Emil Brumaru: Cineva imi zicea ca nebunii s-au retras la periferia orasului. Il intrebasem de madam Capot: pe unde o mai fi? Umbla intr-un capot sau halat de molton rozaliu, cu o cutie de carton in brate. Pai e prin cartierul Dacia, a zimbit interlocutorul meu atoatestiutor. Dar pe Hitler l-ai mai vazut? l-am intrebat curios. Nuuu, a cam disparut, era si batrin. Da, maica-mea a avut o intimplare nostima cu el, demult, parca eram student pe atunci… Venea de la piata cu o plasa foarte grea si un barbat micut, cu sepcuta, s-a oferit sa ii duca el zarzavaturile. Numai ca din clipa in care le-a insfacat, a inceput sa o ia aproape la goana, inaintea ei, spre locul ce i-l indicase ea ca stateam, pe Dobrogeanu Gherea. Alarmata, mama s-a luat dupa dinsul ca sa nu dispara cu cumparaturile, l-a prins si i-a zmuls plasa din mina, infuriata. El, Hitler, a inceput sa strige ca din gura de sarpe: Hitler, Hitler, Hitler!!!!! Cineva, mai tirziu, mi-a spus ca l-a zarit pe Hitler intr-o alimentara, prin centru, furind conserve de carne cu dezinvoltura! Nici nu era atent daca l-ar fi putut depista vinzatoarea sau eventualii cumparatori. Lua conserva si o baga, grabit, in buzunarul interior al unei haine largoase, lungi, uzate…
V.D.N.: La noi, la Pitesti, cind aveam vreo 5-6 ani, era senzatie pe strada cind trecea Sfinta. „Trece Sfinta!“ O femeie stafidita, care umbla infasurata in haine stralucitoare, argintii, aurii, cu batic. Acum, ori de cite ori vad vreo fata cu adidasi argintii imi vine sa rid – sfintele de azi… Nu mai e nimic iesit din comun. Atunci stralucirea echivala cu nebunia!
E.B.: Asta imi aduce aminte de alta „nebuna“, de pe cind stam pe Dobrogeanu Gherea, vis-a-vis de Teatrul National. Pe atunci masinile parcau cam in fata teatrului. Si aparea mereu o femeie relativ tinara, cu plete lungi, imbracata in rochii strident colorate, surizatoare (ceea ce nu era in avantajul ei, deoarece avea citiva dinti lipsa in fata), cintind, cu un buchet enorm de flori in mina, femeie ce se lungea pe capotele masinilor ce stationau, provocator, asteptind indelung sa fie data la o parte. Se ducea fara sa protesteze si se tolanea pe capota altei masini!
V.D.N.: Femeia-mita! Aici ar mai fi, de la Sibiu, femeia-zimbet care te saluta de parca te-ar sti din copilarie. Atita vrea, sa ii zimbesti si sa ii raspunzi la salut. De ani de zile ii fac jocul. Ne intilnim pe bulevardul Balcescu, prin Piata Mare, o data mi-a intrat chiar in birou, cind lucram in centru… Se indragostise de rola de scotch, n-a mai plecat fara ea! Dar de obicei pe strada o vezi, cind nu te astepti. Te saluta, ii raspunzi. O singura data nu stiu ce faceam, poate vorbeam la telefon, eram preocupata de ceva si am neglijat-o, nu i-am raspuns. Riposta femeii-zimbet a fost dura: m-am trezit cu un pumn in spate! Ciudat, durerea persistenta ma facea sa ma simt si mai vinovata. Imi amintea ca am gresit. Gresisem.