La asta se adauga calitatile naturale ale combatantilor, un arsenal deloc de neglijat: „Japonezii sint marinari foarte buni, cu totul superiori rusilor“, care, una peste alta, au dotari mult mai slabe, ceea ce conduce la concluzia ca ii pot bate pe vecinii nostri, mama lor de rusi! (mil imaginez pe jurnalist cu pumnii incordati, exclamind scrisnind printre dinti). Dar japonezii nu sint numai niste razboinici nemilosi. Ei sint cu totii poeti! Iata inca un motiv de simpatie. Alaturi de jurnalul de front, un articol amplu, pe doua coloane lungi, tradus dintro revista franceza, ne vorbeste despre capacitatea japonezilor, chiar si a celor „mai inferiori“, ca „negustorii, herculii circului, taranul si pastorul, de a fi poeti, de a simti ceea ce contine un peisaj sau o scena ca gratios si armonic, iar aceasta fara silinta, fara munca, in modul cel mai natural“. Iata, drept dovada, versurile rostite de un negustor de postav la moartea fiicei sale de zece ani: „Cum pot zimbi deacum inainte?/ Kygo nu mai exista! Viata e murdara/ Pentru ai evita contactul/ Zeii miau luat copilul meu“. O femeie din popor, care sia parasit patul conjugal unde nu va mai fi primita niciodata, creeaza urmatorul haiku: „Daca ireparabilul ar putea fi reparat/ Aceasta sar putea printrun singur lucru: Lacrimile!“. (Probabil ca autorul francez nu aflase de talentele pastorilor nostri moldoveni, munteni si vrinceni, care au creat Miorita!)
Japonezii, acesti oameni ciudati preocupati de natura, iubitori de arbori nodurosi si pietre bizare, vin an de an, din toate colturile tarii, imbracati in straie de sarbatoare, ca la un ritual religios, sa admire prunii si ciresii in floare! Asta dupa ce presa ia tinut la curent cu starea mugurilor si numaratoarea inversa pina la momentul magic al infloririi! Oare ziarele japoneze or fi avut reporteri responsabili cu mugurii de pruni si ciresi? De ce nu, atit timp cit, potrivit aceluiasi articol, „spiritul adevaratului japonez e ciresul care imprastie parfumul sau spre soare rasare!“. Ajunsi la livezile inflorite, japonezii se bucura ca niste copii, iar „in jurul meselor improvizate, pe cind sake circula in cesti minuscule, e o dezlantuire de poezii care iese pe toate partile“. Asadar, era de asteptat ca acesti superbi japonezi sa ii invinga pe rusi cu maiestrie poetica. Ceea ce sa si intimplat. Prima victorie a unei tari asiatice asupra unei puteri europene avea sa consacre tara ciresilor in floare ca pe o superputere.