Pentru a fluidiza traficul rutier, uneori trebuie lățită suprafața carosabilă. Obții o nouă bandă de circulație sau măcar una special destinată mașinilor care vor să execute viraj la dreapta în prima intersecție. De multe ori asta se întâmplă în detrimentul lățimii trotuarului.
Această dimineață m-a găsit în București, hotărât să parcurg pe jos distanța dintre hotelul în care sunt cazat și Quantic, locul în care voi concerta.
Gândul de a bea acolo prima cafea a zilei mă făcea să mă deplasez la pas vioi pe trotuarul aferent zonei în care se descarcă traficul de pe Pasajul Basarab și se ceartă cu cel care vine de sub pasaj, de parcă nimănui nu-i mai ajunge țara, chiar dacă municipalitatea a încercat toate căile posibile, inclusiv, îngustarea trotuarului până la o lățime derizorie, cât o cărare din aia care duce de la casa bunicilor către veceul din curte, dar asfaltată.
Am ajuns-o din urmă pe o doamnă în vârstă care căra patru sacoșe voluminoase, câte două în fiecare mână. Părea că se află într-un echilibru perfect stânga-dreapta și avansa fără mișcări inutile, fără pași săltăreți, ci doar din ăia care duc spre înainte în cel mai eficient mod posibil. Când te apropii din spate, chiar dacă nu ți se acordă prezumția de tâlhar, te simți un pic ciudat, fiindcă nu vrei să sperii, dar vrei să depășești. Cum trotuarul era absurd de îngust, am considerat că cea mai bună modalitate era să arunc o pietricică în partea dreaptă, iar în momentul în care doamna se va întoarce să vadă despre ce este vorba, să mă bag în depășire prin stânga, călcând cu un picior pe partea carosabilă într-un moment când traficul nu mă punea în pericol. Strategia a funcționat și nimic nu-mi mai obtura sprintena deplasare către cafea.
Nu știu dacă am apucat să parcurg douăzeci de metri până am auzit un zgomot dubios. Era o piatră care lovise un copac și acum se rostogolea pe trotuar dinaintea mea. Hm, ciudat, mi-am zis, dar nu mai ciudat decât avântul cu care doamna m-a depășit prin stânga, atingându-mă cu două dintre sacoșe. Eram un fel de Verstappen și Leclerc fugărindu-se și obstrucționându-se la limita regulamentului cursei de Formula 1 pe jos a Bucureștiului. Până în dreptul treptelor de acces în curtea Quanticului am mai fost implicați în patru șicane, ultima fiind cea în care doamna m-a depășit din nou și a claxonat din gură, semn că se distrează de minune. I-am tras un săru’ mâna gâfâit, de om învins și am rugat-o să-mi spună cum a reușit performanța. Mi-a explicat că a lucrat la bucătăria Spitalului Universitar de Urgență și s-a antrenat ani de zile la proba de fugă cu patru sacoșe în scurtul timp în care paznicul mergea până la toaletă și înapoi.