Cum, atunci, sa discut moralitatea unui om care a fost chemat la interogatorii securistice, amenintat, santajat, batut chiar? Cum sa-mi permit sa evaluez superlativ din punct de vedere moral doar pe acei oameni care n-au avut nici o legatura cu Securitatea (pentru ca erau insignifianti, poate) sau pe cei omoriti in arest, ca inginerul Gheorghe Ursu?
In al doilea rind, nu sint atit de interesat de chestiunea comportamentului scriitorilor pentru ca ii consider pe acestia, sa ma ierte Nicolae Manolescu, niste simpli oameni, si in nici un caz exemplare de lux ale umanitatii. Jaloanele mele morale nu sint fixate nici de „cazul” Bujor Nedelcovici, nici de „cazul” Mircea Iorgulescu. Departe de a considera Uniunea Scriitorilor un fel de for etic al natiunii, ma amuz de incercarile unora si altora de a transforma aceasta adunare, onesta in scopurile ei lucrativ-sindicaliste, intr-o Acropole a bunului-simt.
Si de ce ar fi scriitorii altfel decit ceilalti oameni? Cine mai poate crede, odata incheiat secolul XX, ca marea cultura te face un om moral pina-n virful unghiilor? Exemplele de scriitori extraordinari, dar ticalosi desavirsiti in viata publica curg girla: Maxim Gorki, Romain Rolland, Robert Brasillach, Pierre Drieu la Rochelle. De unde morala la scriitori, luati ca o clasa? Forme fara fond, pretentii fara fundament, stafii fara trup, cum bine zicea un mare critic literar odata, pe cind nu se simtea nevoia unei Uniuni a Scriitorilor la noi. Daca ar fi vorba sa vorbesc de exemple de scriitori romani insemnati, dar cu lamentabile caractere totodata, lista ar fi interminabila…
In jurul aceleiasi arzatoare chestiuni a moralei scriitoricesti s-a desfasurat un recent colocviu de literatura organizat cu ocazia zilelor revistei „Transilvania” din Sibiu. Tinerii (unii tineri…) acuzind batrinii ca au profitat de pe urma sistemului, fara sa incerce sa il combata. Batrinii (citiva dintre batrini) sustinind preeminenta operei asupra reliefului moral. Ambele pozitii egal de injuste, pierzindu-se in serii lungi de recriminari, de fapt in tot atit de multe sofisme. Deoarece cine a fost canalie inainte de ’89 este si acum. Cine este acum lichea, ar fi fost cu atit mai mult o lichea pe vremea pacturilor profitabile cu diavolul. Spre deosebire de nenorocitii obligati sa devina turnatori si traindu-si apoi viata ca niste umbre ce se stiu vinovate, un ticalos impacat cu sine din ziua de azi nu-mi stirneste nici o simpatie.