Treaba stă cam așa: „Suplimentul de cultură“ se tipărește vineri seară, dar este distribuit lunea împreună cu „Ziarul de Iași“. Fără să fie vina nimănui, ci doar pentru că suntem săptămânal și acesta e fluxul de producție, în aceste vremuri agitate pentru țara noastră, a devenit aproape imposibil să scrii un text despre actualitate fără ca, până luni, peste 90% din conținut să devină penibil prin inactualitate. Tot din rațiuni editoriale, ca să poată fi și corectate și paginate, textele se predau joi seară cel târziu.
Vreo două duminici au fost cu alegeri, deci era imposibil să scrii ceva pe subiect de vineri, când rezultatele se aflau în noaptea de duminică spre luni. Ba chiar Curtea Constituțională a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale în după-amiaza unei zile de vineri în care deja se vota în secțiile din Diaspora.
Astăzi, joi, 19 decembrie, Marcel Ciolacu tocmai a anunțat că își ia jucăriile și colegii din PSD și se retrage de la masa negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție al partidelor pro-europene. La ora scrierii acestui articol, 20.05, aflăm pe surse că este posibil ca mâine, vineri, 20 decembrie, Marcel și colegii să se întoarcă totuși la discuții. Dar tot fără USR, cel mai probabil. Bine că nu scriu acest text pentru o publicație cu apariție lunară!
Fără a ști dacă până luni vom avea vreun fel de formulă de coaliție care să obțină votul majorității noului Parlament pentru a forma guvernul, mi se pare mai nimerit, așadar, să discutăm despre cum am ajuns aici, în cea mai gravă criză politică și poate chiar de securitate a României din istoria recentă.
Totul are legătură cu anul 2024, care se anunța drept unul excepțional prin faptul că toate rândurile de alegeri pe care le ține această țară urmează să se desfășoare în interiorul celor 12 luni. Un fapt excepțional, dat fiind că avem mandate de cinci ani pentru președinte și europarlamentari și de patru ani pentru parlamentari. Se întâmplă rar. Dar și când se întâmplă!
La începutul acestui an, în România, Coaliția Nicu & Marcel părea că va fi veșnică. Că se vor face alegeri doar ca ei să se reconfirme (unul dintre ei urmând să devină președinte, iar celălalt, cu un număr mai mic de voturi în turul al doilea, să își păstreze poziția de premier). Doi împărați mai mici, girați de Împăratul Cel Mare de la Cotroceni, Iohannis, care urma să devină mare dregător pe la NATO sau pe la Uniunea Europeană. Un plan excepțional, pe care, nu-i așa, și poporul obedient trebuia să îl execute întocmai la urne.
Au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare (la cele din urmă au făcut și listă comună) pentru a-și maximiza scorurile și a dezavantaja partidele fără structuri puternice de primari. La momentul 9 iunie, viața încă se anunța bună și frumoasă pentru Coaliția Nicu & Marcel, poate niște mici norișori adunați, dar nu de ploaie. Vreme bună. Soare. Frumos. Erau siguri că și în toamnă, la parlamentare și la prezidențiale, poporul îi va vota.
Cei mai mulți dintre români se așteptau totuși ca partidele să își găsească niște candidați mai de Doamne-ajută decât Nicu & Marcel, două figuri politice de rang secundar în vremuri normale. Constant, toate sondajele arătau că Nicu Ciucă nu se ridică nici măcar la jumătate din scorul PNL (care era pe la 20% pe atunci), iar Marcel e și el, hai, nu la jumătate, dar binișor sub scorul PSD. „N-are cum, lumea o să ne voteze, o să fie fericită!“.
Apoi, după 9 iunie a început să fie studiată varianta ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în septembrie (și campanie electorală în august), adică atunci când românii au cu totul alte preocupări. Puținii interesați de politică la începutul lui septembrie să fie membrii de partid și simpatizanții primarilor, iar aceștia să vină la urne să ștampileze Nicu & Marcel. Restul românilor să-și vadă liniștiți de vacanțe, ce treabă să mai aibă ei cu politica în condițiile în care PSD și PNL avuseseră gentilețea să ne anunțe deja că ei vor domni pe încă vreo zece ani, că au deja planurile făcute și pentru noi.
Pe la jumătatea lui august, treaba începea să îl îngrijoreze însă pe Marcel. Pentru că Geoană avea șanse, conform tuturor datelor din sondaje, să-l bată în turul al doilea. Nicu nu se vedea nicăieri (dar liberalii refuzau să accepte asta), iar Simion începea să tropăie și el cu șanse de tur doi. USR o lansase pe Elena Lasconi, care prindea și ea ceva mai bine decât partidul său care luase abia un 8 și ceva la sută la alegerile europarlamentare.
Calculele de august i-au dat, așadar, cu minus lui Marcel din cauză de Geoană și s-au prefăcut că se ceartă un pic cu peneliștii, astfel că au redesenat calendarul: începând cu 24 noiembrie să mergem la vot trei duminici la rând. Primul tur de prezidențiale, apoi parlamentarele, și apoi, pe 8 decembrie, al doilea tur pentru Cotroceni. Pe cei de la PNL i-a păcălit PSD cu schema asta în ideea că tot Nicu & Marcel ar fi varianta câștigătoare în turul al doilea (atenție, și la acel moment Ciucă nu trecea de 8% în sondaje). Iar partidele care au un candidat în al doilea tur vor beneficia de un bonus de performanță la localele din 1 decembrie.
Urmarea o cam știm: Nicu & Marcel au rămas pe dinafară, care a și fost anulat de CCR în urma documentelor declasificate de CSAT și care vorbeau despre imixtiunea unui alt actor statal în alegeri. La parlamentare, suveraniștii au luat 1/3 din locurile din Casa Poporului. PSD a luat cel mai mic scor din istoria sa de după 1996, iar PNL abia a ajuns la un 14% în urma rușinii uluitoare pățite cu generalul Ciucă.
Morala este că nu te poți juca niciodată făcând coaliții împotriva naturii (gen Iohannis-PSD-PNL) și să le transmiți cetățenilor că degeaba se agită, „treaba este aranjată“. Democrațiile nu funcționează astfel. Ignorarea nemulțumirilor populare, în timp ce deții controlul asupra tuturor pârghiilor de putere dintr-un stat, poate duce la rezultate complet opuse față de cele planificate în birourile Marilor Dregătorii.
Cu un război la granițe și o Rusie care a pornit de mulți ani campanii de dezinformare în România (apelând la nostalgia unora după comunism, la popu- lism), mămăliga a explodat. Refuz să cred că toate voturile pentru Georgescu și pentru triada AUR-SOS-POT au fost date după studierea amănunțită a declarațiilor și platformelor-program ale acestora. Or fi destui prinși în mrejele lui Mesia și l-ar urma ca pe un Guru, dar cei mai mulți au dat un vot anti-PSD și anti-PNL și, paradoxal, chiar și anti-USR (care a trecut de la partid anti-sistem și el în rândul partidelor clasicizate pe scena noastră). Un vot de „ne-am săturat de voi”.
Sigur că un asemenea vot ne poate duce fix în mâinile Maicii Rusia, dar asta e deja o analiză prea complicată pentru prea mulți dintre compatrioții noștri.
Iar aici plătim polița bătăii de joc uriașe la adresa educației românești (unde 40% din absolvenți manifestă analfabetism funcțional), a lipsei crunte de finanțare a proiectelor culturale și a culturii în general. Și, în general, polița bătăii de joc față de țară a mai tuturor guvernărilor post-decembriste, al căror principal rezultat a fost alungarea a multor milioane de români din țară.
Nu văd nici o soluție miraculoasă care ne-ar putea scoate din această fundătură.