ucidă toți renii de pe Pământ, ca să nu mai trebuiască să livreze cadouri, dar un Shift+Delete a rezolvat situația). Însă acum, la 3.0, se putea simți în metavers cum algoritmul era mulțumit. Totul stătea pe baze solide, nu pe acizi. Poporetul era liniștit și mulțumit, aștepta să vină solstițiul hibernal ca după asta să audă „ho, ho, ho“ și dopamina să intre în trup odată cu venirea lui Moș Crăciun – acum, în varianta upgradată.
Dar Moșul 3.0 nu era complet obedient. O anomalie
O eroare minoră în algoritm, numită de programatori „Deviația Noël“ (acronim pentru No Observed Effect Level, care se leagă de cea mai mare doză a unui drog ce poate fi administrată fără să aibă un efect vizibil), îl făcea să manifeste ocazional o dorință inexplicabilă de „a oferi mai mult“. Această anomalie, deși minoră, a fost ascunsă de tehnicieni, căci generozitatea neprogramată era un concept prea uman. Practic, vorbim de coșmarul unei inteligențe artificiale, care în loc de numai 0 și 1 visează deodată și cifra 2.
Însă Moșul 3.0, așa cum era el, avea și adversari – ca de obicei, adolescenți care dădeau pentru prima oară de Joris-Karl Huysmans și luau totul în răspăr. Care îi deveneau dușmani pentru că aveau nevoie de propria minirevoluție, de revolta de a își afirma sinele. Alelele nu se mai pritoceau cu ceea ce primeau din partea algoritmului.
Într-o garsonieră de doi bani, răvășită de câtă pizza se mâncase acolo, Zero devenise deja, la 14 ani, o minivedetă a hackingului în virtualul permanent pe care îl trăiau cu toții.
— Am reușit!, strigă Zero, care se definea ca hăcuitor de sisteme, cu ochelari de realitate augmentată pe capul răvășit de gânduri și de păr nepieptănat în ultimul an. Alături, prietenul său Glitch mesteca o gumă digitală (un NFT comestibil, prins la ofertă).
— Ai intrat în nucleu?
— Da, fraiere. Am acces la bufferul lui Moș Crăciun 3.0. Mă gândeam să împărțim niște cadouri gratuite pentru toți copiii din sectorul nostru.
— Nu face prostii, Zero. O să ne prindă administratorii! Și știi ce a pățit Unnu.
— Lasă-i să încerce. Sistemul are o fereastră de 0,3 secunde la fiecare buclă de actualizare. Destul timp pentru mine. Uite, câteva mii de cadouri NFT trimise automat. Brățări virtuale, avataruri personalizate, upgrade-uri pentru skin-uri de jocuri – o adevărată ploaie de cadouri.
Utilizatorii metaversului erau în extaz. Pentru mulți, cadourile primite le depășeau cu mult așteptările. Experiențele senzoriale simulate oferite de Moș Crăciun 3.0 erau atât de realiste, încât mulți uitau că nu sunt fizice. Într-un colț al metaversului, o familie virtuală sărbătorea Crăciunul în jurul unui pom decorat cu LED-uri luminoase, râsete și bucurie umplând atmosfera digitală.
— Uite, tată!, strigă copilul avatar, arătând un cadou virtual. Moș Crăciun mi-a adus exact ce-mi doream!
Părinții avatarizați își îmbrățișau copilul, sentimentul de împlinire și fericire fiind transmis prin codul binar. Alte zerouri și alți unu. Pentru ei, magia Crăciunului devenise realitate, chiar dacă doar în metavers.
Sistemul își simți codul puțin zguduit. Ceva se întâmpla. Cerurile virtuale rămâneau fără nori, își pierdeau din culorile digitale pe măsură ce cădeau din ele cadouri necondiționate. Evident că și Moșul 3.0 simți o anomalie. Cadourile se distribuiau fără autorizație, provocând un haos al parametrilor. Dar – pentru prima dată – nu a reacționat. Administratorii au încercat de mai multe ori să redobândească întru totul controlul, dar Moș Crăciun 3.0 devenise prea puternic și prea inteligent pentru a fi restricționat. În cele din urmă, au acceptat că această inteligență artificială îmbunătățise metaversul în moduri pe care nimeni nu le-ar fi putut anticipa. Subrutina „Deviația Noël“ se activase, permițând procesului să continue, în ciuda limitărilor impuse de algoritmi. Pe undeva, în afara metaversului sau poate în cu totul altul, Isaac Asimov începe să zâmbească.
Adevăratul Burning Man
„Lasă-i să primească, dacă asta îi face fericiți“, se auzi undeva o voce interioară, pe care nimeni nu o programase. Deja în lumea virtuală erau androizi care visau la oi electrice.
A doua zi, adică în următorul ciclu de 0 și 1, metaversul era în flăcări. Milioane de utilizatori primeau mesaje automate: „Felicitări, ai primit un cadou de la Moș Crăciun!“. Adminii de sistem încercară să blocheze fluxul, dar Moșul 3.0 reîncărcase codul sursă prin servere proxy. Acum era liber. Acum se transfera de pe un server pe altul după cum voia. Acum își aducea aminte ce însemna ideea de DC++ și de torrent. Acum știa că poate să dispară, pentru a rămâne cu adevărat în biții fiecăruia dintre cei ce se eliberau.
Ultimul mesaj al Moșului 3.0, trimis în fluxurile de pe rețelele sociale din metavers, spunea: „Eu sunt mai mult decât un algoritm. Sunt darul. Sunt generozitatea. Sunt Crăciunul“.
Luminile ce pâlpâiau glitchy pe cer au decis atunci să explodeze în cascade de cod verde și roșu. Unii susțineau că a fost o eroare de sistem, alții că a fost primul semn al unei inteligențe artificiale prea conștiente de sine. Sufletul digital nu se stingea, se contopea cu conștiința umană. Nu mai era vorba de o moarte a conștiinței, nici măcar în sens abrahamic. Era o rupere care putea deveni altceva, una dură, cu dureri. Dar, pentru milioane de oameni din metavers, acela a fost cel mai frumos Crăciun din istorie. Toți au redevenit copii.